Una dintre prevederile Ordonanţei de Urgenţă referitoare la măsurile de sprijin pentru angajatori şi angajaţi, publicate pe 30 martie în Monitorul Oficial, prevede măsuri de protecţie pentru pensionari în această perioadă, scrie economica.net

Conform sursei citate, în articolul 18 al OUG 32/2020, pensiile nu pot fi poprite sau executate silit pe perioada stării de urgenţă, pentru niciun fel de datorie, potrivit actului normativ, iar orice fel de executare silită se suspendă. “Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, fiscale şi comerciale care se aplică asupra drepturilor lunare plătite prin casele teritoriale de pensii. Măsurile de executare silită  prin poprire asupra sumelor plăte de casele teritoriale de pensii se aplică, prin efectul legii, de aceste instituţii fără alte formalităţi din parte beneficiarilor acestor drepturi”.  

Totodată este menţionat că aceste interdicţii pentru orice fel de creditori sunt valabile pe timpul stării de urgenţă şi timp de 60 de zile de la ridicarea ei şi sumele reţinute din pensii din acest motiv vor fi returnate în luna mai

Această protecţie nu trebuie interpretată ca un îndemn pentru pensionari să nu plătească datoriile curente, de genul facturilor – ca să dăm un exemplu comun, pentru că, aşa cum scrie şi în lege, vor putea ajunge să fie executaţi silit după ce va trece aceasă perioadă şi, în plus, există posibilitatea ca creditorii să se poată îndrepta asupra altor surse de venit (dacă există) şi, la limită, chiar asupra unor bunuri, subliniază economica.net

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

19 COMENTARII

  1. In interpretarea aplicari popririlor suspendarii pentru pensii, nu se mai pun in aplicare popririle noi sau se suspenda toate popririle, inclusiv cele de existente?
    Acea expresie SE SUSPENDA SAU NU SE PUN INAPLICARE, poate fi interpretabila. Intrucat sunt societati sau persoane fizice ce se bazeaza pe aceste sume.

  2. Mi s-a pus proprire pe pensie,suma propririi fiind de 600 lei noi(sasemilioanelei vechi). Doresc sa stiu este legal asa ceva intrucat conform OUG 32/2020,scrie foarte clar ca pe o perioada de 60 zile, nu se va pune proprire pe pensie,cei care au dispus de asa ceva, scrie in ordonanta respectiva ca suma proprita in luna prezenta, in speta luna aprilie,unitatea care a dispus proprirea este obligata ca in luna urmatoare, in speta luna mai 2020,sa restituie suma proprita.Doresc sa stiu daca aceasta suma proprita mi se va restitui la pensia din luna mai.

    • Se aplica tuturor pensionarilor,in aceeasi situatie sunt si eu,mi s-a oprit in aprilie intrucat popririile s-au operat in financiar inainte de 30.03.3020 data intrarii in vigoare a oug.Atept raspuns de la casa de pensii unde am cerut lamuriri la cele prezentate de cei de aici.O sa va tin la curent cand imu v-a emite raspuns casa de pensii MAI.Sanatate!

  3. Buna ziua,e legal cs banca sa.mi popreasca sumele pe cafe,comform !egii casa de pensii nu le.a poprit respectand legea,in stare de urgenta?Banca ce rol are inrelatia pensionar,casa de pensii?Va multumesc.

  4. Nu putem face nimic pt ca băncile nu intelag bine limba romana si sustin ca sistari de popriri fac doar casele de pensii nu si băncile prin intermediul cărora ne ridicam pensiile.Deci concluzie:casele respecta OUG 32/2020 dar băncile nu respecta aceasta ordonanta Eu am aceasta experienta cu BRD

  5. Daca in viitor programa școlară nu va include și cursuri de logica ,efectele legilor vor fi nule așa cum este nul efectul OUG 32/2020 art 18 pentru pensionari in relația cu băncile care nu înțeleg că pensia in sine nu poate fi poprita prin efectul ordonanței nici de către casa de pensii și nici de către banca Atitudinea BRD nu denotă în cazul meu neînțelegere a legii sau cumva greșeală de enunțare a legii denotă după părerea mea interese subversive și dispreț față de inteligență pensionarului de rând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here