Răspunderea patrimonială a angajatului

Un subiect amplu, dar din care ne oprim aici asupra unei chestiuni punctuale, şi anume termenul de prescripţie de trei ani a acţiunii angajatorului pentru recuperarea pagubelor produse de angajaţi în patrimoniul său. Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepție ridicată în cadrul soluționării unor acțiuni în răspundere patrimonială. Textul de lege criticat prevede că plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei. Autorii excepției - angajatori - sunt nemulțumiți, în esență, de faptul că termenul de prescripție a acțiunii în răspundere patrimonială sau în restituirea unei plăți nedatorate curge de la data producerii pagubei, iar nu de la data la care au luat cunoștință de paguba creată, și anume data emiterii actului de control efectuat de Curtea de Conturi sau alt organ cu atribuții de control. Motivarea excepției de neconstituționalitate Autorii acesteia au susținut în esență, următoarele: - În cazul producerii unor prejudicii în patrimoniul angajatorului, acesta poate acționa împotriva celor vinovați de producerea prejudiciilor în maximum 3 ani de la momentul obiectiv reprezentat de data producerii pagubei. Rezultă că termenul de 3 ani curge independent de cunoașterea pagubei de către reprezentantul legal al angajatorului și poate ajunge să se împlinească și să stingă dreptul la acțiune înainte ca titularul să cunoască paguba și să poată acționa pentru recuperare. Prin urmare, chiar dacă titularul nu a rămas în pasivitate ar însemna că prescripția curge inexorabil și îl sancționează pe acesta cu stingerea dreptului de recuperare. Se ajunge astfel la sancționarea titularului care a fost în imposibilitate efectivă de a acționa și la exonerarea de răspundere a tuturor celor vinovați de producerea prejudiciilor mai vechi de 3 ani. Or, o asemenea interpretare și aplicare a dispozițiilor de lege criticate încalcă principiul legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece deturnează prescripția de la finalitatea sa, respectiv ajunge să sancționeze nu doar pasivitatea titularului, ci și imposibilitatea efectivă a acestuia de a face demersuri de recuperare. Totodată, încurajează la "ascunderea" prejudiciilor de către cei responsabili în așteptarea împlinirii celor 3 ani. Un alt efect "ilegitim" este golirea de conținut a funcției de control, întrucât nu ar mai putea fi recuperate pagubele mai vechi de 3 ani, constatate prin acțiunile de control intern/extern. Prin comparație, prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii stabilesc în mod legitim, ca reper al curgerii prescripției, data nașterii dreptului la acțiune, rămânând ca instanțele de judecată să stabilească acest moment în raport cu împrejurările particulare ale fiecărei cauze. - Legiuitorul stabilește că termenul de prescripție curge de la data producerii pagubei, chiar dacă titularul dreptului material la acțiune are sau nu cunoștință despre acestea. - Prin instituirea stingerii prin prescripție a dreptului la acțiune pentru recuperarea prejudiciilor constatate după 3 ani de la data producerii lor se ajunge la imposibilitatea recuperării creanțelor de către persoanele juridice vătămate, fapt ce golește de conținut drepturile acestora în calitate de creditori. Măsura constituie o veritabilă "expropriere" cu privire la dreptul de creanță, care intervine contrar normei constituționale, fără cauză de utilitate publică și fără dreaptă și prealabilă despăgubire. Totodată, se instituie o "măsură de protecție socială" pentru angajații răspunzători de producerea pagubei, suportată nu de stat, ci de angajatori. Obiectul excepției de neconstituționalitate Art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 are următorul conținut: "Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: [...] c) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei." Decizia de respingere CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, pe considerente din care reţinem motivaţiile de interes practic direct pentru cititorii nostri. - Referitor la momentul concret al începerii termenului de prescripție a acțiunii în răspundere patrimonială în situația în care prejudiciul ar fi constatat printr-un raport emis de un organ cu atribuții de control, Curtea constată că aceste susțineri vizează, în realitate, o chestiune de competența instanței judecătorești, referitoare la interpretarea și aplicarea concretă a dispozițiilor de lege criticate la situația dedusă judecății. - De altfel, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, raportat la art. 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, respectiv a art. 2.526 din Codul civil, prin Decizia nr. 19/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit următoarele: "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului." - Stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție este în atribuția legiuitorului, fără ca prin aceasta să se încalce principiul legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție. Prin decizia sus-menționată, Înalta Curte a stabilit că, în ceea ce privește obligația instituită prin art. 256 din Codul muncii de restituire a unei plăți nedatorate, ce vizează un fapt juridic licit ce exclude ideea de culpă, termenul de 3 ani începe să curgă de la momentul efectuării plății, când angajatorul trebuia să cunoască împrejurarea că a făcut o plată nedatorată, neputându-se susține că ulterior plății au apărut elemente care au determinat caracterul nedatorat al acesteia, precum raportul Curții de Conturi sau raportul altui organ cu atribuții de control. Indiferent de constatările unor organe de control cu privire la caracterul datorat sau nedatorat al drepturilor salariale achitate de angajator, acesta trebuia în momentul plății să cunoască dacă plata bănească către angajați era în concordanță cu dispozițiile care reglementau plata salariilor, dată la care evident angajatorul cunoștea identitatea angajaților cărora le-a acordat drepturi bănești. În acest sens, începutul cursului prescripției extinctive este marcat de două momente, și anume: un moment subiectiv, cel al cunoașterii tuturor elementelor cerute de lege, și un moment obiectiv, acela la care angajatorul trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea. Stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă prescripția se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei și recuperarea acesteia. - Prevederea de lege criticată, potrivit căreia acțiunea în răspundere patrimonială a angajatului se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei, nu instituie nici privilegii și nici discriminări. În realitate, autorii excepției compară două texte de lege, ceea ce este inadmisibil, deoarece examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele. - Prin Decizia nr. 19/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 "sunt în măsură să înlăture orice dubiu cu privire la momentul nașterii dreptului la acțiunea în răspundere patrimonială sau în restituirea unei plăți nedatorate, în condițiile în care momentul începerii cursului prescripției extinctive este unul singur, bine determinat, respectiv «data producerii pagubei». Chiar în condițiile în care Legea nr. 62/2011 nu a abrogat dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, prevalența art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 față de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii este determinată de principiul de drept specialia generalibus derogant, dat fiind faptul că Legea nr. 62/2011 este legea specială în materia conflictelor de muncă dintre partenerii de dialog social". - Prin Decizia nr. 251/2008 a CCR, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind termenul general de prescripție de 3 ani, Curtea a reținut că "instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea for fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură". - Textul de lege criticat reglementează tocmai posibilitatea de recuperare a pagubelor aduse angajatorului, necontravenind astfel principiului constituțional potrivit căruia proprietatea privată este garantată și ocrotită prin lege. - De asemenea, textul de lege criticat nu reglementează măsura exproprierii, ci instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind răspunderea patrimonială a angajatului. Pronunțată în ședința din data de 14 iulie 2020. Decizia nr. 580/2020 a CCR, pronunţată în şedinţa din data de 14 iulie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 990 din 27 octombrie 2020. Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

Răspunderea patrimonială a angajatului

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!