Legestart.ro vă invită la evenimentul „Aplicarea IFRS de către operatorii economici”, organizat de World Trade Institute Bucharest în Bucureşti (10 – 12 noiembrie, World Trade Center) şi Sinaia (21 – 23 noiembrie, Hotel Sinaia).
Seminarul îi va avea ca lectori pe dna. Georgeta Petre şi dna. Alexandra Lazăr şi se se adresează economiştilor din entităţile care, potrivit Ordinului MFP nr. 881/2012 privind aplicarea de către societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, sunt obligate să întocmească situaţii financiare anuale în baza Standardelor Internaţionale de Raportare Financiara (IFRS).
De asemenea, seminarul se adresează economiştilor din entităţile ale căror valori mobiliare urmează să fie tranzacţionate, precum şi altor persoane care doresc să cunoască implicaţiile aplicării IFRS asupra poziţiei financiare şi performanţei entităţilor pe care le reprezintă.
Informaţiile transmise participanţilor le asigură acestora nu doar familiarizarea cu termenii şi conceptele IFRS, dar şi înţelegerea implicaţiilor trecerii la IFRS, prin prezentarea comparativă a tratamentelor contabile IFRS/ OMFP nr. 3.055/2009.
Pentru informaţii suplimentare şi înscrieri accesaţi materialul de prezentare sau contactaţi WTIB la: e-mail: wtib@wtib.ro / ax: (021) 319 12 96.