Ordinul nr. 892/291/2023 privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România – nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011 este în vigoare de la 14 iunie 2023.
Astfel, clasificarea ocupaţiilor din România – nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011 se modifică şi se completează cu noile ocupaţii practicate în cadrul economiei naţionale.
LISTA ocupaţiilor practicate în cadrul economiei naţionale care modifică şi completează Clasificarea ocupaţiilor din România – nivel de ocupaţie (şase caractere)
Nr. crt. | Denumirea ocupaţiei | Codul COR | |
1. | Comerciant vânzător mărfuri nealimentare | 522102 | |
2. | Director executiv cooperativă agricolă | 112040 | |
3. | Dresor câini | 516404 | |
4. | Inginer pentru inspecţia şi verificarea tehnică a cazanelor, instalaţiilor de ridicat şi recipientelor sub presiune | 214960 | |
5. | Preşedinte cooperativă agricolă | 131123 | |
6. | Profesor de limbi străine | 235301 | |
7. | Specialist în lucrul cu părinţii (parenting) | 263515 | |
8. | Specialist sisteme de calificare | 235925 |
Se mută ocupaţia „grădinar” din grupa de bază 6111 Agricultori şi lucrători calificaţi în culturi de câmp şi legumicultură în grupa de bază 6113 Agricultori şi lucrători calificaţi în grădinărit, horticultură şi pepiniere la codul 611303.
Se redenumeşte ocupaţia „designer floral” ca „designer florist” şi se păstrează codul 216607 în grupa de bază 2166 Designeri grafică şi multimedia.