Angajaţii instituţiilor publice vor beneficia de o majorare a cuantumului indemnizaţiei zilnice de delegare şi detaşare (diurnă), valoarea acesteia fiind modificată ieri de la 13 lei, la 17 lei, în cazul în care delegarea se realizează într-o localitate situată la o distanță mai mare de 5 km de cea în care salariatul își are locul de muncă permanent.

Măsura a fost adoptată de Ministerul Finanţelor Publice prin Ordinul nr. 60/2015 publicat în Monitorul Oficial nr. 68/2015. Actul normativ modifică două aspecte din Hotărârea Guvernului nr. 1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate.

Majorarea diurnei

La art. 9 din H.G. nr. 1860/2015 se stabileşte că persoana aflată în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă primeşte o indemnizaţie zilnică de 13 lei.

De această beneficiază orice angajat, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea.

Prin modificările aduse de recent ordin al MFP, valoarea indemnizaţiei este majorată de la 13 lei, la 17 lei.

Compensarea cheltuielilor de cazare

Cea de-a doua noutate adusă de Ordinul nr. 60/2015 se referă la suma ce reprezintă compensarea cheltuielilor de cazare ale personalului aflat în delegare şi care nu se cazează în condiţiile stabilite de lege, valoarea acesteia fiind majorată de la 30 de lei, la 45 de lei, pentru fiecare noapte.

Reglementările în vigoare (art. 26) prevăd că persoana delegată într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă şi în care nu se poate înapoia la sfârşitul zilei de lucru are dreptul la decontarea cheltuielilor de cazare efectuate, pe baza documentelor justificative, în cazul cazării în structurile de primire turistice, pentru o cameră cu pat individual sau, în cazul în care unitatea nu dispune de o astfel de cameră, pentru o cameră cu două paturi, a căror clasificare este de maximum 3 stele sau flori.

În cazul în care cazarea s-a făcut într-o structură de primire turistică de confort superior celei de 3 stele, se decontează numai 50% din tariful de cazare perceput.

Astfel, în situaţia în care personalul aflat în delegare nu se cazează în condiţiile de mai sus, cheltuielile de cazare se compensează prin plata, pentru fiecare noapte, a sumei de 45 lei.

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here