18 Iulie, 2019

Legea pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale este neconstituţională

Curtea Constituţională a României a decis miercuri, 27 iunie, că Legea pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale este neconstituţională, informează AGERPRES. Preşedintele Traian Băsescu a sesizat CCR, în data de 25 mai, asupra neconstituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale, arătând că în forma trimisă spre promulgare există prevederea potrivit căreia patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare este proprietatea privată a fondatorilor, şi nu a persoanei juridice. “Învederăm că Legea pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, transmisă preşedintelui României spre promulgare, este neconstituţională, deoarece contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţia României, potrivit cărora ‘dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate’, dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţia României conform cărora ‘proprietatea privată este garantată în mod egal de lege, indiferent de titular’, precum şi prevederilor art. 32 alin. (6) din Constituţia României, care garantează autonomia universitară”, ...

continuare →