8 Decembrie, 2019

Parlamentarii au inițiat operațiunea “Ghișee la țară”

Parlamentarii vor dezbate un proiect legislativ care prevede înfiinţarea, la nivelul administraţiei publice locale din comune, oraşe şi municipii, a compartimentului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, dacă acestea nu există. Aceste compartimente, în care vor lucre cel mult 2 funcționari publici, vor primi actele de la cetățeni și le vor trimite, mai departe, către agențiile teritoriale sau județene, ca să îi scutească de aceste drumuri pe bătrânii de la țară: 

“Având în vedere numărul mare de solicitări din partea beneficiarilor, cât și a potențialilor beneficiari de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, vârsta și starea de sănătate a solicitanților, distanțele mari între localitatea de domiciliu și casa de pensii, lipsa mijloacelor de transport în mediul rural și costul ridicat al acestuia, aglomerația de la ghișeele de pensii, cheltuielile suplimentare din bugetul familiei pentru persoanele cu venituri limitate, deplasările repetate pentru completarea dosarului, se impune înființarea Compartimentului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.”

Propunerea legislativă conține 6 articole, prin care se prevăd condițiile de înființare a acestor ghișee. Angajații acestora vor fi un fel de consultanți ai cetățenilor, pentru că vor primi toate actele necesare și le vor trimite, mai departe, agențiilor județene. 

“Art. 3.

(1) Toate cererile și documentele înregistrate de compartiment în luna de referință se transmit caselor teritoriale de pensii până cel târziu la data de 5 ale lunii viitoare celei în care s-au primit.

(2) Drepturile de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se stabilesc luându-se în considerare ca dată de depunere, data de înregistrare a documentelor la compartimentul din cadrul autorității locale.” 

Noua lege este în dezbatere publică la Senat, în procedură de urgență. Pentru a fi adoptată, trebuie votată și în Camera Deputaților, apoi promulgată de președintele României. 

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud. 

comentarii

Despre autor  ⁄ Marilena Nedelcu

Marilena Nedelcu este licenţiat al Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti şi jurnalist cu 20 de ani experienţă, în televiziune, în presa scrisă dar şi pe online.

Fara comentarii

Scrie un comentariu