Rezident, nerezident şi sediu permanent – prevederi ale Codului fiscal şi Normelor de aplicare

În ce priveşte persoana fizică rezidentă, art. 7 alin. (1) pct. 23 Cod fiscal enunţă condiţiile care trebuiesc să le îndeplinească – necumulativ – o persoană fizică pentru a fi considerată rezident:

• are domiciliul în România;

• centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România;

• este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat;

• este cetăţean român care lucrează în străinătate, ca funcţionar sau angajat al României într-un stat străin.

Sursa foto: Lege5 Online

Aducând precizări privitor la “centrul intereselor vitale”, Normele prevăd că prin centrul intereselor vitale se înţelege statul cu care relaţiile personale şi economice ale persoanei fizice sunt mai apropiate. Astfel, se va acorda atenţie familiei sale, soţului/soţiei, copilului/copiilor, persoanelor aflate în întreţinerea persoanei fizice şi care sosesc în România împreună cu aceasta, relaţiilor sale economice şi relaţiilor sale sociale. Prin relaţii economice se poate înţelege: angajat al unui angajator român, implicarea într-o activitate de afaceri în România, conturi la bănci în România, carduri de credit/debit la bănci în România. Prin relaţii sociale se poate înţelege: membru într-o organizaţie caritabilă, religioasă, participări la activităţi culturale sau de altă natură.

Nu putem vorbi de calitatea de rezident în cazul unui cetăţean străin cu statut diplomatic sau consular în România, un cetăţean străin care este funcţionar ori angajat al unui organism internaţional şi interguvernamental înregistrat în România, un cetăţean străin care este funcţionar sau angajat al unui stat străin în România şi nici membrii familiilor acestora.

Persoana fizică nerezidentă este definită de acelaşi articol din Codul fiscal (punctul 22) numai prin raportare la persoana rezidentă, respectiv persoana fizică în cazul căreia nu este îndeplinită nici una din condiţiile de mai sus nu este persoană fizică rezidentă.

O definiţie mai cuprinzătoare pentru nerezident, care se referă şi la persoane juridice, este dată prin punctul 17 al aceluiaşi articol, şi anume nerezident este considerat a fi orice persoană juridică străină, orice persoană fizică nerezidentă şi orice alte entităţi străine, inclusiv organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, fără personalitate juridică, care nu sunt înregistrate în România, potrivit legii.

În ce priveşte sediul permanent, ca regulă generală, acesta este locul prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un agent dependent.

Sintagma “loc prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea” acoperă – potrivit Normelor – orice fel de clădiri, echipamente sau instalaţii utilizate pentru desfăşurarea activităţii nerezidentului, indiferent dacă acestea sunt ori nu utilizate exclusiv în acest scop. Un loc de activitate există şi acolo unde nu sunt construite sau nu sunt necesare clădiri pentru desfăşurarea activităţii nerezidentului, ci dispune doar de un spaţiu. Nu este important dacă clădirile, echipamentele sau instalaţiile sunt deţinute în proprietate, sunt închiriate ori se găsesc în alt fel la dispoziţia nerezidentului. Un loc de activitate poate fi constituit de o tarabă în piaţă sau locul de activitate poate fi situat în clădirea unei alte societăţi, atunci când un nerezident are în permanenţă la dispoziţie anumite clădiri sau părţi ale acestora, deţinute în proprietate de altă societate.

• un loc de conducere, sucursală, birou, fabrică, magazin, atelier, precum şi o mină, un puţ de ţiţei sau gaze, o carieră sau alte locuri de extracţie a resurselor naturale, precum şi

• locul în care continuă să se desfăşoare o activitate cu activele şi pasivele unei persoane juridice române care intră într-un proces de reorganizare.

Un sediu permanent presupune un şantier de construcţii, un proiect de construcţie, ansamblu sau montaj sau activităţi de supervizare legate de acestea, numai dacă şantierul, proiectul sau activităţile durează mai mult de 6 luni.

a) folosirea unei instalaţii numai în scopul depozitării sau al expunerii produselor ori bunurilor ce aparţin nerezidentului;

b) menţinerea unui stoc de produse sau bunuri ce aparţin unui nerezident numai în scopul de a fi depozitate sau expuse;

c) menţinerea unui stoc de produse sau bunuri ce aparţin unui nerezident numai în scopul de a fi procesate de către o altă persoană;

d) vânzarea de produse sau bunuri ce aparţin unui nerezident, care au fost expuse în cadrul unor expoziţii sau târguri fără caracter permanent ori ocazionale, dacă produsele ori bunurile sunt vândute nu mai târziu de o lună după încheierea târgului sau a expoziţiei;

e) păstrarea unui loc fix de activitate numai în scopul achiziţionării de produse sau bunuri ori culegerii de informaţii pentru un nerezident;

f) păstrarea unui loc fix de activitate numai în scopul desfăşurării de activităţi cu caracter pregătitor sau auxiliar de către un nerezident;

g) păstrarea unui loc fix de activitate numai pentru o combinaţie a activităţilor de mai sus, cu condiţia ca întreaga activitate desfăşurată în locul fix să fie de natură preparatorie sau auxiliară.

Persoanele juridice române, persoanele fizice rezidente, precum şi sediul permanent/sediul permanent desemnat din România aparţinând persoanelor juridice străine beneficiare ale unor prestări de servicii de natura activităţilor de lucrări de construcţii, montaj, supraveghere, consultanţă, asistenţă tehnică şi orice alte activităţi, executate de persoane juridice străine sau fizice nerezidente pe teritoriul României, au obligaţia să înregistreze contractele încheiate cu aceşti parteneri la organele fiscale competente, potrivit procedurii instituite prin ordin al preşedintelui ANAF.

Contractele încheiate pentru activităţi desfăşurate în afara teritoriului României nu fac obiectul înregistrării potrivit prezentelor dispoziţii. Pentru încadrarea ca sediu permanent a unui şantier de construcţii sau a unui proiect de construcţie, ansamblu ori montaj sau a activităţilor de supraveghere legate de acestea şi a altor activităţi similare se va avea în vedere data de începere a activităţii din contractele încheiate sau orice alte informaţii ce probează începerea activităţii. Perioadele consumate pentru realizarea unor contracte conexe care sunt legate în mod direct cu primul contract ce a fost executat se adaugă la perioada care s-a consumat la realizarea contractului de bază. În această formă, dispoziţiile din Art. 8 alin. (7¹) sunt în vigoare de la 1 iunie a.c., prin efectul Legii nr. 168/2013 (publicată în Monitorul oficial nr. 310/29.05.2013), de aprobare a O.G. nr. 8/2013 (dată pentru modificarea Codului fiscal). 

Sursa foto: Lege5 Online

Trebuie reţinute aici două precizări din Norme, astfel cum prevederile în cauză au fost aprobate prin H.G. nr. 50/2012, publicată în Monitorul oficial nr. 78/31.01.2012:

– Prin sintagma “orice alte activităţi” se înţelege serviciile prestate în România, care generează venituri impozabile;

– Atunci când nu este încheiat contract în formă scrisă, se înregistrează documentele care justifică prestările efective de servicii pe teritoriul României: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, studii de piaţă sau orice alte documente corespunzătoare.

Actele normative menţionate în acest articol pot fi consultate pe Lege5.ro – noul serviciu online de documentare legislativă realizat de Indaco Systems. Află totul despre Lege5 Online de AICI!