23 Aprilie, 2019

Reevaluarea condiţiilor de muncă în vederea pensionării pentru limită de vârstă

Directivele europene nu se aplică unei reglementări naționale care stabilește termene stricte și proceduri care nu permit instanțelor naționale să reexamineze sau să stabilească încadrarea activităților desfășurate de lucrători în diferite grupe de risc, pe baza căreia se calculează pensiile pentru limită de vârstă ale acestor lucrători. 

Aceasta este, în esenţă, hotărârea Curţii de Justiţie a UE prin care s-a răspuns la întrebările primite de la instanţe române (conexate de Curte), în vederea soluţionării a două cauze , pe care le prezentăm succinct. 

Cauza C133/17

P. și alții au lucrat pentru S.C. “C.C.”- S.A. în calitate de lăcătuș montator, revizor tehnic vagoane, șef tură vagoane sau tâmplar carosier. Până la 1 aprilie 2001, activitățile lor au fost încadrate în grupa I de muncă, în sensul articolului 1651 litera a) din Legea nr. 19/2000. Începând de la 1 aprilie 2001, data la care a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000, P. și alții au fost încadrați în categoria lucrătorilor expuși unor condiții de muncă normale, chiar dacă, potrivit propriilor afirmații, condițiile lor de muncă dificile și periculoase, caracteristice unor condiții speciale, nu s‑au îmbunătățit după 1 aprilie 2001.

Cei interesaţi au formulat o acțiune la Tribunalul Bihor, solicitând, pe de o parte, obligarea angajatorului să recunoască faptul că, în perioada cuprinsă între anii 2001 și 2014, activitățile lor au fost efectuate într‑un loc de muncă în care lucrătorii sunt expuși unor condiții speciale și, pe de altă parte, obligarea statului român să plătească contribuțiile sociale datorate pentru activitățile desfășurate în aceste condiții, în aceeași perioadă.

Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de P. și alții pentru motivul că societatea angajatoare nu era obligată să încadreze în mod automat locurile de muncă care, până la 1 aprilie 2001, ținuseră de grupa I de muncă drept locuri de muncă în care lucrătorii erau expuși unor condiții speciale în conformitate cu noua legislație, care a intrat în vigoare la 1 aprilie 2001. În plus, acțiunea formulată de P. și alții a fost respinsă pentru motivul că, întrucât au solicitat stabilirea pe cale judecătorească a încadrării locurilor de muncă ca locuri de muncă în care lucrătorii erau expuși unor condiții speciale, aceștia nu au respectat procedura legală prevăzută în mod expres de Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003.

P. și alții au declarat apel împotriva acestei hotărâri la Curtea de Apel Cluj. Aceasta consideră că, pentru a putea să decidă dacă legislația națională este în conformitate cu dreptul Uniunii, este necesar să se interpreteze printre altele articolul 114 alineatul (3) și articolele 151 și 153 TFUE, precum și unele dispoziții din Directiva nr. 391/1989.

În aceste condiții, Curtea de Apel Cluj a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Dacă articolele 114 (3) și articolele 151 și 153 TFUE, precum și prevederile Directivei 89/391 și ale directivelor individuale subsecvente trebuie interpretate ca opunându‑se instituirii de către un stat membru al Uniunii a unor termene și proceduri ce limitează accesul la justiție pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite sau speciale, cu consecința împiedicării lucrătorilor de a le fi recunoscute drepturile la securitate și sănătate în muncă ce derivă din stabilirea acestor condiții, conform reglementarilor interne enumerate în cuprinsul sesizării.

2) Dacă articolul 9 litera (a) din Directiva 89/391 se opune unei legislații interne care nu sancționează pasivitatea angajatorului în obținerea unei evaluări a riscurilor privind securitatea și sănătatea la locul de muncă.” 

Cauza C‑134/17

La societatea la care a fost angajat, dl. M. a lucrat, între 15 iulie 1981 și 1 aprilie 2001, ca termist și maistru patentare, și a fost încadrat în grupa I de muncă, în sensul articolului 1651 litera (a) din Legea nr. 19/2000. Între 1 aprilie 2001 și 16 aprilie 2003, acesta a lucrat ca maistru patentare și a fost încadrat în condiții deosebite. Între 16 aprilie 2003 și 1 ianuarie 2013, el a lucrat ca termist și a fost încadrat în condiții deosebite. Între 1 ianuarie 2013 și 14 februarie 2013, dl. M. a lucrat ca termist, această activitate nefiind încadrată în locurile de muncă în care lucrătorii sunt expuși unor condiții deosebite.

Dl.M. a susținut că locurile de muncă în care și‑a desfășurat activitatea începând de la 1 aprilie 2001 trebuiau încadrate drept locuri de muncă în care lucrătorii sunt expuși unor condiții speciale. Acesta a formulat la Tribunalul Cluj o acțiune având ca obiect obligarea societăţii, pe de o parte, să recunoască faptul că activitățile pe care le‑a desfășurat în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și 14 februarie 2013 l‑au expus unor condiții speciale și, pe de altă parte, să elibereze un certificat în acest sens.

În apărare, SC “I.S.” a arătat că încadrarea personalului său a fost efectuată în conformitate cu avizul Ministerului Muncii, ținând seama de o expertiză tehnică, precum și de o evaluare a factorilor de risc.

Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de petent pentru motivul că avizul obținut de SC “I.S.” în vederea încadrării locurilor de muncă drept locuri de muncă în care lucrătorii sunt expuși unor condiții speciale nu includea activitatea desfășurată de acesta, întrucât activitatea respectivă nu îndeplinea criteriile cumulative prevăzute în această privință de legislația națională.

Dl. M. a declarat apel împotriva hotărârii respective la Curtea de Apel Cluj. Aceasta consideră că, pentru a putea să statueze dacă legislația națională este în conformitate cu dreptul Uniunii, este necesară în special interpretarea articolului 114 alineatul (3) și a articolelor 151 și 153 TFUE, precum și a unor dispoziții din Directiva nr. 391/1989.

În aceste împrejurări, Curtea de Apel Cluj a hotărât să suspende procedura și să adreseze Curții o întrebare identică cu prima întrebare adresată în cauza C‑133/17, și anume:

„Dacă articolul 114 alin. (3) și articolele 151 și 153 TFUE, precum și prevederile Directivei nr. 391/1989 și ale directivelor individuale subsecvente trebuie interpretate ca opunându‑se instituirii de către un stat membru al Uniunii a unor termene și proceduri ce limitează accesul la justiție pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite sau speciale, cu consecința împiedicării lucrătorilor de a le fi recunoscute drepturile la securitate și sănătate în muncă ce derivă din stabilirea acestor condiții, conform reglementărilor interne enumerate în cuprinsul sesizării.” 

Hotărârea CJUE

Prin Decizia pronunţată în 21 martie a.c., Curtea a dat următorul răspuns la întrebările primite în cele două cauze conexate :

Articolul 114 alineatul (3) și articolele 151 și 153 TFUE, precum și Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă trebuie interpretate în sensul că nu se aplică unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care stabilește termene stricte și proceduri care nu permit instanțelor naționale să reexamineze sau să stabilească încadrarea activităților desfășurate de lucrători în diferite grupe de risc, pe baza căreia se calculează pensiile pentru limită de vârstă ale acestor lucrători. 

Mai jos găsiţi şi reglementările din dreptul român , astfel cum au fost reţinute de Curte, pentru formularea răspunsului la întrebările preliminare. 

Dreptul român

• Articolul 19 alineatele (2) și (4) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale din 17 martie 2000, în vigoare la 1 aprilie 2001, prevede:

„(2) Criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a Ministerului Sănătății. […]

(4 ) Locurile de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se încheie contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor și metodologiei de încadrare prevăzute la alin. (2).”

• Articolul 20 alineatul (3) din această lege, în versiunea aplicabilă litigiilor principale, prevede:

„Metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a Ministerului Sănătății, în urma consultării CNPAS [Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale].”

• Articolul 1651 alineatul (1) din legea menționată, în versiunea aplicabilă litigiilor principale, prevede:

„Pensionarii sistemului public ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupe superioare de muncă, precum și cei care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale sau deosebite și ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației în vigoare după această dată beneficiază de o creștere a punctajelor realizate în aceste perioade, după cum urmează:

a) cu 50 % pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri încadrate în condiții speciale, potrivit legislației în vigoare după această dată;

b) cu 25 % pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II‑a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri încadrate în condiții deosebite, potrivit legislației în vigoare după această dată.”

• Ulterior, guvernul român a adoptat două acte normative, și anume Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite din 22 februarie 2001 și Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale din 28 august 2003, care urmăreau stabilirea unor criterii și a unei metodologii de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite și speciale și fixarea unor termene pentru punerea în aplicare a procedurilor corespunzătoare, implicând atât autoritățile statului, cât și angajatorii și sindicatele. Termenele menționate au fost prelungite succesiv prin hotărâri ale guvernului ulterioare.

• Articolul 1 alineatele (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale prevede:

„(1) Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1.

(2) Locurile de muncă prevăzute la alineatul (1) sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1025/2003, cu modificările și completările ulterioare.”

• Articolul 29 alineatele 1 și 11 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în versiunea aplicabilă litigiilor principale, prevede:

„(1) Sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora.

(11) Locurile de muncă pot fi menținute în condiții deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă.”

• Potrivit articolului 30 alineatele (2) și (3) din această lege:

„(2) Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă în condiții speciale de muncă prevăzute la alineatul (1) litera e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului.

(3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

• Articolul 169 alineatul (1) din legea menționată prevede:

„Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II‑a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:

a) cu 50 % pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă;

b) cu 25 % pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II‑a de muncă.”

• Articolul 12 alineatele (1) și (2) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă din 14 iulie 2006 prevede:

„(1) Angajatorul are următoarele obligații:

a) să realizeze și să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea și sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;

b) să decidă asupra măsurilor de protecție care trebuie luate și, după caz, asupra echipamentului de protecție care trebuie utilizat; […]

(2) Prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, în funcție de natura activităților și de mărimea întreprinderilor, se vor stabili obligațiile ce revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea documentelor prevăzute la alin. (1).”

• Articolul 39 alineatul (4) din aceeași lege prevede:

„Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4 000 […] la 8.000 lei încălcarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. a) și b), […]”

• Reiese din decizia de trimitere că, printr‑o interpretare strictă a legislației naționale, Înalta Curte de Casație și Justiție din România consideră, pe de o parte, că nu este deschisă calea unei acțiuni de drept comun în constatarea condițiilor deosebite de muncă în care lucrătorii și‑au desfășurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 și nici a acțiunii în obligarea angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă drept locuri de muncă ce expun lucrătorii unor asemenea condiții deosebite atunci când angajatorii nu au obținut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă drept locuri de muncă ce expun lucrătorii acestor condiții și, pe de altă parte, că, în ceea ce privește condițiile speciale, acest tip de acțiuni nu sunt deschise atunci când nu sunt întrunite condițiile cumulative privind înscrierea activității și a unității angajatoare în anexele 1 și 2 la Legea nr. 226/2006 și, respectiv, în anexele 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu