13 Noiembrie, 2019

REVISTA PRESEI: Legea dării în plată duce la creşterea chiriilor iar timbrul de mediu ajunge iarăși la Curtea Europeană de Justiție

1. Unul dintre efectele legii dării în plată – creșterea chiriilor

Preţul chiriilor a crescut în ultima perioadă cu 1,5%, iar proprietarii anticipează că cei care doresc să-şi cumpere acum o locuinţă vor obţine mult mai greu un credit, ca urmare a deciziei băncilor de a mări avansul la credite imediat după intrarea în vigoare a legii dării în plată.  Mediafax citează specialiști care au declarat că cererile de cumpărare au scăzut cu 10%-15%, fiind estimate creșteri de prețuri la închirierea locuințelor. 

2. Terenurile de sport ale școlilor, centre de vacanță

Ministerul Educației are în pregătire, pentru anul școlar viitor și în vederea diminuării dependenței de internet, aprobarea unui program extracurricular “Sport pentru toți, sănătate pentru toți” și organizarea unor centre de vacanță pentru elevi, în care aceștia să poată face sport sau desfășura activități culturale. Un document oficial, consultat de Profit.ro, arată că pentru anul școlar 2016-2017, ministerul va aproba, printr-un ordin aflat în curs de elaborare, acest program care presupune organizarea unor activități în timpul vacanțelor. Măsura ar avea dublu efect – părinții au cu cine să își lase copiii în vacanțe, supravegheați, iar copiii vor face mișcare.

3. Câte persoane și-au găsit un loc de muncă în primul trimestru al acestui an?

Un număr de 99.462 de persoane au fost încadrate în muncă în primele patru luni din anul 2016, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă. Jurnaliștii de la Bursa citează un comunicat al ANOFM care precizează că cele mai multe persoane care și-au găsit un loc de muncă au studii liceale (29.228), profesionale (26.930), gimnaziale (21.171), și doar 11.807 au studii universitare. Pe primul loc în topul județelor este  Suceava, apoi Timiş, urmat de municipiul Bucureşti, județul Hunedoara şi Neamţ.  

4. Legea standardelor de spațiu impune o suprafață de 144 mp pentru o familie de 6 persoane

Legea locuinţei aflată în vigoare din 1996 prevede ca o familie formată din şase persoane să locuiască într-o suprafaţă de 144 mp, deoarece actul normativ face referire la spaţiul necesar pe persoană. Analiștii consultați de Capital.ro spun că standardul este cu  peste 50% mai mare decât standardul britanic, însă în țara noastră, în realitate, sunt astfel de familii care nu au nici 10 mp.  Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va elabora, în următoarele două luni, strategia naţională de locuire, proiect care va veni cu un pachet de măsuri legislative şi un program de investiţii.

5. România, din nou fruntașă la creșterea prețului la combustibil

Preţurile la carburanţi au crescut în România mai mult decât în statele vecine care sunt şi ele membre UE. Potrivit calculelor făcute de jurnaliștii de la Economica.net, preţul este cu 3,4% mai mare decât cel înregistrat cu o lună în urmă. Motorina, cel mai folosit carburant din România, s-a scumpit cel mai mult, cu 4,7% mai mult decât cu o lună în urmă.

6. Yahoo Messenger va fi închis după 18 ani de funcționare

Aplicaţia Yahoo Messenger, lansată în urmă cu 18 ani, va fi închisă pe 5 august, anunță Ziare.com care citează reprezentanți ai  companiei. Versiunea nu mai poate fi descărcată, iar dupa 5 august utilizatorii nu se vor mai putea conecta pe Messenger. Celelalte variante – online, aplicația de mobil sau direct din Yahoo Mail – vor funcționa în continuare.

7. Timbrul de mediu ajunge iarăși la Curtea Europeană de Justiție

Timbrul de mediu, taxa auto din 2013 nu este compatibil cu legislația europeană, scrie Hotnews.ro. Ziariștii publică o hotărâre a Curții Europene de Justiție (CJUE) de joi, 9 iunie, care pune în analiză punctele slabe ale acestei taxe, primul pas spre declararea nelegalității timbrului de mediu, sau către abrogarea lui, modificarea sau înlocuirea.

8. Prețurile din supermarketuri ar putea fi comparate pe internet

Până la finalul acestei veri, românii vor putea compara preţurile din supermarketuri pe internet, scrie Digi24.ro, care citează oficiali ai Consiliului Concurenței, care vor să elaborezeacest proiect. Monitorul preţurilor este în faza probelor tehnice, ceea ce înseamnă ca fiecare client va putea verifica cât costă produsele alimentare în timp real. Autorităţile speră ca marii retailer, care deţin acum 60% din piaţa alimentară, să fie astfel obligaţi să reducă preţurile pentru a nu-şi pierde clienţii.

Despre autor  ⁄ Marilena Nedelcu

Marilena Nedelcu este licenţiat al Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti şi jurnalist cu 20 de ani experienţă, în televiziune, în presa scrisă dar şi pe online.

Fara comentarii

Scrie un comentariu