Obligaţia de plată a cambiei, prin somaţie de executare

Faţă de biletul la ordin, cambia – sau trata – este mai puţin folosită, prin aceea că introduce mai mult de două persoane în vederea plăţii. Prin multiplele sale funcţii, însă, cambia este un mijoc de garantare la care se apelează în mediul comercial. Materialul de mai jos este o dovadă, dar pune în discuţie aspecte privitoare la somaţia pentru executare.

Reglementată prin Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cambia presupune, la modul cel mai geneal, că o persoană, numită trăgător, obligă o altă persoană – numită tras – de a plăti unei a treia persoane o sumă determinată, fiind stabilite numele aceluia căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută şi scadenţa plăţii (care pote fi la vedere, la un anume timp dela vedere, la un anume timp dela data emisiunii, la o zi fixă).

Cambia are valoare de titlu executor pentru capital şi accesorii, competentă pentru a învesti cambia cu formulă executorie fiind judecătoria.

În caz de neplată, potrivit art. 62 din lege:

[...] în termen de 5 zile de la comunicarea somaţiunii, debitorul poate face contestaţie la executare. [...] Instanţa va putea suspenda executarea numai în cazul în care contestatorul nu recunoaşte semnătura, înscriindu-se în fals, sau nu recunoaşte procura. În caz de suspendare a executării, creditorul va putea obţine măsuri de asigurare.”

Art. 63 din aceeaşi lege prevede:

[...] în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie la somaţia de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepţiunile de nulitatea titlului, potrivit dispoziţiunilor art. 2, precum şi cele care nu sunt oprite de art. 19. Excepţiunile personale vor trebui să fie de grabnică soluţiune şi întotdeauna întemeiate pe o probă scrisă. Excepţiunile cambiale trebuesc propuse la primul termen de înfăţişare. Prin primul termen de înfăţişare se înţelege primul termen la prima instanţă, când procedura fiind îndeplinită, părţile pot pune concluzii în fond chiar dacă pârîtul sau oponentul nu se prezintă.”

Termenul pentru contestaţie la executare

Într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare, o societate comercială, parte într-o acţiune cambială, a apreciat dispoziţiile de mai sus ca fiind neconstituţionale. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia a susţinut că textele de lege criticate contravin Legii fundamentale, din perspectiva termenului în care se poate formula contestaţia la executare, a posibilităţii sau a imposibilităţii invocării motivelor de fapt în cadrul contestaţiei la executare, precum şi a tipului de creanţă supus executării silite.

Prevederile art. 62 din Legea nr. 58/1934 contravin accesului liber la justiţie, apreciază autorul criticii, întrucât introduc o cale de atac specială, denumită, ca urmare a modificărilor din 2012, contestaţie la executare, care poate fi formulată în termen de 5 zile de la primirea somaţiei prin care creditorul solicită executarea cambiei învestite cu formulă executorie.

Or, în opinia autorului excepţiei, “în condiţiile în care Codul de procedură civilă, dreptul comun în materia executării silite, prevede procedura contestaţiei la executare împotriva oricărui act de executare, inclusiv împotriva somaţiei de plată, procedură care poate fi declanşată în termen de 15 zile de la data la care debitorul a luat cunoştinţă despre executare, existenţa unei proceduri speciale, paralele, este de natură a crea confuzii şi o practică neunitară în jurisdicţia instanţelor, dar mai ales o gravă vătămare a drepturilor.”

În aceste condiţii, “reglementarea procedurii speciale din Legea nr. 58/1934 este neconstituţională, întrucât restrânge accesul la justiţie prin instituirea unui termen mai redus decât reglementarea de drept comun în care partea interesată poate ataca titlul executoriu, dar, mai ales, prin imposibilitatea dezbaterii fondului în cazul în care biletele la ordin sunt emise nu independent, ci în cadrul executării unui contract.

Autorul arată, astfel, că prin instituirea unui termen special de 5 zile în cadrul contestaţiei la executare, prevăzut de art. 62 din legea specială, sunt încălcate drepturile fundamentale prevăzute de Constituţie, în condiţiile în care, atunci când sunt invocate şi motive de fond, termenul prevăzut este de 15 zile (potrivit dreptului comun), un termen care să-i asigure petentului timpul necesar pentru formularea unei apărări corespunzătoare într-o contestaţie la executare împotriva unui titlu care nu are la bază o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Un alt aspect invocat de autorul excepţiei este faptul că obiectul unei executări silite îl poate constitui doar o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, sens în care învederează faptul că, în speţă, nu este vorba despre o astfel de creanţă. Astfel, arată că “fie biletele la ordin, fie cambiile, aşa cum sunt utilizate în actualul context financiar şi economic“, raportat chiar la situaţia din speţă, nu au la bază, de fiecare dată o tranzacţie reală, ci doar una viitoare, incertă ca realizare. În aceste condiţii, apreciază că nu se poate vorbi despre faptul că biletul la ordin are la bază o creanţă certă şi, prin urmare, aplicarea prevederilor art. 62-63 din Legea nr. 58/1934 este neconstituţională.

Concluzionând, autorul excepţiei susţine că, prin termenele instituite, intenţia legiuitorului a fost aceea ca, atunci când creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, contestaţia la executare să se facă într-un termen scurt, fără dezbaterea fondului, iar atunci când o creanţă nu îndeplineşte cerinţele menţionate mai sus, contestaţia la executare să se facă într-un termen mai lung şi cu posibilitatea invocării motivelor de fapt, ca o garanţie a drepturilor fundamentale.

CCR: termenul de atac reprezintă o normă specială

Examinând critica formulată, Curtea a făcut apel la decizii anterioare prin care CCR a reţinut că textul de lege criticat reprezintă o normă specială, ce derogă de la prevederile referitoare la executarea silită cuprinse în Codul de procedură civilă, sub aspectul termenului în care poate fi introdusă calea de atac împotriva actului de executare.

În consecinţă, Curtea a constatat că prin art. 62 din Legea nr. 58/1934, referitoare la termenul în care debitorul poate face (opoziţie) contestaţie la executare, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite. În aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti, în termenul legal, cu calea de atac împotriva actului de executare a cambiei.

Curtea a apreciat că “specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea opoziţiei la executare, care reprezintă o cale de atac împotriva somaţiunii de executare adresate debitorului, împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nerelevând niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile din Constituţie.

Faţă de susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cărora “existenţa unei proceduri speciale, paralele“, şi anume procedura specială prevăzută de Legea nr. 58/1934, respectiv procedura generală a contestaţiei la executare reglementată de Codul de procedură civilă, este de natură a crea “o practică neunitară” a instanţelor judecătoreşti, Curtea apreciază că acestea sunt aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele de judecată, competente în mod exclusiv să stabilească normele de drept aplicabile cauzei deduse judecăţii.

De asemenea, în ceea ce priveşte critica referitoare la caracterul creanţei ce face obiectul executării silite, Curtea a considerat că o asemenea problematică nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, revenind instanţei învestite cu soluţionarea cauzei competenţa de a aprecia asupra caracterului cert sau incert al creanţei.

CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 6/2015 pe care o puteţi consulta în Monitorul Oficial nr. 152/2015.

Ai nevoie de Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin? Poţi cumpăra actul la zi, în format .pdf, de AICI

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu