Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în data de 19 septembrie 2025, în secțiunea de transparență decizională, un proiect de Ordonanță de Urgență ce vizează înființarea Rețelei de date privind durabilitatea agricolă (RDDA). Documentul este supus consultării publice, iar cei interesați pot trimite opinii și propuneri timp de 10 zile de la publicare.
Proiectul de Ordonanță de Urgență aduce schimbări importante pentru fermieri și pentru modul în care agricultura românească va fi monitorizată și sprijinită în viitor.
În primul rând, actuala Rețea de informații contabile agricole (RICA), care colecta date strict economice, este transformată într-o rețea mai amplă – Rețeaua de date privind durabilitatea agricolă –, ce va include nu doar informații financiare, ci și aspecte sociale și de mediu. Această trecere reprezintă o schimbare majoră, pentru că va oferi o imagine completă asupra fermelor și a impactului lor în comunitate.
Pentru fermieri, implicarea în această rețea va aduce beneficii directe: o plată fixă de 50 de euro pe an pentru furnizarea datelor, acces la consiliere agricolă personalizată și la analize comparative care să îi ajute să își eficientizeze exploatațiile. În plus, participarea poate conta ca punctaj suplimentar la intervențiile din PAC 2023–2027 privind accesarea fondurilor europene.
De asemenea, proiectul stabilește că datele colectate vor fi folosite pentru consilierea fermierilor, nu doar pentru raportări statistice. Practic, agricultorii vor primi înapoi informații utile despre performanța lor comparativ cu alte ferme, sprijin în adoptarea de practici sustenabile și recomandări pentru reducerea costurilor sau creșterea producției.
RDDA va fi folosită și pentru fundamentarea politicilor agricole la nivel național și european. Asta înseamnă că fermierii nu doar primesc sprijin, fermierii devin parte din decizia de politică agricolă.
Colectare date sociale şi ecologice: Noua rețea nu se limitează la date economice, ci adaugă pentru prima dată informații despre resurse naturale, emisii, bunăstarea fermierilor și impactul asupra comunităților rurale. Această abordare social-ecologică face diferența majoră față de vechea rețea, oferind fermierilor consultanță personalizată complexă pentru practicile durabile, oportunități suplimentare de finanțare europeană și sprijin pentru creșterea eficienței exploatațiilor, în timp ce autoritățile pot fundamenta politici publice mai adaptate nevoilor reale ale comunităților rurale.
Pe lângă avantajele directe, există și o dimensiune socială mai largă: dacă România nu implementează această rețea, există riscul de a pierde fonduri europene și de a afecta competitivitatea fermierilor pe piața europeană, ceea ce ar avea consecințe asupra comunităților rurale. Totodată, noul sistem va contribui la protejarea mediului și la modernizarea agriculturii prin colectarea de date despre utilizarea resurselor naturale, emisii și bunăstarea fermierilor.
Ce mai aduce proiectul?
1. Organizare instituțională:
Noua Rețea va funcționa în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) printr-un serviciu specializat, care va rezulta din reorganizarea actualei Agenții de Legătură RICA.
2. Obiectivul rețelei:
Colectarea și analiza datelor economice, sociale și de mediu pentru a oferi o imagine completă asupra durabilității agriculturii.
3. Selecția fermelor:
Selecția fermelor se va realiza anual, conform unor criterii stabilite prin norme metodologice, cu implicarea Institutului Național de Statistică și a Comitetului Național RDDA.
4. Finanțare europeană:
Sistemul va fi susținut în principal prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar Comisia Europeană va asigura sume forfetare pentru activitățile de colectare și transmitere a datelor.
5. Confidențialitatea datelor:
Informațiile vor fi anonimizate și publicate doar într-o formă agregată. Colectorii de date (persoane sau firme) vor avea responsabilități stricte, iar nerespectarea regulilor poate atrage sancțiuni între 5.000 și 100.000 lei.
6. Accesul publicului la date:
Proiectul prevede că datele anonimizate vor fi disponibile publicului, sub formă agregată. Aceasta va asigura transparență sporită și va permite mediului academic, ONG-urilor sau fermierilor să compare tendințele la nivel național și regional.
Context european și național
Proiectul vine ca urmare a aplicării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2024/2746, intrat în vigoare la 30 octombrie 2024, care transformă actuala Rețea de informații contabile agricole (RICA) în Rețeaua de date privind durabilitatea agricolă. România este astfel obligată să își adapteze legislația pentru a asigura raportarea datelor către Comisia Europeană și pentru a sprijini fermierii în tranziția către practici sustenabile. A se vedea şi Regulamentul (CE) nr. 1217/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind crearea rețelei de date privind durabilitatea agricolă (versiune codificată);
Potrivit MADR, lipsa implementării rapide ar putea genera consecințe precum: dificultăți în raportarea către CE, pierderea accesului la anumite fonduri europene, sancțiuni financiare, scăderea competitivității fermierilor pe piața internă și internațională sau chiar riscuri sociale și economice asupra comunităților rurale.
Cine este implicat
Noua rețea va funcționa prin colaborarea mai multor instituții:
- MADR – prin Serviciul RDDA și Agenția de Legătură;
- Institutul Național de Statistică – responsabil cu planul de selecție a fermelor;
- Direcțiile Agricole Județene – verifică activitatea colectorilor de date;
- Comitetul Național RDDA – organism decizional format din reprezentanți ai MADR, APIA, AFIR, INS, dar și ai colectorilor de date.
Proiectul de act normativ vizează abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 67/2004 privind instituirea la nivel național a Rețelei de informații contabile agricole
Următorii pași
Proiectul de OUG se află în dezbatere publică, iar propunerile pot fi transmise la adresa de email anne.enescu@madr.ro. După încheierea perioadei de consultare și integrarea observațiilor, documentul ar putea fi supus aprobării Guvernului.
Atenție! Aceste reglementări se află în stadiu de propunere și nu produc încă efecte juridice. Măsurile și obligațiile descrise vor deveni aplicabile doar după adoptarea și publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.