19 Octombrie, 2018

STUDIU DE CAZ: Regimul juridic al procesului-verbal la terminarea lucrărilor

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta P. R.C. a solicitat instanţei de fond, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Baia Mare, anularea procesului-verbal de recepţie la expirarea valabilităţii autorizaţiei de construire nr. 534/14.09.2009, respectiv anularea deciziei de plată nr. 9767/17.06.2013 emisă de Primăria Baia Mare –Direcţia de Venituri.

În dovedirea acțiunii, reclamanta  a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și martor. 

Ce apărări concrete a formulat pârâtul  în cauză?

Pârâtul  a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care acesta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat?

Prin sentinţa civilă nr. 2265/02.06.2014 a Tribunalului Maramureş a fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocată de primarul municipiului Baia Mare. A fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P.R.C., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Baia Mare. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamanta şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?

Da, sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu recurs de către reclamanta, iar curtea de apel a reţinut că acesta este neîntemeiat, drept pentru care l-a respins,  manținând hotărârea judecătorească atacată ca fiind temeinică şi legală.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:

Astfel cum reiese din cuprinsul recursului formulat în cauză, recurenta a înţeles să critice hotărârea judecătorească atacată, invocând drept motiv de recurs prevederile art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă vizând încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 8 raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, arătând totodată că instanţa nu şi-a exercitat rolul său activ, neţinând cont de argumentele aduse în susţinerea plângerii, neanalizând cu prioritate prevederile legale incidente în materie şi neadministrând proba cu martori.

Asupra acestor susţineri, curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, obiectul acţiunii judiciare îl poate constitui anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Ca atare, pentru a putea fi supus analizei instanţei de contencios administrativ un act, acesta trebuie să întrunească condiţiile legale specifice actului administrativ reglementate de dispoziţiile legale mai sus menţionate.

În ceea ce priveşte procesul-verbal de recepţie la expirarea valabilităţii autorizaţiei de construire nr. 534/14.09.2009 contestat în cauză, curtea de apel a constatat  că potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. 1 şi 5 teza finală din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, persoanele fizice şi juridice care realizează lucrări de construcţii în condiţiile prezentei legi au obligaţia de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizaţie, iar în cazul construcţiilor executate cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei de construire, acestea nu se consideră finalizate, neputând fi întabulate în cartea funciară, în aceasta situaţie aplicându-se în continuare sancţiunile prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 39 din acelaşi act normativ, toate construcţiile proprietate particulară, realizate în condiţiile acestei legi, se declară, în vederea impunerii, la organele financiare teritoriale sau la unităţile subordonate acestora, după terminarea lor completă şi nu mai târziu de 15 zile de la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire.

Potrivit art. 254 alin. (5) şi alin. (8) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoană care dobândeşte, construieşte sau înstrăinează o clădire are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii, data dobândirii clădirii considerându-se, pentru clădirile ale căror lucrări de construcţii nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizaţia de construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei, în condiţiile legii, la data expirării acestui termen şi numai pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş.

Legiuitorul mai prevede, în art. 254 alin. (8) lit. c), că procesul-verbal de recepţie se întocmeşte la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, consemnânduse stadiul lucrărilor, precum şi suprafaţa construită desfăşurată în raport cu care se stabileşte impozitul pe clădiri.

Ori, astfel cum reiese din cuprinsul acestor dispoziţii legale expuse, procesul verbal de recepţie reglementat de dispoziţiile speciale ale art. 254 alin. 8 lit. c din Legea nr. 571/2003 are caracterul unei operaţiuni prealabile necesare emiterii deciziei de stabilire a impozitului pe clădiri, procesul-verbal de recepţie consemnând în cuprinsul său suprafaţa construită în raport cu care se stabileşte acest impozit.

Ca atare, procesul-verbal de recepţie la expirarea valabilităţii autorizaţiei de construire nr. 534/14.09.2009 nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acesta neconstituind un act de autoritate cu caracter executoriu şi neproducând efecte juridice prin el însuşi, caracterizându-se în schimb prin aceea că pregăteşte luarea unei „măsuri” contra particularului, neconţinând însă el însuşi o asemenea măsură.

Ori, întrucât numai actul administrativ de autoritate care singur produce efecte juridice, de natură a ridica sau modifica drepturi garantate de lege, poate fi atacat în contencios administrativ, iar nu şi actele pregătitoare în vederea elaborării actului administrativ de autoritate definitiv, curtea a constatat  că în mod legal a apreciat instanţa de fond în sensul că procesul-verbal de recepţie la expirarea valabilităţii autorizaţiei de construire nr. 534/14.09.2009 nu poate fi supus analizei în procedura contenciosului administrativ, fiind inadmisibilă acţiunea reclamantei cu privire la petitul privitor la anularea acestui act.

În ceea ce priveşte criticile recurentei privitoare la cel de-al doilea petit al cererii sale de chemare în judecată şi la prezumtiva lipsă de rol activ a instanţei de fond, curtea de apel a constatat  că, astfel cum reiese din cuprinsul cererii cu care a fost investită instanţa, reclamanta a dedus judecăţii apărări formulate succint, în principal privitoare la procesul-verbal de recepţie, fără a indica în concret ca sunt acele dispoziţii legale apreciate a fi fost încălcate în emiterea deciziei de plată nr. 9767/17.06.2013.

De asemenea, reclamanta a solicitat administrarea probei cu martorul M.V., fără a indica instanţei în concret care este teza probatorie pentru evidenţierea căreia a solicitat audierea acestui martor.

Ori, atâta timp cât reclamanta însăşi nu a înţeles să invoce în concret motive de nelegalitate a actului administrativ atacat, respectiv a deciziei de plată, instanţei nu îi revenea obligaţia de a lua în discuţie, din oficiu, astfel de motive, pentru a se reţine în cauză că aceasta ar fi încălcat prevederile care reglementează rolul său activ, după cum în mod eronat susţine recurenta.

Privitor la singurul motiv de nelegalitate invocat de către reclamantă în cererea sa de chemare în judecată, curtea de apel a reţinut că aceasta a arătat că, urmare a împrejurării că procesul-verbal de recepţie este lovit de nulitate ca urmare a nerespectării prevederilor art. 7 din HG nr. 273/1994, este afectată de nelegalitate şi decizia de plată nr. 9767/17.06.2013.

Ori, analizând procesul-verbal de recepţie doar ca act premergător, iar nu ca act administrativ de sine stătător, curtea de apel a reţinut că, cu ocazia emiterii acestui act, autoritatea emitentă nu avea obligaţia de a respecta dispoziţiile HG nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, întrucât astfel cum reiese din prevederile art. 1, acest act normativ are în vedere recepţia ca o componentă a sistemului calităţii în construcţii, aceasta fiind actul prin care investitorul declară că acceptă, preia lucrarea cu sau fără rezerve şi că aceasta poate fi dată în folosinţă.

Prin actul de recepţie se certifică faptul că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu prevederile contractului şi ale documentaţiei de execuţie.

În prezenta cauză însă, scopul întocmirii procesului-verbal de recepţie prevăzut în cuprinsul dispoziţiilor art. 254 alin. (8) lit. c) din Legea nr. 571/2003 pricind Codul fiscal nu este acela de a certifica îndeplinirea obligaţiilor de către executant faţă de beneficiar, ci reprezintă o etapă a uneia dintre măsurile specifice de sancţionare la care face referire legiuitorul în cuprinsul art. 37 alin. (5) teza finală din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Astfel, legiuitorul a ales să penalizeze investitorul, în situaţia în care acesta nu îşi respectă obligaţia de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizaţie şi nu solicită, în condiţiile legii, prelungirea valabilităţii acestei autorizaţii, cu o sancţiune specifică constând în considerarea clădirii nefinalizate ca fiind dobândită de la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, şi, pe cale de consecinţă, asimilare care dă naştere obligaţiei fiscale de plată a impozitului pe clădiri în sarcina dobânditorului.

Ca atare, scopul avut în vedere de către legiuitor fiind exclusiv acela ca acest procesverbal de recepţie să consemneze suprafaţa construită în raport cu care se stabileşte acest impozit pe clădiri, se constată că dispoziţiile art. 7 din HG nr. 273/1994, privitoare la desemnarea şi componenţa comisiilor de recepţie pentru construcţii şi pentru instalaţiile aferente acestora nu sunt aplicabile.

Pe cale de consecinţă, operaţiunea prealabilă de întocmire a procesului-verbal de recepţie nefiind afectată de viciul de nulitatea invocată, se constată că nici în ceea ce priveşte actul subsecvent, respectiv decizia de plată nr. 9767/17.06.2013 emisă de Primăria Baia Mare – Direcţia de Venituri, nu se poate reţine că aceasta este nelegală pentru acest motiv invocat de către reclamantă.

Extras din Decizia nr. 489/19.01.2015, Curtea de Apel Cluj, Secţia  a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal , www.curteadeapelcluj.ro.

Ai nevoie de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu