Departamentul pentru Situații de Urgență vă recomandă să respectați câteva sfaturi utile pentru a trece cu bine de această perioadă călduroasă:

  • deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);
  • evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
  • purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
  • beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici); evitați consumul băuturilor alcoolice sau al celor cu cofeină sau zahăr (carbogazoase);
  • mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
  • evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
  • menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
  • nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
  • cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
  • persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
  • pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător. Angajatorii trebuie să pună la dispoziția angajaților între 2 și 4 litri de apă zilnic.
În această perioadă, serviciile de urgență sunt în alertă maximă pentru a interveni la solicitările celor afectați de caniculă. La nivelul țării, intervin zilnic peste 770 de echipaje de la Serviciile de Ambulanță, peste 300 de echipaje SMURD, inclusiv elicoptere și avioanele SMURD.

În zonele aflate sub avertizare meteo de caniculă vor fi activate Comitetele Județene și Locale pentru situații de urgență, care vor identifica și organiza spații climatizate unde oamenii să poată avea acces.

Mai multe lucruri utile puteți găsi apăsând AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here