Home Search

pensii - search results

If you're not happy with the results, please do another search
schimbari legea pensiilor

Ce schimbări aduce noua lege a pensiilor

Guvernul a finalizat noua Lege a Pensiilor, care va intra în ședința coaliției. Legea a fost deja trimisă și la Comisia Europeană, iar șansele pentru a fi aprobată sunt foarte mari. De aceea, Guvernul planuiește adoptarea legii de către Parlament pănă la data de 20 noiembrie, astfel încât prima majorare a pensiilor să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024. Noua lege aduce în discuție reintroducerea unui comision plătit de administratorii de fonduri de pensii private, precum și amânarea procesului de egalizare a vârstei de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților. Proiectul de lege urmează să fie discutat în cadrul coaliției de guvernare. Principala schimbare este aceea că, în anul 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% și va fi egală cu 2.032 lei. Cum se vor calcula pensiile La data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referință este 81 lei. Valoarea punctului de referință reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a prezentei legi și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislația anterioară, respectiv 25. (2.032 împărțit la 25 = circa 81, în 2024). Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință. Calculul pensiei va avea în vedere atât venitul la care s-a plătit contribuția la sistemul de asigurări sociale, cât și vechimea realizată efectiv în muncă,...
Legea pensiilor speciale

Senatul a adoptat modificările legii pensiilor speciale

Senatul a adoptat modificările legii pensiilor speciale, în urma respingerii proiectului de către CCR. Proiectul merge la Camera Deputaților. Au fost înregistrate 89 voturi pentru, 16 împotrivă şi o abţinere, pe modificările care vor pune în acord legea pensiilor speciale cu decizia Curții Constituționale. Curtea Constituţională a României a decis pe 2 august să retrimită în parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale. Cum se calculează pensiile speciale? Un amendament adoptat în Senat stabileşte că judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi personalul juridic cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţie se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani cu o pensie de serviciu în cuantum de 80% din media indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 luni de activitate. Baza de calcul viza ultimele trei luni de activitate, în varianta adoptată de Parlament. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. Care este condiția de vechime? Senatul a mai decis ca începând cu 1 ianuarie 2024 magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică se pot pensiona şi pot beneficia de pensia...

CCR: Legea privind pensiile speciale ale magistraţilor, retrimisă în Parlament

Curtea Constituţională a admis miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu. Într-o declaraţie de presă, preşedintele CCR Marian Enache a menţionat că actul normativ se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii.

Legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor a fost oficializată

Legea nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor va intra în vigoare la 01 iulie 2023.

O nouă încercare de a elimina pensiile speciale ale parlamentarilor

Camera Deputaţilor şi Senatul au votat în regim de urgență, proiectul  care modifică Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în sensul abrogării dreptului la indemnizaţia pentru limita de vârstă de care beneficiază deputaţii şi senatorii.

Statutul grefierilor: “Proiectul de lege nu aduce nimic în plus în materia pensiilor”

Executivul a adoptat proiectul de Lege privind statutul grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.

Restituirea contribuţiilor de sănătate reţinute pentru pensiile ce depăşesc 4.000 de lei

Ordonanţa de urgenţă nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate este în vigoare de la 17 februarie 2023.

Sistemul pensiilor private. Noi reguli de investire și atribuții ale directorilor de investiții

Ordonanța modifică și completează Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, și Legea 187/2011 privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP).

Creșterea pensiilor, inclusiv a celor militare, îngheţarea punctului de amendă şi alte prevederi ale...

Ordonanţa de urgenţă nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative este în vigoare de la 09 decembrie 2022.

Impozitarea pensiilor facultative din Pilonul II

Legea nr. 309/2022 reglementează procedura impozitării veniturilor obținute din pensiile administrate privat și din pensiile facultative. Actul normativ reiterează faptul că veniturile obținute în baza acestor legi sunt venituri din pensii și vor ține cont de
44,216FansLike
0SubscribersSubscribe

Articole Recomandate