Ordonanţa 107/ 2010 privind contribuţia pentru sănătate a pensionarilor a fost respinsă de Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor

Ioana Popa
07 septembrie 2011 1 min read
Ordonanţa 107/2010, prin care pensionarilor ale căror pensii depăşesc 740 de lei li se aplică o contribuţie pentru fondul de sănătate de 5,5%, a fost respinsă, miercuri, de Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor.

Motivul principal pentru care ar fi fost respins actul normativ este legat de obligarea la contribuţia de 5,5% la asigurările de sănătate a pensionarilor cu pensii sub 1.000 de lei.

Potrivit ordonanţei, «Contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei».

Ordonanţa 107/2010 care vizează modificarea articolului 256, alineatul 2, a fost respinsă cu nouă voturi pentru, exprimate de opoziţie, şi opt împotrivă ale puterii.

Actul normativ a fost adoptat de Senat şi urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, for decizional.

Sursa: http://www.agerpres.ro/

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo