24 Noiembrie, 2017

PROIECT: Pragurile de zgomot exacte, măsurate în decibeli, de la care se vor da amenzi

Printr-un proiect de lege depus la Senat se propun praguri de zgomot concrete, măsurate în decibeli, a căror depăşire va duce la sancţionarea contravenţională. Iniţiatorii propunerii consideră că forma actuală a Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a ordinii și liniștii publice nu este suficient de clară, utilizând formulări generale ca “zgomot mare” sau “larmă”.

În plus, agentul constatator al faptei de tulburare a liniştii nu dispune de un instrument pentru a măsura obiectiv nivelul de zgomot din locuinţă, fiind necesar ca un sonometru să se afle în dotarea acestuia, “astfel încât constatarea să fie una conformă cu realitatea şi să nu se producă arbitrar şi subiectiv, doar prin folosirea simţurilor”.

Astfel, potrivit proiectului de lege, pragurile de zgomot a căror depăşire va duce la sancţionarea contravenţională cu amenzi sunt:

I. Pentru locuinţe sau alte imobile cu funcţiuni echivalente locuirii (cămine liceale, studenţeşti, cămine de bătrâni, centre de adăpost, centre de plasament, centre maternale, hoteluri, moteluri, pensiuni)

• 35 decibeli – între orele 07:00-14:00 şi 16:00-23:00 (amendă de la 200 la 1.000 lei pentru depăşirea acestui prag);

• 30 decibeli – între orele 14:00 şi 16:00 (amendă de la 200 la 1.000 lei pentru depăşirea acestui prag);

În ambele situaţii de mai sus, nivelul de presiune acustică este măsurat în interiorul camerei, cu ferestrele închise, ca urmare a producerii de zgomote, larmă, strigăte, ţipete ori alte manifestări similare sau a folosirii oricărui aparat, obiect ori instrument muzical.

30 decibeli – între orele 23:00-07:00 (amendă de la 200 la 1.000 lei pentru depăşirea acestui prag).

În acest caz, tulburarea liniştii publice se face inclusiv prin realizarea de lucrări de construcţii, reparaţii, amenajare, renovare ori altele, cu excepţia lucrărilor care au caracter urgent.

II. Pentru instituţii de învăţământ, spitale, centre de îngrijire medicală, instanţe de judecată, alte autorităţi ori instituţii publice, regii autonome, societăţi, lăcaşe de cult, partide, organizaţii guvernamentale ori ONG-uri, ambasade

• 45 decibeli – în timpul programului de funcţionare, dacă acesta se încadrează în intervalul orar 07:00-23:00 (amendă de la 200 la 1.000 lei pentru depăşirea acestui prag);

• 35 decibeli – în timpul programului de funcţionare, dacă acesta se încadrează în intervalul orar 23:00-07:00 (amendă de la 500 la 1.500 lei pentru depăşirea acestui prag).

Proiectul legislativ mai stabileşte că, în cazul repetării acestor contravenţii, limitele amenzilor se majorează cu jumătate. Prin repetare se înţelege:

  • continuarea acţiunii perturbatoare imediat după aplicarea sancţiunii;
  • reînceperea acesteia în termen de 24 de ore de la aplicarea sancţiunii anterioare;
  • săvârşirea oricăreia dintre aceste contravenţii în termen de 6 luni de la data aplicării sancţiunii anterioare.

Contravenţiile în aceste situaţii de tulburare a liniştii publice se constată numai de către ofiţerii sau agenţii de poliţie, care vor efectua măsurători privind nivelul de presiune acustică prin intermediul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.

Ai nevoie de Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Un comentariu

  • Răspunde
    Magdalena
    noiembrie 22 2017

    Dar in privinta vecinilor se aplica aceasi sanctiune?

    Trebuie sa existe un prag si pentru galagia facute de vecini sau ascultarea muzicii la intensitate mare/ producerea de zgomote cu aparat muzical

Scrie un comentariu