18 Iulie, 2019

Sistemul de emitere a rovinietelor va fi oprit temporar

CNADNR a emis un comunicat de presă prin care anunţă participanţii la trafic că pe parcursul acestei nopţi, începând cu ora 00:00, până la ora 08:00 dimineaţa, nu se vor putea achiziţiona roviniete în punctele de distribuţie specifice. Compania Naţională de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din România anunţă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că în data de 01.03.2013, în intervalul orar 00:00 – 08:00, va fi o perioadă de oprire planificată a Sistemului de Emitere, Gestiune, Control si Monitorizare a Rovinietei, în scopul efectuării unor activităţi de upgrade si mentenanţă a sistemului. În acest interval nu se vor putea elibera roviniete în niciunul din punctele de distribuţie. De asemenea, CNADNR-SA menţionează că, din cauza acestei perioade de oprire planificată a sistemului, nu vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale pentru utilizatorii care nu deţin rovinietă valabilă în data de 01.03.2013 în intervalul orar 00:00 – 10:00. Conform legislaţiei în vigoare, ...

continuare →

Mâine,14 februarie, sistemul de emitere a rovinietelor va fi oprit!

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că mâine, 14 februarie 2013, sistemul de emitere a rovinietelor va fi oprit timp de 8 ore pentru mentenanţă. Conform comunicatului de presă emis astăzi de CNADNR, utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România nu vor putea achiziţiona roviniete în data de 14.02.2013, în intervalul orar 00:00 – 08:00. În această perioadă este planificată oprirea Sistemului de Emitere, Gestiune, Control şi Monitorizare a Rovinietei, în scopul efectuării unor activităţi de upgrade şi mentenanţă a sistemului. În acest interval nu se vor putea elibera roviniete în niciunul din punctele de distribuţie. De asemenea, CNADNR-SA menţionează că, din cauza acestei perioade de oprire planificată a sistemului, nu vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale pentru utilizatorii care nu deţin rovinietă valabilă în data de 14.02.2013, în intervalul orar 00:00 – 10:00. Conform legislaţiei în vigoare, rovinieta reprezintă documentul sau înregistrarea în format electronic ...

continuare →

Care sunt tarifele de utilizare a zonei autostrăzilor şi drumurilor naţionale din România?

Modul de aplicare a tarifelor de utilizare a zonei autostrăzilor și drumurilor naționale, prevăzute în tabelul integrat în corpul textului, este următorul: * Administratorul drumului poate accepta amplasarea unor construcții sau instalații în zonă drumului, cu condiția ca acestea să nu aducă prejudicii drumului și siguranței traficului rutier. * Realizarea sau amplasarea în zona drumului a panourilor publicitare, a oricăror construcții, accesuri, amenajări sau instalații, în orice scop, fără a periclita siguranța circulației se face pe baza autorizației de construire și doar în condițiile existenței acordului prealabil și a autorizației de amplasare și/sau de acces în zona drumului și prin încheierea, dacă este cazul, a contractului aferent utilizării suprafeței ocupate din ampriză și zona de siguranță. * Acordul și autorizația de amplasare și de acces la drum se emit pentru o anumită funcție a obiectivului. La schimbarea funcției sau a destinației, beneficiarul este obligat să obțină aprobarea administratorului drumului pentru ...

continuare →

Proiect MTI de modificare a normelor privind rovinieta

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a supus dezbaterii publice un proiect de ordin privind înlocuirea Anexei la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 769/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, conform unui anunţ publicat pe site-ul instituţiei. Rovinieta se aplică din 01.07.2002, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de Guvern nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România. Acest act normativ a suferit modificări prin Legea nr. 144/2012 care prevede la art. III faptul că, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia, MTI trebuie să modifice Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 769/ 2010, cu modificările şi completările ulterioare, în mod corespunzător modificărilor aduse. Actualizarea acestor norme, în concordanţă cu modificările ...

continuare →

Anunţ CNADNR: Vehiculele nu vor fi încadrate la emiterea rovinietelor

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că, în perioada 23 – 30 octombrie 2012, la emiterea rovinietelor nu va fi realizabilă automat încadrarea vehiculelor în categoriile prevăzute de legislaţia în vigoare, conform unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituţiei. Mai mult, în cazul rovinietelor cu perioadă de valabilitate mai mică de 12 luni, nu se va înscrie numărul de identificare a vehiculului. Această restricţie apare ca urmare a faptului că, în perioada menţionată anterior, baza de date a Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) nu va fi actualizată cu informaţiile privind înmatricularea vehiculelor. Astfel, rovinietele emise se consideră valabile cu condiţia ca acestea să fie achitate pentru categoria corespunzătoare de vehicul, conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare, şi în situaţia în care nu există informaţii despre numărul de identificare a vehiculului. Responsabilitatea stabilirii categoriei vehicului, conform clasificării prevăzute în ...

continuare →