20 Februarie, 2019

România, obligată de Curtea de Justiție a UE să recunoască dreptul de ședere al soțului de același sex

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, marți, ca toate statele membre să recunoască dreptul de ședere al unui cetățean al UE, derivate pe teritoriul lor, în cauza referitoare la românul Adrian Coman și partenerul său de acelaşi sex, cetăţeanul american Robert Clabourn Hamilton.

CJUE a fost sesizată de Curtea Constituțională a României, apelată de cei doi cetățeni care s-au căsătorit în 2010, la Bruxelles, și care au cerut recunoașterea, în România, a căsătoriei lor încheiate în străinătate.

Curtea europeană arată că noţiunea de “soţ”, în sensul dispoziţiilor dreptului Uniunii privind libertatea de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor familiilor lor, include soţii de acelaşi sex. Asta nu însemnă că statele membre nu au libertatea de a autoriza sau nu căsătoria homosexuală, dar nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al Uniunii prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, cetăţean al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor.

Cei doi parteneri au locuit împreună în SUA, timp de 4 ani, înainte de căsătoria de la Bruxelles. În luna decembrie 2012, ei au solicitat autorităţilor române să le fie comunicate procedura şi condiţiile în care Hamilton putea, în calitatea sa de membru al familiei lui Relu Coman, să obţină dreptul de a locui în mod legal în România pe o perioadă mai mare de trei luni. Această cerere se întemeia pe directiva privind exercitarea libertăţii de circulaţie, care permite soţului unui cetăţean al Uniunii care şi-a exercitat această libertate să se alăture soţului său în statul membru în care acesta din urmă locuieşte.

Autorităţile române au răspuns că cetățeanul american beneficia de un drept de şedere pe o perioadă de doar trei luni, unul dintre motivele invocate fiind acela potrivit căruia țara noastră nu recunoaşte căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, astfel că cetățeanul nu putea fi încadrat în categoria de “soţ” al unui cetăţean al Uniunii. Instanțele cărora li s-au adresat partenerii au fost sesizate cu o excepţie de neconstituţionalitate ridicată la Curtea Constituţională a României, care a cerut, mai departe, opinia CJUE.

Prin această decizie, Curtea Europeană mai subliniază că directiva privind exercitarea libertăţii de circulaţie reglementează doar condiţiile de intrare şi de şedere ale unui cetăţean al Uniunii în alte state membre şi că ea nu poate constitui temeiul unui drept de şedere derivat în favoarea resortisanţilor unui stat non-UE, membri ai familiei unui cetăţean al Uniunii, în statul membru al cărui resortisant este acest cetăţean. Curtea aminteşte însă că în cazurile în care resortisanţii non-UE, membri ai familiei unui cetăţean al Uniunii, nu pot beneficia de un drept de şedere derivat în statul membru al cărui resortisant sunt, li se poate recunoaşte un asemenea drept în temeiul articolului 21 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (dispoziţie care conferă în mod direct cetăţenilor Uniunii dreptul fundamental şi individual de liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre).

De asemenea, CJUE a stabilit că noţiunea de “soţ”, care desemnează o persoană legată de o altă persoană prin căsătorie, este neutră din punctul de vedere al genului şi este, aşadar, susceptibilă să înglobeze soţul de acelaşi sex al unui cetăţean al Uniunii. Dar refuzul unui stat membru de a recunoaşte, exclusiv în scopul acordării unui drept de şedere derivat unui resortisant al unui stat non-UE, căsătoria acestui resortisant cu un cetăţean al Uniunii de acelaşi sex legal încheiată într-un alt stat membru este susceptibil să împiedice exercitarea dreptului acestui cetăţean de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre.

Curtea aminteşte că libera circulaţie a persoanelor poate face obiectul unor restricţii independente de cetăţenia persoanelor în cauză, cu condiţia ca aceste restricţii să se întemeieze pe consideraţii obiective de interes general şi să fie proporţionale cu obiectivul legitim urmărit de dreptul naţional.

În această privinţă, ordinea publică, invocată în speţă drept justificare pentru a restrânge dreptul de liberă circulaţie, trebuie interpretată în mod strict, astfel încât sfera ei să nu poată fi stabilită unilateral de fiecare stat membru fără exercitarea unui control din partea instituţiilor Uniunii. Curtea aminteşte în sfârşit că o măsură naţională care este de natură să împiedice exercitarea liberei circulaţii a persoanelor nu poate fi justificată decât dacă această măsură este conformă cu drepturile fundamentale care sunt garantate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Întrucât dreptul fundamental la respectarea vieţii private şi de familie este garantat la articolul 7 din cartă, Curtea arată că, şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, reiese că relaţia pe care o are un cuplu homosexual este susceptibilă să intre în sfera noţiunii “viaţă privată”, precum şi a noţiunii “viaţă de familie”, la fel ca cea a unui cuplu heterosexual care se află în aceeaşi situaţie.

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu