15 Octombrie, 2019

Plata impozitului pe profit

Printr-un recent comunicat de presă, ANAF precizează că profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau in calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare. Comunicatul de presă al ANAF mai precizează că plata impozitului pe profit se face astfel: (1) Prin sistemul plăţilor anticipate, obligatoriu pentru societăţi comerciale bancare, persoane juridice române, şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine. Aceşti contribuabili au obligaţia de a declara şi efectua trimestrial plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit anual, în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele de inflaţie. Potrivit prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr.55/2011 privind indicele de inflaţie utilizat pentru actualizarea ...

continuare →