Studiu de caz: Răspunderea angajatorului în cazul accidentării salariatului

Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâta S.C. „B” S.R.L.  solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să pronunţe o hotărâre prin care pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 100.000 Euro sau contravaloarea acestei sume în lei la data punerii în executare a hotărârii, reprezentând despăgubiri morale pentru accidentul de muncă suferit în noaptea de 9 – 10.11.2012, precum şi despăgubiri materiale şi daune cominatorii în cuantum de 50 lei pe fiecare zi de întârziere până la plata integrală a sumei datorate.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul A a arătat că în noaptea de 9 – 10.11.20012, maşina la care lucra reclamantul s-a înfundat cu hârtie, motiv pentru care a ridicat grilajul pentru a o curăţa, fiindu-i prinse ambele mâini.

Reclamantul l-a chemat pe colegul său, C, căruia i-a dat instrucţiuni şi l-a dirijat cum să umble la maşină pentru a-i putea scoate mâinile.

Reclamantul s-a adresat în data de 04.12. 2012 medicului legist din cadrul Institutului de Medicină Legală care, în urma examinării, a concluzionat că, pentru vindecare, traumatismul complex pe care l-a suferit necesită un număr de 65 – 70 de zile de îngrijiri medicale, cu incapacitate totală de muncă în această perioadă.

În ceea ce priveşte daunele morale, reclamantul A a solicitat să se aibă în vedere faptul că este o persoană foarte tânără, are 33 de ani, muşchii de la ambele mâini sunt striviţi, are nevoie de o operaţie care, în cel mai bun caz, va fi estetică, a suferit acest traumatism cu dureri cumplite, ambele mâini sunt în atele şi nici pentru satisfacerea nevoilor personale nu poate să se ajute.

Reclamantul a mai arătat că nu a primit nici o sumă de bani de la vreo societate de asigurare, pentru accidentul de muncă suferit.

În probaţiune, reclamantul A a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri, martori şi expertiză.

Ce apărări concrete a formulat intimata SC B SRL în cauză?

Pârâta SC B SRL a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâta SC B SRL a arătat în întâmpinare că reclamantul presta activitatea de legător, în cadrul departamentului finisare şi desfăşurare lucrări manuale şi mecanice.

În după-amiaza zilei de 09.11.2012 şi primele două ore din ziua de 10.11.2012, acesta a prestat activităţi mecanice la utilajul „H.”.

În jurul orei 10.00, reclamantul, intenţionând să cureţe maşina nu a fixat maneta de pornire la poziţia „stop”, pentru a opri utilajul electric şi mecanic şi a ridicat grilajul de protecţie introducându-şi braţele.

Reclamantul, dintr-o gravă neglijenţă, a fost accidentat, deoarece, ridicând grilajul, roata de antrenare „din inerţie” a continuat să facă o rotaţie, chiar după întreruperea energiei electrice.

Pârâta a susţinut că, dacă reclamantul ar fi respectat normele cu care fusese instruit şi cele ce sunt afişate pe utilaj, la vederea sa şi ar fi pus maneta la poziţia „stop”, utilajul s-ar fi oprit instantaneu, acţionându-se frâna maşinii. S-a mai arătat că, după producerea accidentului, I.T.M. -ul analizând evenimentele produse, a concluzionat că, de producerea accidentului se face vinovat în exclusivitate reclamantul A.

Pârâta SC B SRL a depus la dosar întreaga documentaţie şi dosarul de cercetare a accidentului de muncă întocmit de I.T.M.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin sentinţa civilă nr. abc/01.11.2013, instanţa de judecată a  respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.C. „B” S.R.L.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamantul A este angajatul pârâtei S.C. „B” S.R.L., conform contractului individual de muncă nr. xy/01.03.2008.

 În cadrul sarcinilor sale de serviciu, în seara zilei de 09.11.2012 şi primele ore ale zilei de 10.11.2012, reclamantul presta activităţi mecanice specifice activităţii sale la utilajul „H.”.

Din procesul verbal de cercetare încheiat la data de 10.11.2012, în urma cercetării dispuse de I.T.M., s-a reţinut faptul că evenimentul s-a produs la maşina de ştanţat plană, la data de 10.11.2012, în jurul orei 10.00, reclamantul desfăşurându-şi activitatea sa zilnică obişnuită, aceea de a ştanţa hârtie. El a vrut să intervină manual în zona activă a utilajului pentru a îndepărta câteva coli de rebut. Pentru oprirea utilajului nu a acţionat maneta pornit/oprit, ci a ridicat doar grilajul de protecţie, utilajul fiind oprit printr-o manevră incorectă. Reclamantul a introdus ambele mâini în zona activă a utilajului, fără să mai aştepte oprirea definitivă şi ele i-au fost prinse între bara cu clape şi grilaj, rezultând fracturarea antebraţelor.

S-a mai reţinut că reclamantului i se făcuse instructajul pe linia de protecţie a muncii şi semnase fişa individuală de instructaj în acest sens.

De producerea accidentului s-a făcut vinovat salariatul A, care nu a manevrat corect utilajul la care lucra.

Instanţa de fond a reţinut astfel că, deşi s-a produs un accident de muncă a cărui victimă a fost A, rezultatul grav constând în fracturarea ambelor antebraţe ale acestuia, nu s-a dovedit culpa angajatorului şi legătura de cauzalitate între faptele acestuia şi prejudiciul suferit de reclamant. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamantul A şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanta hotărârea respectivă?

Da, sentinţa civilă nr. abc/01.11.2013 a instanţei de fond a fost atacată de către reclamantul A şi instanţa superioară a admis calea de atac, şi pe cale de consecinţă a  admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 15.000 Euro sau contravaloarea în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale şi suma de 3.000 RON cu titlu de daune materiale; a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art.6 alin. 1 din Legea nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii muncii, angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.

Aliniatul 3 al aceluiaşi articol prevede că obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.

Conform dispoziţiilor art.7 alin. 1 lit.c din aceeaşi lege, angajatorul are, în cadrul responsabilităţilor sale, obligaţia să ia măsurile necesare pentru informarea şi instruirea lucrătorilor.

Potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol angajatorul este obligat să implementeze măsurile prevăzute la alin. 1 şi 2, inclusiv prin furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.

Articolul 13 din aceeaşi lege prevede că, în vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:

• să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;
• să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi protecţie necesare.

Potrivit dispoziţiilor art.20 din aceeaşi lege, angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru specifice locului de muncă şi postului său.

Prin H.G. nr.1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă care, potrivit art.1, completează prevederile Legii nr.319/2006, s-a prevăzut, la art.8, că angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca lucrătorii să dispună de informaţii adecvate şi, dacă este cazul, de fişe de lucru referitoare la echipamentele de muncă utilizate la locul de muncă.

Potrivit art.9 din acelaşi act normativ, informaţiile şi fişele de lucru trebuie să cuprindă un număr minim de date referitoare la securitate şi sănătate privind:

a) condiţiile de folosire a echipamentelor de muncă;

b) situaţiile anormale previzibile;

c) concluziile care pot fi trase, acolo unde este cazul, din experienţa acumulată în urma utilizării echipamentelor de muncă.

Alineatul 3 al aceluiaşi articol prevede că informaţiile şi fişele tehnice trebuie să fie pe înţelesul lucrătorilor vizaţi.

De asemenea, potrivit art.10 din aceeaşi hotărâre de guvern, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca lucrătorii însărcinaţi cu utilizarea echipamentelor de muncă să fie instruiţi adecvat, inclusiv cu privire la riscurile posibile, determinate de utilizarea acestora.

În speţă, angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art.9 şi 10 din H.G. nr.1146/2006, respectiv nu a asigurat informarea reclamantului prin fişe de lucru, asupra condiţiilor de folosire a ştanţei plane „H.”, asupra situaţiilor anormale previzibile şi nu a dovedit instruirea acestuia, inclusiv cu privire la riscurile posibile determinate de utilizarea aceluiaşi echipament de muncă.

Din fişa de instructaj periodic a reclamantului depusă la dosar nu rezultă că angajatorul şi-ar fi îndeplinit obligaţiile de informare a acestuia asupra modului de utilizare a ştanţei la care s-a produs accidentul şi a riscurilor la care este expus.

În aceste condiţii, la data de 10.11.2012, în jurul orei 10.00 , în timp ce lucra la maşina de ştanţat plană „H.”, în hala de producţie din cadrul S.C. „B.” S.R.L., reclamantul A a suferit, prin efectuarea necorespunzătoare a operaţiunilor de muncă, un accident de muncă, având, conform referatului emis de Spitalul Clinic de Urgenţă Iaşi, diagnosticul de „traumatism complex (prin strivire) antebraţ bilateral”.

Astfel, prin omisiunea S.C. „B” S.R.L. de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de Legea nr.319/2006 şi de dispoziţiile art.9 şi 10 din H.G. nr.1146/2006, reclamantul a suferit un prejudiciu material şi moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu.

Potrivit dispoziţiilor art.253 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul.

Astfel, instanţa superioară a reţinut că fiind fondată cererea reclamantului de obligare a angajatorului la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea medicamentelor, a pansamentelor, a şedinţelor de recuperare motorie, cheltuieli de transport şi pentru plata persoanei care l-a îngrijit, în urma accidentului de muncă suferit.

Din declaraţia martorei O.A.-M. rezultă că reclamantul A a suferit foarte mult după accident, că i se administrau calmante. Întrucât acesta a pierdut mult sânge, familia sa a fost nevoită ca, prin eforturi financiare deosebite, să-i asigure o alimentaţie care să-i permită refacerea sănătăţii.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral suferit, astfel cum rezultă din declaraţia aceleiaşi martore, O.A.-M., şi actele medicale depuse la dosar, precum şi consecinţele pe care accidentul de muncă suferit de recurent le-a avut asupra capacităţii sale de muncă, suferinţele fizice şi morale ale acestuia de la data producerii accidentului, imposibilitatea sa de a presta o activitate lucrativă, de a-şi întreţine familia, de a se îngriji singur, s-a reţinut că suma de 15.000 Euro sau contravaloarea acesteia în lei la data plăţii este de natură să acopere acest prejudiciu nepatrimonial suferit de către reclamant.

S-a reţinut ca fiind nefondată cererea formulată de reclamant privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, întrucât acestea reprezintă doar un mijloc juridic pus de lege la dispoziţia creditorului de a constrânge debitorul să execute în natură obligaţiile de a face şi a nu face, nu şi pentru executarea obligaţiilor de a da.

(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.