24 Septembrie, 2018

REVISTA PRESEI: Scumpiri majore ale energiei electrice

  • Călin Popescu Tăriceanu: Legea graţierii va intra în dezbatere publică la 1 septembrie
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, citat de Mediafax, a declarat că Legea graţierii va intra în dezbatere la 1 septembrie, la începutul sesiunii parlamentare, precizând că persoanele condamnate la închisoare sunt „nişte oameni cu demnitate”. Liderul coaliției aflate la putere nu a precizat dacă ministerul Justiției va include, în pachetul de legi pe justiție, anunțat pentru sfârșitul lunii august, această nouă lege a grațierii.

  • Înființarea autorității independente de interceptare a convorbirilor – printre prioritățile parlamentarilor
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat, joi, trei priorități ale partidului pentru toamnă, printre acestea fiind înființarea autorității independente de interceptare a convorbirilor și proiectul legislativ de modificare a modalității de alegere a conducerilor ICCJ, Parchetului General, DIICOT și DNA. Agerpres citează declarațiile lui Tăriceanu, care a mai inițiat, legislatura trecută, un proiect de modificare pentru numirile șefilor de parchete. Liderul coaliției a mai spus că a treia acțiune pentru sesiunea din toamnă a Parlamentului, după înființarea autorități de interceptare și modificarea numirilor din parchete, va fi ” un proiect de lege care va reglementa modul în care funcționează comisiile parlamentare de anchetă.

  • Modificarea regimului pensiilor speciale, discutată în şedinţa de Guvern de vineri
Guvernul discută, în şedinţa de vineri, proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care vor fi schimbate modul de calcul al pensiilor speciale, precum şi procedura de actualizare a acestora, singura categorie care nu este vizată de acest act normativ fiind cea a magistraţilor. Conform News.ro, proiectul trebuia să intre joi în atenţia Executivului, însă şedinţa a fost amânată cu o zi pentru că proiectul nu avea toate avizele necesare pentru adoptare.

  • Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor: TVA va avea cont separat pentru toate firmele, de la 1 octombrie
Impozitul pe cifra de afaceri și contribuția de solidaritate nu vor fi aplicate pentru că nu aduc beneficii nici statului dar nici contribuabililor. De asemenea, conturile individuale de TVA vor crește gradul de conformare la 100%. Mai exact, statul va încasa în totalitate, pentru prima dată, TVA-ul declarat, conform ministrului de Finanțe, Ionuț Mișa, care a acordat un interviu revistei Capital. Potrivit oficialului, plata TVA într-un cont separat va aduce încasări suplimentare de zeci de miliarde de lei la bugetul de stat. De asemenea, ministrul a explicat şi în ce condiţii impozitul pe venitul global ar fi unul aplicabil.

  • Scumpiri majore ale energiei electrice: Prețurile pe bursa energiei au scăpat de sub control, iar autoritățile au organizat celula de criză
Prețurile energiei pe piața spot (Piața Zilei Urmatoare-PZU) au ajuns la un nivel uluitor, în plină vară, când în mod obișnuit ar trebui să fie scăzute: 570 lei/MWh pentru data de 4 august, scrie Hotnews.ro. La un asemenea nivel s-au situat în iarnă, când a fost invocată o așa-zisă posibilă criză energetică. De atunci, prețurile au fost frecvent mult mai mari decât anul trecut, însă pe 3 august, energia a ajuns să fie tranzactionată pe piața spot la un nivel dublu chiar și față de ultima perioadă. ANRE a constituit, joi, o celulă de criză, urmând să fie stabilit un pachet de măsuri. Mai multe surse din piață spun că sunt suspectate întelegeri între marii producatori, CE Oltenia si Hidroelectrica, care ar jongla cu producția, sub privirea îngăduitoare a autorităților.

  • Din toamnă, dobânzile ar putea creşte. Dar doar la credite, nu şi la depozite. Alarmă: Inflaţia creşte mult prea repede
Analiştii financiari consultați de Economica.net atrag atenția că din cauza inflaţiei, care va avea o creştere mai mare decât cea prognozată, este posibil să asistăm la o crșeter mare a creditelor. În plus, micşorarea coridorului dintre dobânzi cu circa 0,50% este aşteptată la începutul toamnei, mişcare ce ar putea conduce în primul rând la o majorare a Robor, implicit a dobânzilor la credite. În acest context, dobânda la depozitele băncilor comerciale la BNR ar putea ajunge la 1,5% faţă de 1,75% în prezent, iar dobânda la creditele contractate de la BNR la 3%, nu 3,25% cât este în prezent. 

  • ASF a aprobat înfiinţarea Fondului Naţional de protecţie a asiguraţilor
Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat în ultima şedinţă a Consiliului un proiect de regulament privind înfiinţarea Fondului naţional de protecţie (FNP), care se va constitui din contribuţia tuturor membrilor, proporţional cu volumul primelor brute încasate din vânzarea contractelor RCA/Carte Verde. Conform Adevărul, FNP va fi utilizat doar pentru acordarea despăgubirilor persoanelor prejudiciate care au acest drept potrivit legii şi pentru efectuarea cheltuielilor legate de plata acestor despăgubiri.
 
comentarii
 

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu