Proiectul publicat ş pe pagina SGG poate fi consultat AICI
Ordonanta de urgenta a avut o prima lectura in sedinta de guvern de vineri. Va fi propusa pentru reintroducere pe ordinea de zi pentru ca sunt o serie de cheltuieli importante care se fac. Intentionam sa introducem pentru aprobare pe ordinea de zi inclusiv decontarea spitalelor modulare pe care sa le gestioneze Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, inclusiv a containerelor de logistica medicala pentru sectiile de terapie intensiva. Proiectul de OUG cuprinde, pe langa partea de echipamente medicale, partea de asistenti sociali care vor fi implicati in aceasta perioada sa acorde sprijin pentru ingrijirea la domiciliu a persoanelor varstnice, de peste 65 de ani. Este vorba despre un ajutor pe care Guvernul il asigura in aceasta perioada pentru persoanele in varsta care se afla in autoizolare la domiciliu, a declarat, duminica, ministrul Fondurilor Europene la Digi 24.
In ceea ce priveste stimulentul de risc pentru medici, Bolos a precizat ca Romania nu este singura tara membra UE care a propus o astfel de masura, aratand ca state precum Bulgaria, Ungaria, Germania sau Italia au inaintat o astfel de forma de recompensare a medicilor, iar aceasta cheltuiala este eligibila din fonduri europene.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României
