19 Octombrie, 2019

REVISTA PRESEI: Legea dării în plată duce la creşterea chiriilor iar timbrul de mediu ajunge iarăși la Curtea Europeană de Justiție

Preţul chiriilor a crescut în ultima perioadă cu 1,5%, iar proprietarii anticipează că cei care doresc să-şi cumpere acum o locuinţă vor obţine mult mai greu un credit, ca urmare a deciziei băncilor de a mări avansul la credite imediat după intrarea... ...

continuare →

Legea dării în plată a fost adoptată şi va merge la promulgare

Legea dării în plată, modificată faţă de forma iniţială, a fost votată în urmă cu puţin timp în Camera Deputaţilor, după ce fusese adoptată şi de senatori, cu unanimitate de voturi. Legea dării în plată prevede ca persoanele care au credite pentru locuințe să cedeze bunurile ipotecate către bănci, dacă nu mai au cu ce plăti împrumuturile.Nota autorului: Aflată în dezbatere încă de la sfârşitul anului trecut, legea a fost trimisă înapoi în Parlament de preşedintele României, spre reexaminare, după ce fusese adoptată tot cu unanimitate de voturi.Una dintre cele mai importante modificări faţă de proiectul de lege iniţial a fost făcută chiar săptămâna trecută, de Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, care a scos programul Prima Casă din textul legii şi a stabilit plafonul maxim pentru suma împrumutată de la bancă, pentru achiziţia locuinţei, la 250.000 euro, în forma iniţială suma fiind de 150.000 euro.Deputaţii jurişti au votat aplicarea legii ...

continuare →