12 Decembrie, 2018

STUDIU DE CAZ: Poate fi atrasă răspunderea patrimonială a salariatului pentru o pagubă produsă de acesta unui terț?

Reclamanta S.C. C.T. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul  U.V., solicitând instanţei să fie obligat pârâtul la plata sumei de 13.481 lei, actualizată la data plăţii efective, la plata cheltuielilor de judecată şi să se dispună instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile proprietate a pârâtului.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâtul U. V. a fost angajatul societăţii în funcţia de şofer autocamion/maşina de mare tonaj.

În data de 05.11.2013 şi în data de 09.11.2013, pârâtul U.V. a plecat în cursă, în vederea onorării unei comenzi, în localitatea M., jud. Teleorman, unde a transportat cantitatea 29,460 mc lăturoaie fag şi în localitatea P., jud. Olt, unde a transportat cantitatea de 26.509 mc lăturoaie fag, beneficiarii comenzilor fiind T.M., respectiv A. F., încărcând marfa de la depozitul G., situat în com. P., jud. Gorj, proprietatea S.C. S. N. Com S.R.L. (expeditorul mărfii).

S-a învederat că  societatea reclamantă efectuează transport auto de mărfuri pentru expeditor, în baza contractului de transport/prestări servicii.

A susţinut reclamanta că la fiecare transport pârâtului i s-au înmânat/eliberat atât de către expeditor cât şi de transportator documentele necesare efectuării transportului, pârâtul a livrat marfa la beneficiari şi a încasat sumele de 6.775,00 lei şi  de 6.706,00 lei, reprezentând contravaloarea celor doua comenzii, fără a le preda expeditorului.

Ca urmare a nerespectării de către transportator a obligaţiei, expeditorul a notificat societatea reclamantă cu suma de 13.481,00 lei reprezentând prejudiciul cauzat de către salariatul societăţii.

Având în vedere cele relatate, a considerat reclamanta că pârâtul şi-a însuşit suma de 13.481,00 lei, creând astfel un prejudiciu material societăţii.

Ca probe, reclamanta a solicitat înscrisuri, interogatoriul pârâtului. 

Ce apărări concrete a formulat pârâtul  în cauză?

Pârâtul a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care acesta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat și cum a argumentat instanța hotărârea respectivă?

Cererea reclamantei de instituire a sechestrului asigurător a fost analizată în şedinţa din Camera de Consiliu din 19.03.2014, fiind respinsă prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, instanţa reţinând că reclamanta, deşi a intentat acţiune împotriva pârâtului, nu a depus odată cu cererea de sechestru o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată, conform prevederilor art. 952 alin.2 din Codul de procedură civilă, republicat.

Prin sentinţa civilă nr. 1332/02.06.2014, pronunţată de Tribunalul Gorj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale s-a respins acţiunea.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 254 alin.1 din Codul muncii și a arătat că pentru ca răspunderea patrimonială a salariaţilor să fie antrenată trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: existenţa prejudiciului material; calitatea de salariat al angajatorului păgubit; fapta ilicită a salariatului trebuie să fie săvârşită în legătură cu munca sa; raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia salariatului care a produs prejudiciul.

Instanţa a reţinut că societatea reclamantă nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu în patrimoniul său, că pârâtul nu avea obligaţia de a încasa contravaloarea  mărfii transportate, neavând o astfel de sarcină  de serviciu, că sumele respective se cuvin expeditorului mărfii – S.C. S.N. Com S.R.L., iar nu societăţii reclamante., în calitate de transportator.

Ori, în situaţia în care pârâtul U.V. – conducător auto ar fi încasat contravaloarea mărfii de la beneficiari, deşi nu avea astfel de atribuţii în temeiul contractului individual de muncă încheiat cu transportatorul,  s-ar fi produs un prejudiciu în patrimoniul expeditorului mărfii, care însă nu a formulat o cerere de chemare în judecată  a pârâtului.

Faţă de considerentele expuse, instanţa a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului în temeiul art. 254  din Codul muncii, respectiv  existenţa prejudiciului material şi  calitatea de salariat al angajatorului păgubit. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamanta şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?

Da, sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de către reclamanta, iar curtea de apel a reţinut că acesta este neîntemeiat, drept pentru care l-a respins ca nefondat,menținând ca temeinică și legală hotărârea instanței de fond.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:

Hotărârea pronunţată de prima instanţă respectă dispoziţiile art. 425 Cod procedură civilă, în sensul că după administrarea probelor  acestea au fost logic valorificate, fiind stabilită corect situaţia de fapt şi aplicate dispoziţiile legale corespunzătoare.

Instanţa a arătat care sunt condiţiile angajării răspunderii patrimoniale a salariatului, a  avut în vedere  toate susţinerile reclamantei şi apărările pârâtului şi a răspuns argumentat acestora, respectând drepturile procesuale ale părţilor şi soluţionând cererile cu care a fost investită.

Este nefondată susţinerea apelantei în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de instituire a sechestrului asigurator,  cererea fiind respinsă prin încheierea de şedinţă de la 19.03.2014, întrucât reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 952 alin. (2) din Codul de procedură civilă care impuneau depunerea unei cauţiuni de jumătate din valoarea reclamată.

Nici după această dată reclamanta  nu a achitat cauţiunea, astfel încât fondul cererii nu a putut fi antamat, instanţa având obligaţia de a verifica dacă sunt îndeplinite toate condiţiile cerute de lege înainte de a analiza dacă pe fond se poate institui sechestrul asigurător.

În condiţiile în care acţiunea a fost respinsă, reclamanta nici nu mai are interes să critice soluţia asupra acestui capăt de cerere.

În ce priveşte fondul cauzei, instanţa de control judiciar apreciază că dispoziţiile art. 254 codul muncii au fost corect aplicate de tribunal.

Astfel, reclamanta, în calitate de angajator, a solicitat obligarea salariatului său la plata unei sume de bani, susţinând că a suferit un prejudiciu material, care antrenează angajarea răspunderii patrimoniale  a pârâtului.

Răspunderea patrimonială este o formă a răspunderii contractuale, grefată pe raportul juridic de muncă, având caracter reparatoriu, care constă în obligaţia salariaţilor de  a repara pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

Fiind o  varietate a răspunderii civile contractuale, aşa cum este ea definită prin art. 1350 Cod civil, răspunderea patrimonială a angajaţilor se poate antrena doar dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile deduse şi din dispoziţiile art.  254 Codul muncii, citate în sentinţa primei instanţe. 

Premisa unei astfel de răspunderi este existenţa unui prejudiciu suferit de angajator, care trebuie să dovedească o micşorare a patrimoniului său ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite. În absenţa  prejudiciului, salariatul nu poate fi tras la răspundere, angajatorul având la dispoziţie alte mijloace pentru a atrage răspunderea salariatului care a încălcat anumite norme la locul de muncă. De pildă, răspunderea disciplinară a salariatului se poate declanşa de către angajator chiar şi în ipoteza în care nu a suferit un prejudiciu material,  dar salariatul nu a respectat regulile  de desfăşurare a raporturilor de muncă.

Inexistenţa prejudiciului duce la exonerarea salariatului răspunderea patrimonială.

Prejudiciul trebuie să fie real şi cert, adică să reflecte valorile efectiv pierdute din patrimoniul angajatorului şi să fie  evaluat în bani.

O altă condiţie a existenţei prejudiciului este să fi fost produs direct în patrimoniul angajatorului, printr-o faptă ilicită în legătură cu munca. Atunci când salariatul, în calitate de prepus, este chemat să despăgubească un terţ pentru daune produse acestuia ca urmare a executării atribuţiilor de serviciu, angajatorul poate solicita antrenarea răspunderii patrimoniale doar dacă terţul păgubit formulează o acţiune direct împotriva comitentului (angajatorul). În absenţa acţiunii terţului, angajatorul  nu poate pretinde că a suferit un prejudiciu, pentru că patrimoniul său nu a fost nicidecum lezat.

Este inadmisibilă antrenarea răspunderii patrimoniale dacă salariatul a provocat o pagubă unui terţ, chiar dacă acesta se afla în relaţii contractuale cu angajatorul, în condiţiile în care terţul nu a solicitat angajatorului repararea  pagubei.

În speţă, se constată că relaţiile de muncă sunt stabilite între reclamantă şi pârât, iar între reclamantă şi SC S. N. Com S.R.L. s-au derulat relaţii contractuale. Reclamanta pretinde, prin acţiune, producerea de către pârât a unui prejudiciu în patrimoniul partenerului său contractual. Un astfel de prejudiciu nu poate fi reparat în condiţiile art. 254 codul muncii, cât  timp reclamanta nu a răspuns patrimonial faţă de SC S. N. Com S.R.L., nefiind invocat sau dovedit că împotriva reclamantei s-a admis vreo acţiune în urma căreia să fi suferit un prejudiciu patrimonial.

În condiţiile în care patrimoniul reclamantei nu a fost diminuat prin fapta pârâtului, nefiind îndeplinită condiţia existenţei unui prejudiciu, este inutil a se examina dacă sunt întrunite celelalte condiţii ale  răspunderii patrimoniale şi dacă pârâtul a săvârşit faptele ce i se impută.

Se va respinge cererea formulată de intimatul pârât, prin avocat, privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată din prima instanţă, întrucât aceasta ar presupune o schimbare a sentinţei, ceea ce nu este admisibil în absenţa unui apel declarat de parte. 

 Extras din Decizia civilă nr.4004/30.10.2014, Curtea de Apel Craiova, www.portal.just.ro

Ai nevoie de Codul Muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu