ANAF a publicat un proiect de ordin al presedintelui privind legitimațiile de verificare fiscală. Până în prezent modelul legitimațiilor de verificare fiscală a fost aprobat prin O.P.A.N.AF. nr. 2225/2016. Acesta nu mai este în concordanță cu situația de fapt din prezent, potrivit reprezentanţilor ANAF.
Noul ordin privind legitimaţiile de verificare fiscală nu mai prevede utilizarea de insigne și portlegitimații, așa cum era reglementat de O.P.A.N.A.F. nr. 2225/2016 şi va reglementa:
- Modelul legitimaţiei de verificare utilizatǎ de cǎtre personalul din cadrul direcţei generale control fiscal persoane fizice şi din cadrul direcţiilor generale regionale a finanţelor publice.
- Utilizarea de către personalul direcţei generale control fiscal persoane fizice legitimaţiile de verificare şi pentru desfǎşurarea inspecţiilor fiscale privind impozitul pe venit în considerarea competențelor stabilite prin O.P.A.N.A.F. nr. 3696/2015 privind exercitarea inspecţiei fiscale privind impozitul pe venit asupra tuturor persoanelor impozabile, indiferent de forma lor de organizare, pe întregul teritori al ţǎrii.
- Stabilirea regimului legitimaţiilor, a repartizǎrii plajelor de numere şi a evidenţei nominale pentru legitimaţiile de verificare.
- Dispoziţii tranzitorii privind valabilitatea legitimaţiilor de verificare eliberate la nivelul direcţiei generale control venituri persoane fizice.
Potrivit proiectului de ordin, legitimaţiile emise în baza nr. 2225/2016 sunt valabile şi vor fi utilizate de cǎtre inspectorii din cadrul direcţiei generale control venituri persoane fizice pânǎ la emiterea noilor legitimaţii de verificare fiscalǎ, conform dispoziţiilor prezentului ordin, dar nu mai târziu de şase luni de la data intrǎrii în vigoare a acestuia.
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.