19 Octombrie, 2019

Traian Băsescu şi-a reluat atribuţiile de Preşedinte al României

Hotărârea nr. 6 din 21 august 2012 referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi la confirmarea rezultatelor acestuia a fost publicată ieri în Monitorul Oficial Partea I nr. 616 din 27/08/2012. Potrivit actului normativ, procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, a fost respectată. De asemenea, hotărârea confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 29 iulie 2012, comunicate de Biroul Electoral Central, care constată că, din totalul de 18.292.464 persoane înscrise în listele electorale permanente, au participat la vot 8.459.053 persoane (46.24%), din care 7.403.836 (87.52%) au răspuns “DA” la întrebarea “Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”, iar 943.375 (11.15%) au răspuns “NU”. În această situaţie, la referendum NU au participat cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor ...

continuare →

Proiectul privind OUG de modificare a Legii referendumului, avizat favorabil de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, 18 iulie,  raport favorabil pentru proiectul privind OUG nr. 41/2012 care modifică şi completează legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, informează Agerpres. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, în absenţa deputaţilor PDL, care au decis să se retragă de la lucrările comisiei. Înainte de a părăsi sala de şedinţă, deputaţii PDL au propus un amendament privind respingerea respectivei ordonanţe de urgenţă. Solicitarea democrat-liberalilor a fost respinsă cu opt voturi pentru şi 11 împotrivă. “Ar trebui dat un vot de abrogare, pentru a da un semnal faţă de partenerii noştri europeni, că ţinem cont de deciziile CCR”, a afirmat democrat-liberalul Daniel Buda, preşedintele Comisiei juridice. Proiectul a fost avizat în aceeaşi formă în care a fost adoptat de Senat. Urmează ca plenul Camerei Deputaţilor să se reunească într-o nouă sesiune extraordinară pentru a discuta pe marginea proiectului privind OUG ...

continuare →

Parlamentul se întruneşte marţi şi miercuri în sesiune extraordinară pentru legea referendumului

Parlamentul se va întruni săptămâna viitoare în sesiune extraordinară pentru a pune în acord legea referendumului cu decizia Curţii Constituţionale a României, potrivit Agerpres. Preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip (PSD), a declarat că Biroul Permanent al acestui for legislativ se va întâlni luni pentru a convoca marţi sesiunea extraordinară. ”Luni vom avea la Senat şedinţa Biroului Permanent, începând cu ora 13:00, iar marţi va fi o şedinţă de plen care va începe la ora 12:00”, a declarat Filip. Totodată, plenul Camerei Deputaţilor se va întruni miercuri pe acelaşi subiect. “Ştiu că Senatul intenţionează să facă plen marţi, iar noi vom avea probabil miercuri pentru că Senatul este prima Cameră sesizată. Şi Camera şi Senatul vor avea şedinţe de Birouri Permanente luni. Încă nu am stabilit orele, nu pot să decid singur, trebuie să vorbesc cu colegii mei”, a precizat Valeriu Zgonea. Sursa: Agerpres  * Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi ...

continuare →

Ordonanţa pentru modificarea legii referendumului, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului a fost publicată în data de 5 iulie în Monitorul Oficial, informează Agerpres. Potrivit actului normativ, demiterea preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum. Pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului, în termen de cinci zile de la data stabilirii zilei referendumului, se înfiinţează Biroul Electoral Central, birouri electorale de circumscripţie, oficii electorale, biroul electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării, precum şi birouri electorale ale secţiilor de votare. Actul normativ precizează că hotărârile BEC sunt aduse la cunoştinţă în şedinţă publică, sunt obligatorii pentru toate autorităţile, instituţiile publice, birourile electorale, precum şi pentru toate organismele cu atribuţii în materia referendumului, la data aducerii la cunoştinţă în şedinţă publică. Hotărârile BEC se publică în Monitorul Oficial. În cazul referendumului naţional, birourile electorale de circumscripţie ...

continuare →