Pensiile ar putea fi scutite de orice impozit, dacă va fi adoptată o propunere legislativă depusă pentru dezbatere în Parlament. Inițiatorii, 70 de deputați și senatori PNL susțin că prin scutirea de la impozit a pensiilor mai mici de 2.000 lei, măsură adoptată la finele anului trecut, se creează o “discriminare”, deși beneficiarii acestei legi sunt mai puțin de 200.000.

Din moment ce efortul bugetar este nesemnificativ, mai spun parlamentarii, ar trebui ca de la toate pensiile, indiferent de plafon, să fie eliminate impozitele, iar veniturile din pensii să fie încadrate în categoria celor neimpozabile.

“Argumentele în susținerea acestei propuneri sunt numeroase, pornind de la principiile care ar trebui să guverneze politica fiscal din România – non-discriminarea, egalitatea de tratament a contribuabililor în fața legii – și mergând până la principiile care însoțesc sistemul de contribuții sociale obligatorii – fiscalizarea muncii în perioada activă”, se  mai argumentează în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Pentru neimpozitarea pensiilor, propunerea legislativă conține modificarea unui articol și abrogarea altor patru din noul Cod fiscal.

La art. 62, la veniturile care nu sunt impozabile, se adaugă categoria veniturilor din pensii, în înțelesul art. 99. La art. 64, referitor la cota de impozit, se abrogă litera e), referitoare la veniturile din pensii:

„Art. 64. (1) Cota de impozit este de 16% şi se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din e) pensii;”

Articolele 100 – 101, privitoare la stabilirea venitului impozabil din pensii, respectiv reținerea impozitului din venitul din pensii, se abrogă.

„Art. 100 – Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii

(1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie, în ordine, a următoarelor:

a) contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit legii;

b) suma neimpozabilă lunară de 1.050 lei.

(2) Suma neimpozabilă lunară de 1.050 lei se majorează cu 50 lei în fiecare an fiscal, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie, până ce plafonul de venit neimpozabil ajunge la valoarea de 1.200 lei/lunar. „

Pentru a fi adoptată, propunerea legislativă ar trebui votată mai întâi la Senat, unde a fost depusă în dezbatere publică și apoi în plenul Camerei Deputaților.

Ai nevoie de Codul fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here