23 Iulie, 2019

Legea retrocedărilor: Restituirile în natură se vor face doar către proprietari şi urmaşi, cesionarii sunt excluşi

Premierul Victor Ponta a declarat că, în cadrul Legii retrocedărilor, se prevede ca restituirile în natură să se realizeze către foştii proprietari ai imobilelor naţionalizate şi urmaşii acestora, nu şi către cesionari, potrivit datelor furnizate de Agenţia Agerpres.În cadrul unei conferinţe de presă susţinute astăzi, 12 aprilie 2013, la Palatul Victoria, premierul a declarat că „Restituirile în natură se fac doar către proprietari şi urmaşii proprietarilor. Cesionarii nu au dreptul să mai primească în natură nimic.”Acesta a subliniat că în cazul anumitor imobile – şcoli, grădiniţe, spitale – care vor fi restituite doar proprietarilor, nu cesionarilor, reprezentanţii CEDO au fost de acord că poate fi impusă păstrarea destinaţiei acestor clădiri pe o perioadă de zece ani de acum încolo.  “Pentru Ministerul Educaţiei, pentru Ministerul Sănătăţii, imediat după aprobarea acestei legi, trebuie gândită o strategie prin care în următorii zece ani să asigurăm situaţia eventualelor şcoli sau spitale, care după zece ...

continuare →

Avem probleme la despăgubirile pentru imobilele naţionalizate

Guvernul a aprobat în şedinţa din data de 13 martie 2012 o ordonanţă de urgenţă care conţine unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Titlul VII “Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Biroul de presă al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) reia o declaraţie a doamnei Daniela Danielescu, preşedinta ANRP, potrivit căreia “ordonanţa de urgenţă reprezintă o parte componentă a procesului de reformare a legislaţiei, din domeniul restituirii proprietăţilor şi acordarea despăgubirilor, respectiv una în acord cu cerinţele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului”. Ordonanţa de urgenţă aprobată de executiv prevede reglementarea următoarelor măsuri: - suspendarea pe o perioadă de 6 luni a emiterii titlurilor de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; - suspendarea pe o perioadă de 6 luni a emiterii titlurilor de conversie emise de ...

continuare →

ICCJ uniformizează practica instanţelor privind restituirea imobilelor naţionalizate

Vă mai amintiți Cauza Atanasiu dezbătută la C.E.D.O.? În octombrie 2010, prin decizia pronunţată în două cauze “pilot” (conexate sub numele Atanasiu şi alţii împotriva României), C.E.D.O. obliga statul român să rezolve în termen de 18 luni problema proprietarilor care aşteaptă despăgubiri. De curând, ca urmare unui recurs în interesul legii declarat de Parchetul general – care constata practica neunitară a instanțelor – ,  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adoptat o decizie pentru a pune capăt interpretărilor diferite, având în vedere inclusiv decizia C.E.D.O. amintită. Statul român a fost obligat să ia măsuri urgente pentru soluţionarea adecvată a problemei proprietăţilor confiscate abuziv în perioada comunistă. Aceste măsuri care, potrivit Curţii, trebuie să garanteze protecţia efectivă a dreptului de proprietate şi a dreptului la un proces echitabil şi în situaţia altor persoane în cauze asemănătoare celor soluţionate prin aceasta hotărâre de CEDO, trebuie adoptate şi puse in aplicare în termen de 18 luni ...

continuare →