Stimulentului de inserţie este o sumă lunară de care beneficiază părinţii aflaţi în concediu pentru creşterea copilului, dar care se întorc mai devreme la muncă. Acesta este reglementat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cele mai importante prevederi pe subiect urmând a vi le prezenta în continuare – inclusiv cuantumul stimulentului în 2018.

Beneficiari 

Potrivit reglementărilor legislative în vigoare, poate primi stimulent de inserţie oricare dintre cei doi părinţi care se află în concediu pentru creşterea copilului (doi ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap*) şi care se întoarce la muncă mai devreme, cu menţiunea că măsura se aplică pentru fiecare naştere.

* Pentru persoanele care obţin venituri supuse impozitului, cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, acordarea stimulentului de inserţie se prelungeşte astfel:

  • până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
  • până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani, în cazul copilului cu handicap

De reţinut şi faptul că beneficiază de acest drept şi una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii săi, precum şi persoana care a fost numită tutore.

Atenţie! Angajatorul nu poate concedia salariatul/salariata care primeşte stimulent de inserţie.

Valoarea stimulentului de inserţie în 2018

Prin art. 7 alin. (4) al OUG nr. 111/2010 s-a stabilit anul trecut că, începând cu drepturile lunii aprilie 2017, cuantumul stimulentului de inserție este de 650 lei. Ordonanţa mai prevede că, pentru drepturile ulterioare acestei date, valoarea se majorează prin hotărâre a Guvernului. Însă ţinând cont de faptul că nu a fost dat niciun astfel de act normativ care să majoreze valoarea stimulentului de inserţie, rezultă că şi în 2018 (cel puţin până acum) cuantumul rămâne la 650 lei.

Acte necesare pentru acordarea stimulentului de inserţie

Drepturile reprezentând stimulent de inserţie, se acordă pe bază de cerere, însoţită în mod obligatoriu de:

  • copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul de către persoana care primeşte documentele;
  • actele doveditoare privind calitatea solicitantului şi relaţia acestuia cu copilul/copiii pentru care solicită dreptul (în cazul copilului adoptat sau în plasament);
  • actele doveditoare care să ateste că în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri impozabile;
  • dovada eliberată de angajator sau organele competente privind veniturile realizate;
  • dovada privind suspendarea activităţii pentru perioada în care se solicită concediul pentru creşterea copilului;
  • orice alte documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.

Cererile şi actele doveditoare se depun la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Ai nevoie OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

238 COMENTARII

  1. Buna ziua,
    Am o nelamurire si va rog sa ma ajutati, daca puteti. Momentan sunt in concediu crestere copil, cel mic implineste 2ani pe 1mai, sotul nu poate sa stea cele 30 zile in concediu, intrebarea mea este, cand trebuie sa ma intorc eu la serviciu pt a beneficia de stimulent???am citit ca trebuie cu cel putin 60zile inainte de a implini copilul 2ani, asta ar insemna pe 1martie dar nelamurirea mea este, daca iau in calcul si cele 30zile in care sotul nu va sta in concediu sau nu??daca trebuie luate in calcul ar trebui sa ma intorc pe 1februarie??
    Va rog sa ma ajutati cu un raspuns.
    Va multumesc!

  2. Buna ziua
    Va rog sa ma ajutati cu o informatie. In 21 august baietelul meu implineste varsta e 2 ani. Pentru a beneficia de stimulentul de insertie eu ar trebui sa ma intorc la serviciu cu cel putin 60 de zile. Concediu pentru cresterea copilului l-am avut doar din luna decembrie 2016 pentru ca baietelul meu s-a nascut prematur si nu am reusit sa efectueaz concediu de maternitate. Intrebarea mea este: trebuie sa ma intorc din 21 iunie ( 60 de zile inainte de nasterea copilului) sau mai tarziu, intrand in concediu de crestere a copilului doar in decembrie??? Va multumesc anticipat

    • Nu conteaza de cand ati intrat in concediu ingrijire copil. Eu, spre exemplu, am efectuat concediul de maternitate integral dupa nasterea fetitei mele, deci situatia este asemanatoare. Am reinceput activitatea cu 60 de zile inainte de nasterea copilului pentru a putea primi stimulentul si ulterior varstei de 2 ani a copilului. Aceste 60 de zile includ si zilele tatalui, adica nu veti primi stimulentul decat dupa ce trece o luna de la data inceperii activitatii. Deci, in orice situatie o luna nu veti primi stimulentul. Ori intra tatal in luna tatalui si beneficiaza de indemnizatie, ori mergeti amandoi la serviciu fara a primi o luna stimulentul

  3. Buna ziua!
    Va rog sa ma ajutati. Avem următoare situație bebe1 născut în aprilie 2016 si bebe2 născut în august 2017, mi-am reluat activitatea din 29.01.2018 întrebarea este: beneficiez de stimulentul de insertie pt cei 2 minori???
    Va multumesc!

    • Buna, sunt in aceeasi situatie. Bebe 1 nascut si am ales ccc pe 2 ani, bebe 2 nascut la 1 an jumatate de la prima nastere. Pot beneficia de 2 stimulente(pt fiecare bebe) daca ma intorc la servici inainte de a indeplini bebe1 doi ani fara 60 zile? Pana la ce varsta a copiilor primim stimulentul?Multumesc!

      • Bună ziua! Cum ați procedat cu stimulentul de inserție? Beneficiați de 2 stimulente pentru fiecare copil in parte? Și eu am aceeași situație. Care ar fi rezolvarea?

  4. Buna ziua,

    Conform noilor modificari, pe perioada primirii stimulentului de insertie pana la varsta de 3 ani, poate fi concediat, disponibilizat, restructurat post pt acel salariat?
    Ce lege specifica ceva legat de acest aspect? Innainte de aceasta lege , cand stimulentul era pana la 2 ani era specificat ca angajatul nu poate fi disponibilizat

    Multumesc

  5. Bună ziua soțul meu are suplimentul de inserctie de când lam născut pe fiul nostru el are acum 10 luni vreau sâmi spuneți dacă el demisioneaza și nu se mai reangajeaza o sa mai primim inserctia?

  6. Buna ziua!
    Am o nelamurire si vreau sa ma ajutati. Baietelul meu face 2 ani pe 25 martie, eu m-am intors la munca pe 15 ianuarie. Trebuia sa imi intre prenatalul pe 15 zile si nu mi-a intrat decat alocatia, din prenatal nimic de ce????

    • Trebuie sa fie o greseala. Mergeti si intrebati la alocatii. Si eu am reinceput activitatea pe 15 si am primit indemnizatie pentru cele 14 zile. Chiar mi-a precizat asta persoana care s-a ocupat de dosarul meu. Asa cum exista situatii in care se da indemnizatie din neatentia lor (sau ca nu au operat ei in sistem reintoarcerea de pe 15), asa pot gresi si in a nu vira indemnizatia

    • Nu. Trebuie sa va intoarceti la serviciu cu 60 de zile inainte de a implini copilul 2 ani, pentru a beneficia de stimulent pana implineste copilul 3 ani. In aceste 60 de zile intra si luna tatalui (mai precis minim 30 de zile). Faptul ca in aceste 60 zile intra si luna tatalui, nu veti primi stimulent de insertie pentru prima luna. Veti lua stimulentul de insertie de cand copilul va implini 1 an si 11 luni. Daca va reintoarceti cu 90 de zile la serviciu, 30 vor reprezenta luna tatalui si veti lua stimulentul de insertie dupa ce tatal reincepe activitatea, adica din a 2 luna de cand ati reinceput serviciu. O zi buna

      • Buna ziua, lamuriti-ma putin. Am inteles ca fie 90 sau 60 de zile, clar 30 sunt ale tatălui. Practic stimulentul se încasează mai putin cu cele 30 de zile.

        Am 2 întrebări:
        1. Cele 30 de zile ale tatălui sunt plătite? Daca da, raportat la veniturile mamei sau ale tatălui?
        2. Dacă tatal refuza cele 30 de zile, care sunt repercursiunile si cum se refac calculele pentru stimulentul mamei?

      • Buna x. Imi poti da raspuns pe mail te rog, in legatura cu urmatoarea mea situatie: Soția a fost in icc 2 ani,apoi 12 luni in stimulent din octombrie 2017 până in octombrie 2018, intre timp a ramas insarcinata si urmeaza sa nasca in februarie. Din octombrie pana in februarie a stat acasa, fara sa mai fie angajata undeva.(5 luni) o sa primeasca 2 ani icc? Multumesc frumos.

      • Daca scrie minim 30 de zile asta înseamnă că tatăl poate sa își ia și mai mult gen pana face copilul 2ani și stimulentul se primește după ce își reia el activitatea nu?

  7. Buna seara! Momentan ma aflu in CIC pt 2 ani. Fetita mea implineste 2 ani pe 29 iunie 2019. Daca revin cu 60 de zile mai devreme la serviciu, cat timp pot beneficia de stimulentul de insertie? Cu cat timp inainte trebuie depuse actele? Daca tatal nu intra in CIC, trebuie specificat lucrul acesta celor de la primarie? Multumesc!

  8. M-am reîntors la munca cand fetita mea avea 1 an si 6 luni si beneficiez de stimulent de insertie.Pe luna ianuarie anul acesta nu a intrat stimulentul.(astăzi mai exact trebuia)
    Fetita a făcut 2 ani in 30 decembrie.
    Nu trebuie să primesc stimulentul până împlinește fetita 3 ani?

  9. Buna ziua,

    M-am intors la lucru cand fetita avea 1 an, si ar trebui sa primesc stimulent de insertie pana cand face 3 ani (februarie 2019). Insa, curand o sa intru in concediul pre/post natal pentru bebe2. Pe perioada acestui concediu medical, se primeste stimulent de insertie?
    Multumesc.

    • Stimulentul de insertie se acorda doar persoanelor care au renuntat la ccc sau au solicitat direct acordarea stimulentului dupa implinirea a 42-a zi de la nasterea copilului. Care lucreaza efectiv

      • Buna ziua! Sa inteleg ca eu, fiind in situatia in care nu o sa intru in concediu de maternitate deloc, nu solicit indemnizatie pentru concediu de crestere al copilului si nici plata concediului medical, pot sa solicit direct stimulentul de insertie? Va multumesc!

  10. BUNA ZIUA! VA ROG FRUMOS SA MA LAMURITI IN URMATOAREA SITUATIE: SUNT INVATATOARE,AM NASCUT IN 19 IUNIE 2017 SI UN AN SUNT IN CONCEDIU DE INGRIJIRE COPIL,NU STAU DOI ANI.PENTRU A PRIMI ACEL STIMULENT DE 650LEI,CAND TREBUIE SA MA INTORC LA LUCRU,CU CATE ZILE SAU LUNI INAINTE?

  11. Buna ziua! Am si eu o intrebare: trebuie sa nasc pana la 1 martie 2018, urmand sa stau in post natal cele 43 de zile. Intrebare mea este daca trebuie sa-mi bag dosaru de maternitate sau beneficiez de stimulent si daca ma intorc la serviciu dupa cele 43 de zile de post natal?
    Va multumesc!

    • Bineinteles. Puteti sta acasa cu bebe pana la implinirea de 1 an si 10 luni. Specifica clar revenirea cu min 60 zile inaintea implinirii de 2 ani a copilului beneficiaza de stimulent de insertie.

    • Puteti beneficia de stimulet fara a sta in ccc. Solicitati direct stimulent de insertie in loc de ccc. incepand cu a 43-a zi de la nastere. ccc sau stimulentul de insertie nu se poate acorda mai devreme de 42 de zile de la nasterea copilului

  12. Buna ziua. Am revenit la serviciu in urma cu o luna, pt a beneficia de stimultentul de insertie. Intrebarea este: daca imi dau demisia , dar am venituri din urma unui contract de inchiriere a unui imobil, pot beneicia in continuare de stimulent? Multumesc

  13. Buna seara! Am o nelamurire! Pe 2 iunie copilul implineste 2 ani.Cand trebuie sa ma.intorc la.munca pentru a primi stimulentul de insertie? Unii zic cu 2 luni.inainte, altii cu 3, chiar nu mai inteleg!?multumesc!

    • Cel mai tarziu pe 03.04. (60 de zile inaitea implinirii varstei de 2 ani). Dar ar fi indicat sa reveniti cu cel putin o saptamana inaite pt. a avea timp cei de le resurse umane sa va faca actele. Eventual sa luati legatura cu angajatorul.

  14. Buna ziua! Ccc se termina in iulie. Angajatorul actual incheie contractul in martie la punctul de lucru de la care am intrat in ccc si desfiinteaza posturile. Intre timp mi am gasit un alt loc de munca. Cum trebuie sa procedez ca sa nu pierd stimulentul? Cim ul nou il inchei cu aceeasi data cu care se incheie cim ul vechi? Adica in preaviz scrie data x din martie si in data x din martie ar trebui sa inchei noul contract? Asta inseamna ca ma intorc in campul muncii mai devreme cu 90 si ceva de zile…tatal nu si doreste acea luna…nu lucreaza in tara. Va multumesc anticipat!

  15. Buna ziua…as vrea sa ma lămuriți cu câteva probleme…fetita mea implineste 2 ani in august…soțul meu vrea sa isi ea o luna sa stea cu ea acasa iar eu vreau sa ma intorc la lucru cu 2 luni inainte sa beneficiez de stimulent…intrebarea mea e ….când ma intorc eu la lucru si cand ramane el acasa ?…mersi

  16. Buna seara am si eu o problema . am un copil si am intrat in concediu de crestere 2ani pe 21 martie 2016 am intrat in concediu si pe 2018 februarie 6 a inplinit copilul 2 ani si trebuia sa incep munca dar nu am avut cum sa ma duc la munca pe 6. Februarie si am inceput pe 27 februarie . acum astept al 2 lea copil si as dorii sa stiu daca mai am vreo speranta sa pot intra in concediu din nou cu toate ca am intarziat 20 de zile din motive personale . acum lucrez in iunie ar trebui sa nasca sotia mea . va multumesc

  17. Buna ziua!Mi-am reluat activitatea cu 60 de zile inainte de a face fetita 2 anisori (20 noiembrie 2017) si tot atunci am ramas din nou insarcinata.DPN ar fi pe 18 august,iar eu doresc din cele 126 de zile de concediu,sa imi las exact 42 pt perioada post-natala iar restul sa le iau incepand din luna mai.Intrebarea mea este daca stimulentul de insertie il voi mai lua pana face fetita 3 ani?Are importanta ca voi fi in concediu si nu voi mai lucra?Contractul de munca e valabil pana la 30octombrie 2018,daca are vreo importanta.
    Multumesc anticipat!Rog mult sa imi raspunda cineva,daca stie 🙂

    • Stimulentul de insertie se acorda doar in perioada in care lucrati efectiv. Acesta nu se va mai acorda pana la varsta de 3 ani a copilului daca intrati in concediu.

  18. Buna seara!
    Anul trecut, pe 6 noiembrie 2017, am născut o fetiță. Anul acesta, când fetița va avea aproximativ 8 luni, intenționez să revin la serviciu. Întrebarea mea este dacă beneficiez de stimulențul de inserție. Dacă da, până când împlinește copilul doi ani sau trei ani?
    Vă mulțumesc!

  19. Buna ziua . primesc stimulent si fetita mea mai are 4 luni pana la implinirea varstei de 3 ani. Intrebarea mea este daca imi schimb locul de munca si nu o sa am intrerupere deloc nici macar o zi mai primesc stimulentu?

  20. Buna ziua, am o intrebare in legatura cu stimulentul de insertie: sotia nu a lucrat in perioada sarcinii si nu poate benefecia de CCC dar eu lucrez la aceeasi firma de 10 ani si as avea posibilitatea de a intra in CCC, dar nu as dori acest lucru deoarece veniturile noastre s-ar diminua. Intrebarea mea este urmatoarea: exista posibilitatea sa renunt la CCC si sa solicit direct stimulentul de insertie? Merci

  21. Bună ziua!
    Sunt în concediu de crestere copil de la doua locuri de munca unul de 8 ore și celălalt de 4 ore. Eu as dori sa mă întorc doar la cele de 8 ore pentru ca nu mai fac fata la ambele. Cum ar trebui sa procedez pentru stimulentul de insertie? Sa îmi dau demisia la cel de 4 ore sau cum? Mulțumesc!

  22. Buna seara

    Am inceput serviciul cand bebe avea 1an 2 luni. A ramas sotul in paternal. Cand trebuie sa depun actele pentru stimulentul de inserție ? Cand se intoarce sotul la munca ?

    Multumesc anticipat

  23. Am o nelămurire dacă mă puteți ajuta. Știu ca stimulentul îl primesc dacă mă intorca muncă cu cel puțin 60 de zile înainte ca bebe sa împlinească 2 ani. Întrebarea mea este 60 de zile calendaristice sau 60 de zile lucrătoare….pt ca schimba total perioada. Pe net nu specifica decât 60 zile. Mulțumesc aștept cu interes.

  24. Buna ziua,
    Am urmatoare situatie:
    – m-am intors la munca pe 31 ian copilul avand 1an si 9l
    – pe 30 luna martie se inchide firma si trebuie sa imi caut alt job
    – trebuie sa am continuitate sa pot beneficia de stimulant? adica sa nu imi lipseasca nici macar o zi de munca sau e ok daca ma angajez de ex pe 15 aprilie. adica se ia in calcul cotizatia pe toata luna respective sau nu conteaza cate zile muncesc in luna respective. Sper ca m-am facut inteleasa.
    Va multumesc mult!

  25. Buna dimineata am supliment de inserctie si lucrez fara intrerupere din prima zi ,acum copilu are 2 ani si 3 luni pana cand se primeste suplimentul daca lucrez fara intrerupere ?
    Multumesc astept un raspuns.

  26. Buna ziua,

    Va rog ajutati-ma cu urmatoarea situatie:
    In prezent primesc indemnizatie pentru primul copil care implineste 2 ani pe 4 iulie 2018 si stimulent de suprapunere pentru al doilea copil care implineste 1 an pe 19 iunie 2018. Eu intentionez sa incep munca. Intrebarea este cand ar fi optim sa merg la serviciu pentru a beneficia de stimulent pana la 3 ani pentru unul dintre copii( preferabil pentru cel mic daca este posibil). Va multumesc

  27. Buna ziua,
    Copilul 1 implineste 2 ani in iulie. Eu ma intorc la serviciu din aprilie. Sunt insarcinata. Voi intra in Cic pt copilul 2 la 1 ianuarie 2019 approximativ.
    Indemnizatia pt copilul 2 anuleaza stimulentul pt copilul 1?
    Multumesc.

  28. Buna ziua.Va rog sa ma ajutati si pe mine cu un raspuns…Am un bebe de aproape 3 luni …Eu nu m am incadrat sa beneficiez de CIC asa ca sotul meu a decis sa ramana la servici si sa ia stimulentul de insertie.A stat o luna acasa in CIC cu contractul suspendat pt ca asa am inteles ca trebuie si acum s a intors la servici.Intrebarea mea e ..acum se mai poate intoarce in CIC ? Din cauza unor conflicte la servici ar vrea sa se intoarca in CIC .Multumesc

  29. Buna ziua, am o fetita care pe 27 martie 2018 implineste 2 ani. Ieri am fost sa imi dau demisia pt ca nu am cu cine lasa copilul. Intrebarea mea este: poate sotul sa beneficieze de stimulentul de insertie?

  30. Buna ziua. M-am intors la servici mai repede cu 10 luni, in cazul unui copil cu handicap. O sa primesc stimulentul pana la implinirea varstei de 4 ani? Adica inca un an si 10 luni? Si inca o intrebare. Daca imi depun demisia in aceste zece luni, mai pot sa ma intorc in concediu de ingrijire pana la implinirea varstei de 3 ani? Sau nu mai e cale de intoarcere. Va multumesc.

  31. Buna ziua! Daca vreau sa incep activitatea inainte cu cele 60 de zile, dar vreau sa imi schimb serviciul, mai pot beneficia de acel stimulent? Daca da, care ar fi procedura in cazul acesta ?

  32. Buna seara. Sunt studenta in anul 3, iar baiatul meu are 1 an si 10 luni fara cateva zile si primesc indemnizatie. Daca inainte cu 60 de zile ca baiatul sa faca 2 ani imi deschid Pfa sau ma angajez, pot beneficia si eu de stimulentul de insertie? Multumesc

  33. Buna ziua, stii cumva o baza legala in cazul in care dosarul pentru stimulentul de insertie s ar depune direct la unitate angajatoare, in cazul un care persoana este incadrata la unitate militara? Multumesc.

  34. Buna seara!fetita mea implineste 2ani pe 29august ,eu insa,incep serviciul peste 1sapt.beneficiez de prelungire pana la3ani?(este vre o problema ca ma intorc mult mai devreme de 30sau60de zile).Multumesc frumos

  35. Bună ziua. Fata împlinește 3 ani pe 24 aprilie, stimulentul de inserție se da pe luna în curs sau urmează sa primesc în luna mai stimulentul pentru aprilie?
    Va mulțumesc.

  36. Buna ziua! Am o fetita de 5 ani cu handicap grav, pt care iau indemnizatie pana implineste 7 ani. Daca ma angajez acum, pot lua stimulent de insertie pt ea? Va multumesc!

  37. Buna ziua!
    Ma poate ajuta cineva cu o intrebare: incepand cu ce data se acorda stimulentul de insertie (de la 2 la 3 ani)? cu data reangajarii sau cu data depunerii dosarului la primarie pt stimulet? M-ar ajuta si un articol din lege. Multumesc

  38. Buna ziua,
    Sotia este insarcinata cu al 3 lea copil dar este in crestere copil cu al doilea.
    Va naste in august inainte ca cel de-al doilea copil sa faca 2 ani.
    Doreste sa se intoarca la munca dupa 3 luni mai exact cand i se termina cele 126 de zile de concediu postnatal si eu ca sot sa intru in concediu de crestere copil!
    Intrebarea este mai putem primi stimulentul de 600 de ron pentru al doilea copil pana inplineste varsta de 3 ani?
    Multumesc frumos,
    Constantin

  39. Bebelina mea peste 2 luni si 10 zile face 2 ani eu vreau sa ma intorc la munca imi puteti spune ce acte imi trebuie mai exact pentru prelungirea indemnizatiei cu un an

  40. Buna ziua!
    In conditiile in care am depus dosarul pt CIC pe o perioada de 2 ani, se poate sa ma intorc la munca mai devreme de 1 an de la nasterea copilului? In acest caz as mai beneficia de stimulentul pentru reinsertie?
    Va multumesc anticipat pt raspuns.

  41. Buna ziua.Va rog sa ma ajutati cu un raspuns.Baietelul meu împlineste 2ani pe 29iulie2018.cand trebuie sa ma intorc la servici,daca tatal nu sta luna lui si doresc sa beneficiez de stimulent de insertie?multumesc anticipat

  42. Buna ziua.
    Eu am adus in familie o fetita, eu sunt tatal, dar sotia nu este mama.Am obtinut prin instanta dreptul de crestere in exclusivitate. Fetita in 5 decembrie 2018 va implini 2 ani. Eu sunt in cresterea copilului. Sotia neavand efectiv nici un statut oficial, nu va putea intra in ccc. In aceasta situatie, eu cand trebuie sa ma intorc. In septembrie sa fie 90/de zile sau tot la 60/de zile adica Octombrie. Va multumesc. Cu respect, Tiberiu Szatmari.

  43. Buna ziua!
    Am si o nelamurire in legatura cu Stimuletul de insertie si anume; am depus actele pentru stimulent incepand cu data de 14 Aprilie 2018, si in urma cu doua zile(11Mai 2018) am primit in cont suma de 412 ron in loc de 650ron cat ar fi normal.
    Se calculeaza acest Stimulent incepand cu data depuneri dosarului???
    multumesc anticipat!

  44. Buna ziua!
    Avem urmatoarea situatie: Copilul urmeaza sa implineasca varsta de 2 ani, in luna februarie 2019. Mama doreste sa isi reia activitatea incepand cu luna august, insa nu la vechiul loc de munca, asadar, este necesar sa demusioneze. Intrebarea ar fi, in cazul in care ar exista o intrerupere de cateva zile, pana cand se va semna un nou contract, ar afecta cu ceva eligibilitatea in ceea ce priveste stimulentul de insertie?

  45. Buna Ziua!
    ma puteti lamuri? fetita mea a implinit 2 anisori pe 29.03.2018, iar la inplinirea varstei de 2 ani nu mi-a mai acordat stimulentul de insertie, in acest timp eu am beneficiat de stimulent insertie fara a intrerupe activitatea la locul de munca. din cate stiu trebuia sa primesc pana la 3 ani conf art 7(2) a.

  46. Bună seara.Pentru stimulentul de inserție,se calculează ,pentru revenirea la locul de muncă,60 de zile calendaristice cursive sau 60 de zile lucrătoare? Mulțumesc.

  47. Buna ziua. Ma intorc mai repede la munca,dar nu la vechiul angajator. Imi deschid pfa, si platesc cartea de munca si impozitele dupa activitate desfasurata. In situatia asta pot sa beneficiez de stimulentul de insertie?

  48. Buna, sotia a reinceput serviciu in data de 18 mai 2018,maine urm3aza sa depunem actele ptr stimulent, iar problema e daca intra ea in concediu medical ptr copilul cel mare care a facut varicela, se anuleaza sau se suspenda dreptul ptr stimulent. Multumesc

  49. Buna! Am urmatoarea situatie : primesc stimulent de insertie si as vrea sa plec de la firma unde lucrez,o sa dau banii inapoi pe lunile in carecam primit stimulent? Va multumesc

  50. Buna. Am si eu o intrebare. Daca sotul isi ia o luna de concediu cu 90 zile inainte ca fetita noastra sa faca 2 ani si apoi depune dosarul pentru stimulent, poate beneficia el de stimulent? Mentionez ca eu sunt in concediu de crestere copil momentan dar nu ma pot intoarce la munca decat din septembrie (cand copilul va incepe cresa si va avea 2 ani)

  51. Buna ziua.eu am o fetita de 5 luni si luna viitoare as vrea sa reincep serviciul.intrebarea mea este daca iau acest stimulent inca 2ani jumatate de acum incolo.sau e mai ok sa astept sa faca fetit 1an jumate si abia apoi sa reincep munca

  52. Bună seara
    Eu am născut cu 10 zile înainte de terminarea facultății și am fost angajată începând cu luna a treia de sarcina. Acum trebuie să mă reîntorc la muncă.
    Îmi puteți spune ce acte mi ar trebui in aceasta situație pentru a primi stimulentul de inserție?
    Vă mulțumesc anticipat

  53. Buna ziua..am si eu o intrebare..stimulentul de insertie il primesti daca te intorci mai repede cu 60 zile la servici,dar daca te angajezi in alta parte se mai primeste?sa te angajezi direct altundeva decat unde ai fost ??

  54. Buna.
    Eu am lucrat in Austria si am beneficiat de pre si postnatal de acolo si urma sa beneficiez si de maternal tot de-acolo .
    Am nascut in 28 februarie iar in martie s-a dat o lege ca vom primi doar completare la suna care ar incasa-o sotul in Romania daca ar intra in maternal dar noi nu am cerut maternal pt el pt ca e mai putin decat castiga daca lucreaza …
    Acum fata are deja 3 luni si as baga daca se mai poate macar pt stimulent .
    Avand in vedere ca nu a fost in maternal , putem beneficia de stimulent ?
    Cum procedam ?
    Multumesc .
    Livia

  55. Buna ziua am si eu o intrebare ,va rog sa mă lamuriti si pe mine .am un baietel de 4 luni .sotul meu a primit de curand o oferta pentru a lucra in germania .daca am sa plec si eu impreuna cu bebele o sa-mi suspende dosarul ptr indemnizatia de crestere a copilului ?,si daca da ce pot face pot sa iau din germania ?va multumesc

  56. Buna.am si eu o intrebare.oare ma poate lamuri cineva va rog?
    In februarie 2019 baietelul meu implineste 2 ani, eu urmand sa ma intorc anul asta la servici in septembrie pt a beneficia de stimultent.am anuntat la servici si totul e in regula insa acum am aflat ca sunt insarcinata si voi naste la sfarsitul lui ianuarie.intrebarea mea este: mai este nevoie sa ma intorc la servici ca sa primesc indemnizatia de crestere in continuare sau ea se prelungeste automat in momentul in care duc certificatul de nastere la primarie?
    Sau daca ma intorc la servici si depun acte pt stimulent de insertie,se mai primeste si dupa ce depun dosarul pt indemnizatie?cum ar fi cel mai bine sa procedam? Multumesc frumos

  57. Buna ziua!Baiatul implineste 2 ani pe 17 dec.2018,vreau sa stiu pana la ce data pot depune actele pt.stimulent?si de la ce data trebuie deja sa lucrez.Multumesc anticipat

  58. Buna ziua! Am o fetita de 1 an si o luna si urmeaza sa nasc din nou la sfarsitul lunii octombrie. Momentan sunt in concediu de crestere a copilului si as vrea sa revin la serviciu pentru cateva luni. Aveti idee in cat timp e obligat angajatorul sa imi rezolve revenirea?

  59. Buna ziua, va rog daca m-ati putea ajuta cu un raspuns la urmatoarea intrebare: din 01 febr 2018 nu mai lucrez, am aflat ca sunt insarcinata si data probabila de a naste ar fi udeva in februarie 2019.pana in 31.01.2018 am lucrat continuu.in aceasta situatie pot beneficia de indemnizatie crestere copil? Sau pot plati ceva, undeva pentru perioada care imi lipseste din activitate. Multumesc anticipat.

  60. Buna ziua.As dori să știu și eu când se primesc banii pentru stimulentul de inserție,dacă eu am depus dosarul în mai,n-am angajat în aprilie,iar copilul face 2 ani pe 1 august, pentru că în momentul de față (luna iunie) mi -au intrat banii pe card pt pentru indemnizația pentru creșterea copilului.Multumesc.

  61. Buna ziua. O intrebare, daca puteti sa imi raspundeti va rog. Fetita face 2 ani pe 22 noiembrie, eu treb sa incep muna undeva in septembrie pe 13 14, eu dosarul pt stimulentul de insertie il pot face imediat dupa ce am inceput serviciul? Si inca o chestie eu cand incep serviciul treb sa anunt sa fac o cerere la cei care imi virează indemnizația sau le intra automat in sistem cand mi se face revisalul? Mulțumesc frumos de raspuns

  62. Bună ziua. Ma poate ajuta cineva cu un răspuns? Am luat stimulent de insertie o luna de zile apoi am demisionat și am plecat în străinătate…Întrebarea mea este trebuie sa restitui toți banii înapoi? Nu mi sa spus ca nu am voie sa pararsesc tara. Dacă am acte doveditoare ca am lucrat în străinătate și am trimis bani în tara ma poate ajuta cu ceva? Mulțumesc

  63. Buna.am și eu o întrebare.in septembrie trebuie să mă întorc la muncă.pot beneficia de stimulentul de inserție dacă o să merg la 4 ore pe zi? mulțumesc

  64. buna ziua .am si eu o nelamurire :sunt in perioada de crestere copil pana in aprilie 2019..intre timp in sept anul asta o sa m ai nasc un bebe..o sa existe o perioada de suprapunere intre cei doi..pe langa alocatoe si indemnizatie se m ai acorda vreo suventie ??

  65. Bună seara. Am si eu o intrebare: copilul meu împlinește 2 ani pe 26 nov anul acesta. Am intrebat la directia de asistență socială ai mi S-a spus ca pentru a beneficia de suplimentul de inserție trebuie sa incep serviciul cu 90 zile inainte sa împlinească copilul 2 ani (sotul vrea sa stea o luna acasa). Este adevarat? Ca eu înțelesesem ca trebuie 60 zile nu 90.

  66. Bună seara! As avea următoarea întrebare: pot reveni, după o perioada de lucru, în ccc după ce am renunțat și am revenit la serviciu? Precizez ca am făcut inițial cererea pt ccc pentru 2 ani, iar după 9 luni am revenit la serviciu. Se poate renunta la stimulentul de insertie și reveni la ccc în perioada de 2 ani? Mulțumesc !

  67. Buna ziua! Fetita mea implineste 3 ani pe data de 2 august 2018. Intrebarea mea este daca in luna august o sa mai primesc stimulentul de insertie? ma gandesc ca daca e nascuta pe 2 , la inceput de luna, nu o sa mai primesc banii in luna respectiva…multumesc

  68. Bună ziua! Am beneficiat de indemnizatie de creștere a copilului in calitate de elevă. Dacă încep sa muncesc cu contract nou de munca cu 60 de zile înaintea împlinirii vârstei de 2 ani a copilului, beneficiez de stimulent de inserție? Sau trebuie sa ma întorc cu 90 de zile înainte ținând cont și de luna tatălui? Mulțumesc!

  69. Buna ziua, ma intereseaza ca in cazul in care lucrez si beneficiez de stimulent de insertie, si intre timp voi avea CM pt copil bolnav, se sisteaza stimulentul? (in baza carei legi da sau nu) Multumesc

  70. Daca mă întorc cu 60 de zile înainte ca copilul 2 să împlinească 2 ani, după 3 ani de CIC (s-a suprapus CIC1cu CIC 2), din ce luna primesc stimulentul?

  71. Buna ziua. Am o fetita care a implinit 2 anisori la 1 aprilie 2018. Eu am primit stimulentul de insertie pana in februarie 2018 deoarece pe 3 ianuarie 2018 sa desfiintat postul unde lucram si firma ne-a trimis in somaj neavand alte posturi disponibile. Cand am depus actele de somaj mi-a incetat si stimulentul de insertie desi mai erau 3 luni pana sa implineasca fetita 2 ani. Acum mi-am gasit serviciu si vreau sa stiu daca se mai poate relua acordarea st. de ins. pana la 3 ani in conditiile in care eram in somaj cand a implinit 2 ani respectiv la 1 aprilie 2018. Va multumesc!

  72. Buna ziua,eu am depus actele,mi a venit si decizia ca din data de 07 06 2018 voi primi acest stimulent,am început muncă cu data de 04.06 2018 iar întrebarea mea este daca in luna septembrie am voie să mi iau concediu medical sau fără plata?

  73. Bună ziua

    Sunt in concediu creștere copil. Ma voi întoarce la munca la un nou angajator pe 6 august. Cu ce data ar trebui sa fac cererea de încetare contract de munca la vechiul angajator astfel încât sa am continuitate sa pot primi stimulentul de inserție?

  74. Buna ziua! Sotul mei a primit stimulent de insertie de la inceput, pentru ca nu a stat de loc in concediu (eu nu m-am incadrat). Fiul meu a implinit 3 ani pe 30 iunie. Problema este ca am primit bani si in luna iulie. E o greseala? Ma pune sa dau banii inapoi sau trebuia sa primesc pentru luna din urma?

  75. Buna ziua. Eu m-am angajat pe data de 1 noiembrie 2017 la actualul loc de munca iar copilul meu se naste anul acesta in luna octombrie….10-15 zile inainte ca eu sa fac 12 luni complete….eu beneficiez de acest stimulent s-au este cu ghinion pentru acele
    Cateva zile minus??

  76. Bună ziua.am o întrebare.dacă eu mam întors in 2 martie 2018 la servici si am rămas însărcinată mă afectează cu ceva?trebuie să plăteasc bani înapoi sau pur si simplu nu mai primesc stimulentul de insertie?va rog raspundeti este foarte important.

  77. Buna. Actele pt primirea stimulentului treuie dupuse inainte de inceperea efectiva a lucrului sau imediat dupa ce ma voi intoarce.(cu 60 zile.inaintea implinirii a doi ani)multumeac

  78. copilu e nascut in 23.09.2016, e in concediu tatal copilului din data de 10.11 2016.Cand trebuie sa se intoarca tatal la lucru pentru a beneficia de stimulent?

  79. Buna ziua, am si eu o intrebare, pot beneficia de stimulent de inserție dupa ce împlinește copilul 2 ani fără a ma duce la munca, fiind studenta in continuare? Mentionez ca indemnizația am primit-o tot datorită faptului că eram studenta . Va multumesc anticipat!

  80. Buna ziua
    Daca ma puteti ajuta, in momentul de fata mi-am inceput activitatea la locul de munca si primesc stimulentul de insertie, intrebarea mea este,daca schimb locul de munca mai primesc stimulentul?

  81. Buna ziua! Daca m-am întors la muncă înainte cu 60 de zile pentru copil 1, născut pe 13.09.2016, sunt iar însărcinată și pe data de 03.09.2018 intru in pre/post natal pentru copil 2, dosarul de stimulent fiind depus, primesc pentru copil 1 stimulent până la 3 ani? Mulțumesc!

  82. Buna ziua,
    Inainte de a intra in concediu de crestere a copilului am lucrat la doua firme. Fetita s-a nascut in 7 noiembrie si as dori sa demisionez de la una din firme si sa revin la cealalta cu 60 de zile inainte sa beneficiez de stimulent. Exista vreo prevedere care ma impiedica sa fac acest lucru? Ar trebui sa-mi reiau activitatea la firma la care raman in 6 septembrie? Va multumesc mult!

  83. Bună ziua! Trebuie neapărat sa ma întorc la același loc de munca pentru a beneficia de stimulent? Menționez ca am fost angajata pe o perioada determinata înainte de naștere. Mulțumesc

  84. Bună ziua tuturor . Mă numesc Condre Cristian , sotia mea este însărcinată si va urma să nască în cursul luni decembrie a.c. , ca urmare aș dori daca ma poate lămuri cineva la următoarele întrebări :
    1 – Por sa beneficieze eu de stimulent de inserție , cu o perioadă cât mai mică de concediul de crestere ?
    2 – Daca da , care ar fi pasi de urmat , începând cu concediul prenatal .
    Va multumesc anticipat! Toate cele bune !

  85. Bună ziua, întrebarea mea este următoarea,soția mea a născut în iulie și nu a avut un venit, eu sunt angajat și nu vreau să renunț la serviciu pt CCC pot beneficia de stimulentul de insertie?Mulțumesc anticipat

  86. buna ziua !am depus dosarul de stimulent de inertie din aprilie si nam primit nici un raspun ,iam sunat si au zis ca au trimis raspuns din iunie pe adresa mea dar nu am primit nici un plic ,iam sunat iarasi si mia spus ca ar fii o problema cu adresa ,si ca nu aprobat dosarul ,eu am avut mutatie pina la inceputul anului ,si a expirat ,rog sami spuneti daca asta ar fii fost vreo problema sa numi aprobe dosarul din cauza adresei?multumesc

  87. Daca sotia mea care nu lucreaza naste, iar eu lucrez pot continua munca si sa primesc stimulet? Sau doar dupa 1,8ani, asi vrea sa lucrez in continuare dar sa iau ceva de la stat ce se ofera, va multumesc pentru raspunsurile voastre

  88. Buna ziua. In prezent primesc indemnizație pt creștere copil insa dupa ce am intrat în concediul postnatal contractul cu angajatorul a expirat fiind pe perioada determinată. Copilul împlinește 2 ani pe 6.01.2019 iar eu nu pot prezenta documentele de la angajatorul inițial cu privire la perioada concediului . Primesc indemnizatia daca reiau activitatea la alt angajator inainte de 6.11.2019? Multumesc!

  89. Buna ziua am si eu o intrebare eu ma întorc la munca in septembrie cu 60 de zile înainte ca bebe să facă 2 ani daca sunt însărcinată pot sa merg mai devreme pentru stimulent sau trebuie sa incep cu 30 zile până să facă bebe 2 ani di nu mai aplic pentru stimulent ?

  90. Bună ziua. Ce se întâmplă cu angajata care are contract pe perioada determinata? Mai primește stimulent? Sau angajatorul trebuie de la început să facă cim pe perioada nedeterminata?

  91. Bună ziua, am și eu o nelămurire. Luna viitoare (septembrie 2018) ar trebui sa ma întorc la serviciu pentru a beneficia de stimulentul de inserție, dar sunt insarcinata din nou și trebuie sa nasc la începutul lunii martie, deci din luna aprilie ar trebui sa intru iar în creștere copil. Mai pot beneficia de inserție în aceasta situație sau nu?

  92. Buna ziua .
    Copilul meu implineste 2 ani pe 14 decembrie 2018 .Tatal nu va lua luna lui de CCC . Pentru ca eu sa beneficiez de stimulentul de insertie , cand trebuie sa imi fac reincadrarea in munca ? pe 13 septembrie sau pe 13 octombbrie 2018?
    Va multumesc anticipat ?

  93. Buna ziua am si eu o nelamurire,o problema daca ma puteti ajuta.eu din data de 31.iulie 2017 sunt in cresterea copilului ,din data de 1 martie 2018 nu mai primesc banii de ccc si nici indrmnizatia a fost suspendat din cauza ca am plecat la sotul in strainatate.intrebarea mea este eu pot sa depun dosarul pentru stimulent daca ma intorc la servici cu inainte de 60 de zile,are ceva legatura ca mi sa fost suspendat banii?

  94. Buna ziua!
    Am un bebe care împlinește 2 ani in data de 03 mai 2019, soțul va sta în CIC 1 luna de zile. Întrebarea mea este daca trebuie sa revin la munca înainte cu 60 sau 90 de zile? Părerile sunt împărțite.
    Soțul poate sa stea in CIC in luna in care mă întorc eu la munca sau când copilul împlinește 1 an și 11 luni?
    Mulțumesc anticipat!

    • Cu minim 60 zile pt a beneficia de stimulent! Tatăl isi poate lua luna oricând, ori ultima lună, cea a naşterii copilului dar nu mai beneficiezi de stimulent, ori luna în care iti reiei tu activitatea şi vei beneficia de stimulent! De exemplu, eu încep serviciul începând cu data de 15 octombrie iar tatăl ia luna de pe 15oct până pe 15 noiembrie, pt a beneficia de stimulent, data naşterii copilului meu fiind 26 decembrie

    • Da, vei primi în octombrie indemnizaţia de pe lună septembrie! Nu vei mai primi din noiembrie pt ca vei începe să iei salariu pe acea luna iar indemnizaţia se sisteaza

  95. Buna ziua! Daca copilul meu implineste 2 ani pe 29 martie 2019e, eu pe ce data ar trebui sa incep serviciul? Si daca isi ia sotul cele 30 de zile si daca nu. Multumesc mult!

  96. Sotia mea s-a intors la serviciu cu 90 de zile inainte de implinirea varstei de 2 ani a copilului.
    Eu, ca tata, nu am cerut si nu am beneficiat de indemnizatie pentru cresterea copilului pentru acele 30 de zile care se cuveneau celuilalt parinte.
    Intrebarea mea este:
    ” de ce anume beneficiaza sotia mea pentru acele 30 de zile (din cele 90) pentru care s-a intors mai devreme la munca?”

  97. Buna ziua! dacă ma puteti ajuta cu o informaţie, va rog, pe15 octombrie ma intorc la serviciu pt a beneficia de stimulent de insertie, iar soţul îşi ia luna tatălui, întrebarea mea este, cum ati procedat voi ,dacă a stat vreun tătic acasă în acea lună, când trebuie băgat dosarul? Nouă ne a zis ca îl poate baga imediat ce am eu decizia de reluare activitate! Şi când trebuie să bag eu dosarul, înainte sau după data de 15 octombrie? Multumesc frumos

  98. Buna ziua!
    Am o fetița născuta pe 26 Noiembrie 2016…pe 24 Septembrie ma întorc la servici urmând a beneficia de stimulentul de inserție!
    Momentan sunt însărcinată si având sarcina cu risc voi merge doar 1 zi sau 2 la munca, urmând a intra in concediu medical!
    Întrebarea mea este: voi primi stimulentul de inserție daca sunt in CM?
    Mulțumesc!

  99. Buna seara!
    va rog sa ma lamuriti si pe mine in privinta acordarii stimulentului de insertie.
    eu ma intorc la serviciu pe 19 octombrie, cu 60 de zile mai devreme de implinirea a 2 ani ai fetitei. sotul meu poate sa ia acele 30 zile de ccc imediat dupa? daca le ia, ce venituri vom avea practic in aceste 2 luni? el indemnizatie oct-nov, apoi eu stimulent din nov incolo? multumesc

  100. Dupa cele 126 de zile sunt in concediu medical 3 saptamani apoi vreau sa revin la serviciu fara a intra in concediu de crestere a copilului. Mai beneficiez de indemnizatia de reinsertie sau trebuie sa intru întâi in concediu de creștere a copilului si apoi sa revin la serviciu? Copilul implineste 3 luni si jumatate la data expirarii concediului medical si a revenirii mele la serviciu. Multumesc!

  101. Buna ziua, in data de 27.03.2018 am născut al doilea copil in 26.03.2018 am intrat în concediu sarcina și lăuzie 126 zile. Pentru primul copil am beneficiat de stimulent și l-am și primit până in 23.07.2018 ce copilul a împlinit 3 ani , in 01.07.2018 mi-am depus dosarul pt indemnizație și am primit pt 2 luni , iar in septembrie primesc înștiințare că trebuie să dau bani pt stimulent înapoi pt perioada 26.03.2018-23.07.2018, bani ce trebuie sa i depun în decurs de 180 zile, iar acum mă trezesc că primesc doar jumătate din indemnizație. Întrebare, este legal ce mi sa întâmplat, pot sa acționez in judecata, ce ar trebui sa fac? Mulțumesc din suflet.

  102. Buna ziua. As avea si eu o intrebare. Pot sa beneficiez de stimulent daca am fost in somaj pe toată perioada sarcinii? Cand am rămas însărcinată firma sa inchis si ma băgat în șomaj ca sa pot beneficia se indemnizație. În mai 2019 fiica mea va împlini 2 ani, având în vedere că eu nu pot sa ma întorc la ultimul loc de munca pt ca firma sa inchis. Va multumesc! O zi buna

  103. Buna ziua. O întrebare
    Un coleg de munca este în concediu paternal însă el și-a găsit de munca 3-4 ore pe zi. Fără contract de muncă și vine 3-4 zile pe săptămână. Problema e că a venit azi in control el a declarat că este în proba de 2 zile. Și.munceste 4 ore pe zi. Nu a negociat nici un salariu cu angajatorul.el vrea să știe dacă se poate suspenda concediu paternal.pebtru că are 2 copii acasă și soția cu handicap. Și nu ii este de ajuns 1500lei pe luna să întrețină familia
    Va rog daca mă.puteti ajută să imi explicați cum trebuie sa procedeze

  104. Am o intrebare….va rog sa imi spuneti cum se ia stimulentul? Pe luna in curs sau cu o lună în urma? Eu am depus dosarul de la 1 sept si acum a intrat doar pt 2 luni

  105. Buna ziua, fetita mea a implinit 2 ani in 30 septembrie. Eu m-am intors la munca pe 23 iulie, mi-am depus dosarul pentru stimulent, totul a fost in regula. In octombrie mi-am dat demisia, in 19 octombrie mi-a incetat contractul de munca iar in 29 octombrie am inceput un alt contract de munca la o alta firma. Am avut 6 zile de pauza intre contracte. Mai primesc stimulent in aceasta situatie?

  106. Buna ziua, va rog frumos sa ma ajutati cu un raspuns pentru situatia mea.. Sotul meu a solicitata de la inceput stimulentul de insertie pt a se duce incontinuare la munca dupa 6 luni de zile angajatorul a vrut cu orice pret sa faca restructurari.. intrebarea mea este: ce pot sa mai fac? Se poate sa m.ai fac actele pt ccc sau nu? Sunt constienta ca luna aceata nu o sa iau stimulentul.. Ce ajutor pot cere pentru cresterea copilului la primarie? Sotul meu a contribuit la stat atatia ani si acum nu o sa mai ia nimic pt cresterea propiului copil.. Ce este de facut??? Multumesc..

  107. Buna ziua! Am un copil nascut pe 22 martie 2017. Intentionez sa ma intorc cu min.60 de zile inainte pt a beneficia de stimulul de insertie. Intrebarea mea este, luna ianuarie cum va fi platita? Jumatate de angajator iar jumatate indemnizatie urmand ca din luna feb.sa iau salariul+indemnizatia ? Vreau sa stiu la ce sa ma astept! Va multumesc anticipat!!

  108. Bună ziua. Dacă eu am fost plecat un an din tara și am revenit înapoi pot depune acte pentru. Stimulent. Ca înainte sa plec am fost angajat! Va rog sa ma ajutați… Ce eu nu am depus acte pentru concediu eu lucrez în continuare și nustiu dacă a-și putea depune

  109. Bună ziua, as dori sa aflu și eu ceva.. Lucrez la un hotel.. Am fost ccc 1 și 10 luni, am revenit la munca m ai devreme pt stimulent, iar după 2 luni am aflat ca au vândut hotelul și așteptăm să vb cu noi proprietari… Au voie sa ma dea afară? Mulțumesc anticipat

  110. Buna.o intrebare daca m-am intors la munca cu 69 de zile înainte să împlinească 2 ani copilu si am cerut stimulent . Primesc indemnizație pana la 2 ani inclusiv si apoi stimulent pana la 3 ani?? Sau se oprește indemnizația din data de cand lucrez. Multumesc

  111. Buna ziua. Daca beneficiez de stimulent de insertie iar eu vreau sa imi iau concediu fara plata pentru crestere copil mai pot lua in continuare stimulentul de insertie sau nu?

  112. Buna ziua! Unde as putea sa ma interesez mai exact sau daca stie cineva si ma poate ajuta, am si eu o intebare: mai poti beneficia de stimulentul de inserție daca vrei sa te întorci la munca dar part-time?

  113. Buna dimineața! Copilașul meu va împlini pe 24 Iulie, 2 anișori. Știu ca trebuie sa ma întorc cu 60 de zile înainte la locul de munca dar lucrez in învățământ iar in Iunie iau copiii vacanta. Cum se procedează? Mulțumesc!

  114. buna siara am o indrebare am o fetita care afacut 2 ani in data de 2 noiembrie eu am fost in prenatal 2 ani oare luna asta Decembrie mai iau bani pe luna noiembrie dupa fetita as un raspuns

  115. Buna ziua! In cazul in care nu doresc sa beneficiez de stimulentul de insertie si vreau sa raman acasa pana cand copilul implineste doi ani, in acele ultime 60 de zile ( ultimile 2 luni in care nu as vrea sa revin mai devreme la servici) mai primesc indemnizatia de crestere copil in aceste ultime 2 luni pana cand copilul implineste cei 2 anisori. Desemenea in acest caz copilul este nascut pe 5 iulie 2017, cand ar trebui sa reincep munca? Chiar pe 5 iulie 2019 sau mai devreme?
    Multumesc anticipat

  116. Buna seara!Am o nelămurire,eu nu lucrez însă situl meu da si nu vrea sa intre in concediu de creștere a copilului ca sa ia indemnizație, se poate sa depună direct de stimulent de inserție plus alocație?si ce anume documente trebuiesc!multumesc,o seara bună

  117. Am și eu nevoie de o lămurire. Sunt in ccc de la 1 iulie 2017 (copilul născut pe 20 Aprilie 2017). De la 1 octombrie 2018 am renunțat la indemnizația din Romania, beneficiind de indemnizație in Austria, unde ne-am stabilit temporar. Planul este sa ne întoarcem in Romania în Februarie, sa reiau activitatea la serviciu, cu 60 de zile inainte ca baietelul sa facă 2 ani. Intrebarea mea e dacă pot aplica pentru stimulent imediat după ce renunț la indemnizație in Austria și reiau activitatea in Romania sau ar trebui să solicit din nou indemnizația in Ro in luna ianuarie….sper sa ma fi făcut înțeleasă…

  118. Buna ziua! Daca copilul implineste varsta de 3 ani pe 4 martie , acest lucru inseamna ca voi primi Stimulentul de insertie pe 2019 in Lunile : Ianuaroe, Februarie SI Martie ? Inclusiv Martie ? Multumesc

  119. Bună ziua în ultimii 2 ani am lucrat la 2 angajatori cu o pauza de 2-3 luni dar legat am făcut 1 an și 3-4 luni de munca urmează sa nasc în martie și vreau sa intru în concediu din februarie va rog sa îmi spuneți ce acte sunt necesare pt indemnizatie. Multumesc

  120. Buna seara. Am si eu o întrebare. Eu ma întorc la servici cu 60 de zile mai repede . Dacă după 2 luni lucrate intru in șomaj mai primesc stimulentul de inserție a. Mulțumesc

  121. Buna seara eu trebuie sa ma întorc la munca pe 9 ianuarie 2019 iar firma imi spune k nu ma poate primi pt k nu prea au de lucru si k lasa fete acasa cu 75% salariu au dreptul acesta ???

  122. Buna ziua,
    am citit ca in 2018 a aparut o lege noua care zice ca daca esti in perioada in care primesti suplimentul de insertie si iti iei concediu medical pt copil, suplimentul de insertie se suspenda pe perioada concediului medical pentru copil, este adevarat? Imi puteti face trimitere catre lege?
    Multumesc

  123. Buna ziua, ar trebui sa primeac stimulent de insertie pana in 26 august, cand copilu face 3 ani. Ideea este ca sunt insarcinata, si in mai putin de o luna raman in prenatal. Intrebarea este, pe perioada prenatalului si postnatalului, voi primi stimulent de insertie? Multumesc 🙂

  124. Buna ziua am lucrat 3 ani la fast_food cu intreruperi miam bagat demisea mau chemat inapoi si tot asa apoi miam bagat demisea dupa 3 ani am stat acasa 1 saptamna si mam angajat la moreli am lucrat 2 luni si am ramas insarcinata si am ramas in risc maternal oare pot sa iau indemnizatie pentru copil

  125. Buna ziua .
    S.a intamplat sa nu se primească toata suma pentru stimulentul de inserție respectiv alocația copilului? Daca da, cum trebuie procedat sau unde se face reclamație? Va multumesc pentru raspuns.

  126. Buna seara!
    Daca ma intorc la serviciu cu 60 zile inainte de incheierea concediului,iar peste cateva zile imi schimb locul de munca,mai primesc stimulentul de insertie?Adica sunt obligata sa pastrez acelasi loc de munca pe perioada stimulentului?

  127. nu sunt lamurita in privinta daca schimb locul de munca, dar ma intorc mai repede cu60 zile, dar nu de unde am plecat in comcediu pentru cresterea este valabil insertia si atunci?

  128. avem un angajat cu CIM pe perioada nedeterminata care a intrat in concediu pentru cresterea copilului incepand cu data de 20.06.2017, cu data de 15.04. 2019 doreste reinceperea activitatii pentru a beneficia de suplimentul de insertie pana la implinirea varstei de 3 ani a copilului(nascut in 20.07.2017), in acelasi timp de 15.04.2019 -01.06.2019 solicita reducerea timpului de lucru la 4 ore / zi si cu data de 01.06.2019 sa reintre in timp normal de lucru.
    Va rugam sa ne ajutati cu un raspuns in acest sens, daca se poate reducerea timpului de lucru la 4 ore / sapt. si in acelasi timp sa beneficieze si de suplimentul de insertie.
    Va multumim!

  129. Buna ziua !
    Daca sotul ia stimulent de insertie pentru bebe 1 si eu am sa intru in concediu din Mai cu bebe 2.Care e procedura?Trebuie anuntat sau se sisteaza din oficiu stimulentul ?

  130. Buna seara. Am si eu o nelamurire cu stimulentul de insertie. Baietelul meu face 2 ani in data de 06 iunie. Eu ma intorc la serviciu pe 6 martie, cu 90 de zile inainte. In aceste conditii sotul mai trebuie sa intre si el in Ccc pentru a primi stimulentul de insertie?

  131. Buna ziua! Ma aflu in concediu de crestere copil de la data de 22.06.2018(n.06.03.2018) si din data de 01.03.2019 doresc sa lucrez cu jumatate de norma il alt domeniu.

  132. Buna ziua! Ma aflu in concediu crestere copil din data de 22.06.2018(n. 06.03.2018) si din data de 01.03.2019 doresc sa lucrez cu jumatate de norma in alt domeniu. Initial,trebuie sa ma reintorc la serviciu in decembrie 2019. Stiu ca intr un an nu pot depasi suma de 3200lei…adica sa iau si indemnizatie de ccc si alt salariu(jum de norma). Intrebarile ar fi: cei 3200 lei se impart la 12 luni? Si trebuie sa ma raportez la lunile ramase? Daca ma intorc la serviciul actual pot solicita stimulentul de insertie si mai pot lucra si in celalat domeniu cu jumatate de norma?? Va multumesc!

  133. Salut…daca sotia mea este in ccc si eu imi iau alea 30 de zile de ccc care se dau tatalui si ma intorc eu din aceste 30 de zile la munca mai devreme cu 60 de zile inainte sa faca baiatul 2 ani;voi putea lua eu stimulentul de insertie?sotia urmand sa nu mai inceapa munca…sper sa ma fi facut inteles…multam

  134. buna!eu beneficiez de indemnizație prin prisma facultății la care eram înscrisă atunci când am nascut!intrebarea mea este daca as beneficia de acest stimulent in conditiile in care înainte de a se naște copilul cu 12 luni nu am avut un loc de munca eram doar studenta??

  135. Daca imi schimb locu de munca si n-am adus o dovadă că meam mutat locu de munca cu o adeverință dc pierd indemnizatia cai trepte meu daca puteti sa ma lămuriți?

  136. Buna ziua. Am depus dosarul pentru stimulentul de insertie. M-am intors pe 1 martie la munca, iar pe 8 martie am incetatat contractul cu ei. Pe 13 martie urmeaza sa semnez contract cu noul angajator. Imi voi pierde stimulentul de insertie, daca nu am facut noul contract cu data de 8 martie?

    Daca fac pe 13 martie contractul cu noul angajator, acesta poate face apoi corectie, sa schimbe cu data de 8 martie?

  137. Buna ziua! Copil nascut pe data de 08 februarie 2017, am inceput munca pe data de 08 noiembrie 2018, pentru a beneficia de stimulent pe luna tatului care nu a stat acasa pentru luna lui. Mi s-a suspendat stimulentu de insertie pe o luna de zile, pe motivul ca ar fi trebuit sa incep munca pe data de 07 noiembrie 2018 (in loc de 08 noiembrie 2018), deci practic pentru o zi am pierdut 650 lei. Eu stiam ca sunt 90 de zile, eu am avut chiar 92 de zile, in adresa de la Primarie asa mi se explica, ca nu au fost 3 luni de zile…Ma poate lumina cineva in privinta aceasta? Multumesc anticipat

  138. Buna ziua, avem 2 copii si sotia primeste stimulentul de insertie pt un copil. Daca se imbolnevesc poate sa ia concediu medical pt ei si fara sa afecteze stimulentul?? Va rog sa-mi comunicati legea care reglementeaza acest aspect.Multumesc

  139. Buna ziua,

    Ma confrunt cu urmatoarea situatie, momentan sunt in CCC, urmând ca sa incep serviciul in luna mai. N-as mai vrea sa ma intorc la vechiul loc de munca, momentan fiind in cautari. In cazul in care, gasesc un alt loc de munca inainte de revenirea mea la locul de munca actual, cum trebuie procedat? Adica, ma gândesc daca as putea incepe imediat la noul job (asta daca l si gasesc)? Multumesc mult pentru eventualele raspunsuri.

  140. Buna ziua ,eu am nascut pe 1 sept 2017 iar pe 1 noiembrie 2017 m-am intors la servici ,primesc de atunci suplimentul de insertie ,intrebarea mea este :Pana la ce varsta a fetitei pot primi acest supliment?

  141. Bună.Am și eu o nelămurire.Cat timp nu ai voie sa îți iei concediu medical pt a nu pierde stimulentul de inserție?Sau ce nu trebuie sa faci k sa nu pierzi stimulentul?

  142. Buna ziua…as vrea sa va intreb ceva…am intrat in prenatal de la locul de munca…nu ma pot intoarce..intrebareamea este cand imi depun demisia…baietelul meu face 2 ani pe 2 iulie..eu momentan urmez o postliceala…pot beneficia de stimulent de inserție?

  143. Bună aș dori și eu dacă mă puteți lămuri cu următoarea:copilul meu împlinește 2 ani in 9 august si nu am cum să merg mai repede la munca decât la 2 ani a copilului iar soțul meu nu își permite să intre in cojncediu acele 30 de zile despre care se tot vb având un salar cu venit bun din punct de vedere financiar nu ne merită sa intre in concediu …ce ar insemna ?mă poate obliga statul sa merg mai repede dc nu doresc ? Eu doresc sa încep doar in 10 august serviciul nu mai repede.Mulțumesc anticipat.

  144. Buna! Dacă soțul ia stimulentul pentru primul copil iar in aceasta perioada mama naște al doilea copil și rămâne ea in concediu,primind indemnizație, tatălui i se taie stimulentul?

  145. Buna ziua,
    As dori sa ma interesez daca in septembrie am fost angajata in invatamant, pe perioada determinata, pana in iunie. Reangajarea se face dupa examenul de titularizare, din septembrie. Voi beneficia si mai departe de stimulent? Ar trebui sa-l primesc pana in noiembrie. Multumesc.

  146. Buna ziua!
    Am un copil de 1 an jumătate. In “concediu” am intrat fiind studenta. Întrebarea este dacă o sa încep sa Ma angajez cu 60 de zile înainte de a împlini copilul 2 ani, beneficiez de stimulent?

  147. Buna seara.Am și eu o nelămurire fata mea pe 29 august face un an și zece luni,eu vreau sa îmi schimb locul de munca,când să închid contractul de muncă și să înceapă cel nou și când să depun actele pentru stimulent?

  148. Buna ziua,pe data de 23 oct 2019 fetita noastra implineste 2 ani,sotia este in concediu crestere copil acum dar am vrea sa beneficieze de stimulent dar in acelasi timp sa pot beneficia si eu de luna care pot sa o iau si eu ca tata.
    cand ar trebui depuse actele ? ma refer la dosarul meu si separat cel al sotiei.

    multumesc

  149. Buna ziua, daca se poate sa ma ajutati si sa ma lamuriti cu o treaba, v-as fii tare recunoscatoare. Eu am nascut in februarie 2016 si m-am intors la locul de munca mai repede cu aprox 5 luni sa implineasca micutul 2 ani(am beneficiat de stimulent de insertie). In 2018 am ramas din nou insarcinata. Din cauza locului de munca si a conditiei mele am intrat in concediu de risc maternal in luna octombrie(inainte sa implineasca fiul meu 3 ani in februarie 2019). Am primit stimulentul pana in februarie si luna asta ma trezesc cu decizia ca trebuie sa dau banii inapoi(din octombrie pana in februarie). Nelamurirea mea aici e: stimulentul nu trebuia sa il primesc pana fiul meu a implinit 3 ani indiferent ca eu am intrat dupa aceea sau nu in concediu? Cand am depus actele pentru stimulent am indeplinit toate conditiile sa il primesc. De ce cand am intrat in concediu mi s-a luat dreptul acesta? Multumesc anticipat!

  150. Bună ziua! O persoana care nu sta în concediu crestere copil și se întoarce la serviciu după concediul post natal, poate beneficia de stimulentul de inserție?

  151. Buna ziua. Ma intorc la serviciu cu 60 de zile inainte pt a beneficia de stimulent. Daca ramane sotul meu cu copilul acesta va primi indemnizatie pana la.impli irea copilului a varstei de 2 ani, timp in care eu nu voi beneficia de stimulent? Si apoi fie care isi va primi salariul respectiv salariul si stimulentul(eu)? Multumesc

  152. Buna seara.Va deranjez cu o intrebare daca se poate…sotia trebuie sa se intoarca la munca din c.c.c ,dar angajatorul nu vrea sa o primeasca la munca.In aceasta situatie pierdem si stimulentul de insertie,ce este de facut in aceasta situatie?Astept raspuns,va multumesc!!!

  153. Buna ziua. Vă rog frumos sa mă lămuriți părintele care dorește să beneficieze de stimulent de inserție trebuie să își i reia activitatea cu cel puțin 60 de zile calendaristice sau lucrătoare. Vă mulțumesc

  154. Buna ziua, pentru copilul meu s-a emis in august certificat de handicap valabil 6 luni. Implineste 2 ani acum in septembrie. Daca incep lucrul cu 60 zile inainte de expirarea certificatului de handicap mai primesc stimulentul de insertie? Multumesc

  155. Sotia a intrat in prenatal la 1 oct iar pe 5 a nascut 2 baieti prematuri atsfel prenatalul de pe data de 5 a devenit postnatal si va rog sa ma corectati daca gresesc cu ceva .Intrebarea mea este urmatoarea: 1 -Eu sotul urmeaza sa intru in concediu crestere copil ,,CCC” la cat timp intelegand ca sunt obligatorii cele 42 de zile de lauzie sau este obligata sa stea cele 126 de zile care se compenseaza intre ele ,,sarcina si lauzia” dupa care pot intra eu sotul? 2 – Daca nu sunt obligatorii cela 126 de zile de maternitate si doar 42 de lauzie iar eu intru imediat dupa ceke 42 de zile de lauzie in CCC ce se intampla cu postnatalul restul de 78 de zile (scazand 4 zile inainte de nastere prenatal si 42 obligatorii de lauzie) mai poate continua sotia cu ele si mai poate fi platita sau se intrerupe tot si se intoarce la munca? 3 – Cat este termenul de depunere dosar pentru alocatie minim si maxim daca intarzii pentru a nu pierde dreptul si aceeasi intrebare legata de termen si pentru depunerea dosarului pentru CCC? Va multumesc si astept un raspuns concret doar daca aveti informatii sigure! O zi buna !!!

  156. Buna ziua. Cu 60 zile inainte sa implineasca copilul 2 ani m am angajat si am facut cerere de incetare a indemnizatiei dar am omis depunerea dosarului pentru stimulent. Il mai pot depune si dupa ce a implinit copilul 2 ani?

  157. Buna ziua!
    Monentan sunt in concediu crestere copil de 1 an si 9 luni, menționez ca beneficiez de 3 ani concediu creștere copil, eu as dori sa reiau activitatea mai devreme de 3 ani si sa intre tatăl copilului in concediu de creștere. In acest caz eu mai beneficiez de stimulentul de inserție???

  158. Buna seara,

    As avea cateva intrebari si va rog daca imi puteti da concret in lege unde as putea gasi asa ceva (cei de la directia muncii nu stiu si au zis „probabil nu se poate” ).
    Mai jos va descriu situatia.

    Sotia beneficiaza de stimulent de insertie ( de doua luni). Doreste sa faca PFA (venit real) si sa renunte la vechiul post de munca (doreste sa demisioneze).

    Venitul pe care il va face va fi undeva intre 600-900 lei / luna. Am inteles ca CAS si CASS vor fi 728 lei ( 520 + 208). Asta inseamna ca daca va avea venit intr-o luna de 600 lei, va plati 728 lei, adica va iesi cu 128 in minus? Cu alte cuvinte in loc sa munceasca, ar iesi mai bine daca ar sta degeaba?

    Inca un lucru m-ar interesa. Stiu ca se poate opta doar pentru plata impozitului (10%) fara a plati CAS si CASS , in cazul in care venitul lunar nu depaseste salariul minim brut pe tara. In acest caz, mai poate beneficia de stimulent de insertie? Dar daca nu sunt obligatorii CASS si CAS si nu se platesc, inseamna ca nu va fi asigurata si respectiv nu se va calcula nimic la pensie?

  159. Buna ziua.
    Daca incep serviciu cu 2 luni inainte de a face copilul 2 ani,lucrez cateva zile si dupa imi iau medical mai beneficiez de stimulentul de insertie??.
    Multumesc.

  160. Buna ziua, am nevoie de o informatie. Pot beneficia de indemnizatie de crestere copil daca, timp de cel putin 12 luni am cotizat catre casa de sanatate si catre casa de pensii toate taxele, prin contract direct la ei? Va multumesc anticipat!

  161. Buna ziua! Am si eu o nelamurire! Am inteles ca se poate transfera stimulentul tatalui daca mama nu se poate intoarce la munca cu 2 luni inainte, este adevarat? Si daca ar fi asa tatal se duce la munca si primeste si stimulentul si mama mai primeste in continuare indemnizatia?

  162. Bună ziua, va rog să-mi spuneți dacă mai primesc stimulent în cazul în care îmi iau concediul medical pt mine sau pt unul din copii. În cazul în care Nu primesc pe luna în care îmi iau medical acesta se sistează și pe următoarele luni pana împlinește copilul 3 ani?

  163. BUNA ZIUA
    am o fetita de 1 an si 8 luni,ma voi intoarce la locul de munca pe data de 06.07.2020,
    am mers la primarie sa vad ce imi trebuie in alcatuirea dosarului pt.stimulent de insertie,am facut rost de toATE ACTELE,MAI PUTIN DE ADEVERINTA DE LA ANGAJATOR,CARE NU BINEVOIESTE SA MI-O ACORDE DACAT DUPA INCEPEREA ACTIVITATII.
    in situatia data nu pot depune dosarul si pierd stimulentul de insertie,ce ma sfatuiti sa fac in situatia data?
    sa fi mama in ROMANIA este cumplit sa lupti cu un sistem care nu protejeaza copilui nicicum,va multumesc!

  164. Bună sera va rog lămuriți-mă și pe mine copilul meu împlinește în septembrie 2ani când ar trebui sa ma întorc la munca sa beneficiez de stimulent

  165. Buna ziua,
    Sotul meu a luat indemnizatie pentru cresterea copilului timp de 1 an, s-a intors la munca 6 luni si vrea sa treaca din nou in crestere copil inca 6 luni .
    crdeti ca are acest drept?
    va multumesc.

  166. buna ziua am si eu o intrebare ,soția a stat în postnatal 9 luni si eu am facut schimb de la 9 luni până la 2 ani , daca ma intorc la serviciu mai devreme cu 3 luni se mai ia stimulentul daca am schimbat la 9luni ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here