Presupunând că vă aflaţi în situaţia de a solicita racordarea la gaze, vă propunem să vedem care sunt paşii de urmat, precum şi câte ceva despre termene. Reglementările se regăsesc în noul Regulament privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul nr. 32/2017 al Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicat în Monitorul Oficial nr. 344/2017.
Etapele procesului de racordare
Odată stabilit care este operatorul sistemului de distribuţie a gazelor naturale, intraţi în procedura care prespune următorii paşi:
1. Depuneţi cererea de racordare la şi achitaţi tariful de analiză a cererii.
2. Operatorul stabileşte soluţia tehnică de racordare.
3. Operatorul vă transmite:
- avizul tehnic de racordare
- schiţa cu soluţia tehnică de racordare;
- oferta de contract de racordare
- avizul tehnic de principiu,
- studiul tehnico-economic privind finanţarea lucrărilor de extindere şi/sau de redimensionare a conductei de distribuţie a gazelor naturale necesare racordării;
- schiţa cu soluţia tehnică de racordare;
- oferta de contract privind participarea în cotă-parte la finanţarea lucrărilor/contract privind realizarea extinderii şi/sau redimensionării obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale;
- oferta de contract de racordare.
4. Încheiaţi contractul de racordare cu operatorul şi, după caz, contractul privind participarea în cotă-parte la finanţarea lucrării/contractul privind realizarea extinderii şi/sau redimensionării obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale necesară racordării.
5. Achitaţi tariful de racordare la operator şi, după caz, cota-parte din finanţarea lucrării privind realizarea extinderii şi/sau redimensionării conductei de distribuţie.
6. Încheiaţi contractul de prestări servicii cu operatorii economici autorizaţi ANRE, respectiv verificatori de proiecte atestaţi ANRE, selectaţi de acesta, pentru etapele ulterioare;
7. În funcţie de cum s-a prevăzut în contract, urmează obţinerea certificatului de urbanism, a avizelor şi autorizaţiilor emise de organismele abilitate, precum şi a autorizaţiei de construire a racordului şi după caz, a extinderii şi/sau redimensionării obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale.
8. Prin intermediul operatorilor autorizaţi de ANRE, dvs., în calitate de solicitant realizaţi proiectarea racordului şi, după caz, proiectarea extinderii şi/sau redimensionării obiectivului/conductei de distribuţie.
9. Urmează verificarea documentaţiei tehnice/proiectului tehnic aferente racordului, prin intermediul verificatorului de proiecte atestat.
10. Operatorul verifică documentaţia tehnică sau /şi proiectul tehnic, după care execută racordul, prin intermediul operatorilor economici autorizaţi; de asemenea, operatorul face şi extinderea şi/sau redimensionarea obiectivului/conductei de distribuţie, tot prin intermediul operatorilor economici autorizaţi.
11. În sfârşit, dacă toate au decurs fără alte probleme, se face recepţia tehnică şi punerea în funcţiune de către operator a racordului şi/sau a redimensionării obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale.
E simplu, e complicat? Greu de răspuns. Un sfat, însă, de care e bine să ţineţi cont, şi anume că operatorii autorizaţi vă pot sprijini în parcurgerea etapelor de mai sus, ei cunoscând mai bine funcţionarea sistemului.
Termene
Termenul în care operatorul are obligaţia să vă transmită avizul tehnic de racordare sau acordul tehnic de principiu, calculat de la data primirii cererii, este:
a) 5 zile lucrătoare pentru situaţiile în care:
- nu este necesară realizarea extinderii şi/sau redimensionării obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale;
- extinderea şi/sau redimensionarea obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale sunt/este prevăzute/prevăzută în contractul de concesiune a serviciului public de distribuţie a gazelor naturale sau în planul de investiţie al OSD aprobat de ANRE;
b) 30 de zile, în restul situaţiilor.
Dacă operatorul trebuie să facă şi extinderea şi/sau redimensionarea obiectivului/conductei de distribuţie şi această operaţiune nu poate fi realizată de OSD în termen de 3 luni de la data primirii cererii de racordare, puteţi realiza lucrarea prin intermediul operatorilor economici autorizaţi, prin încheierea, în acest sens, cu operatorul, a unui alt contract în acest scop. În acest contract se stabilesc toate condiţiile de realizare a extinderii şi/sau redimensionării obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale, inclusiv privind achitarea realizării lucrării de către operator către dvs., la termenul prevăzut pentru aceasta în contractul de concesiune a serviciului public de distribuţie a gazelor naturale, respectiv în planul de investiţie al OSD, dar nu mai mult de 12 luni de la finalizarea lucrării, prin considerarea lucrării la valoarea realizată, dar nu mai mult decât valoarea de piaţă, garanţii, termenele de realizare, intermediare şi finale.
Evident, mai sunt şi alte detalii, pe care le găsiţi în Regulamentul din care am preluat aceste etape, prezentat schematic.