Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta N.D. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. şi a solicitat instanţei să constate că activitatea desfăşurată de reclamantă în perioada 01.09.1985 - 11.07.1995 în funcţia de mezelar la secţia mezeluri Gherla se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990 şi să dispună obligarea pârâtei să elibereze o adeverinţă din care să rezulte că activitatea desfăşurată în perioada menţionată se încadrează în grupa a II-a de muncă.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a solicitat adeverinţa de grupa a II-a de muncă de la pârâtă şi nu i s-a eliberat decât un răspuns pentru cerere pe care îl anexează.
Reclamanta a mai menţionat că alţi colegi de secţie au primit adeverinţe de grupa a II-a înainte de 2008, iar acum alţi colegi care au acţionat societatea în judecată au câştigat acest drept prin instanţă.
În probaţiune, reclamanta A a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri (cartea de identitate a reclamantei, adresa pârâtei către reclamantă cu nr. de ieşire 85/27.03.2012, copie după carnetul de muncă al reclamantei).
Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză?
Pârâta a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a arătat că nu se opune ca instanţa să constate că activitatea desfăşurată de reclamantă în perioada 01.09.1985 - 11.07.1995 se încadrează în grupa a 2-a de muncă şi în caz afirmativ să dispună eliberarea adeverinţei de către societatea pârâtă.
Pârâta a arătat că ea nu poate să elibereze adeverinţa din cauza prevederilor Ordinului nr. 590/2008 pentru aprobarea procedurii privind modul de întocmire şi eliberare a adeverinţelor, prin care se atestă activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate în grupele I şi II de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 necesare stabilirii grupei a II-a de muncă.
Pârâta a arătat că este necesar ca în adeverinţă să se menţioneze actul conducerii societăţii prin care s-a dispus ca reclamanta să fie încadrată în grupa a II-a de muncă, iar în privinţa reclamantei nu există nici un astfel de act.
Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?
Prin sentinţa civilă nr. 8926/07.09.2012 Tribunalul Cluj, a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că aceasta a fost încadrată ca mezelar în perioada 01.09.1985 – 11.07.1995.
Având în vedere perioada cu privire la care se solicită încadrarea în grupa a 2-a de muncă de către reclamantă, în speţă este aplicabil Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, al Ministerului Sănătăţii şi al Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii.
Conform art. 2 din ordin „în grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2”.
Instanţa a constatat că meseria de mezelar nu este cuprinsă printre cele care se încadrează în grupa a II-a de muncă potrivit anexei II a ordinului menţionat.
Potrivit art. 3 din ordin „Beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de munca, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2. Beneficiază, de asemenea, de aceleaşi drepturi personalul muncitor din construcţii-montaj sau din alte activităţi, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I şi II de muncă”.
Instanţa a constatat că reclamanta nu se încadrează nici în prevederile alineatului 1 ale acestui articol întrucât, ca mezelar, nu a lucrat la locurile de muncă şi în activităţile menţionate în anexa a 2-a a ordinului şi nici în alineatul al 2-lea, întrucât nu realiza o activitate de extindere modernizare sau reparaţie a capacităţilor de producţie.
Conform art. 4 din ordin „Încadrarea în grupele I şi II de munca se va face în situaţia în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condiţiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile (activităţile, meseriile, funcţiile) prevăzute în aceste grupe depăşeşte nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecţie a muncii”.
În speţă nu există nicio dovadă sau referire la existenţa unui nivel de noxe ridicat la locul de muncă al reclamantei.
Instanţa a reţinut în consecinţă că potrivit Ordinului nr. 50/1991 meseria reclamantei nu se încadrează în cele care să poată să fie încadrate în grupa a II-a de muncă.
În plus instanţa a constatat că nici conducerea societăţii pârâte nu a emis nicio decizie în acest sens în favoarea pârâtei.
În consecinţă, constatând că în speţă nu au fost îndeplinite condiţiile pentru ca reclamanta să fie încadrată în grupa a II-a de muncă, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată.
Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamantă şi, în caz afirmativ, ce a decis instanţa superioară în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?
Da, sentinţa civilă nr. 8926/07.09.2012 a fost atacată de către reclamanta, iar instanţa superioară a admis calea de atac și a modificat în tot sentinţa pronunțată de către instanța de fond , admițând cererea introductivă de instanță formulată de către reclamanta si obligând pârâta să elibereze o adeverinţă din care să rezulte că în perioada 01.09.1985 - 11.07.1995 reclamanta a desfăşurat activitate în condiţiile grupei a II-a de muncă.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta a lucrat ca mezelar în perioada 01.09.1985 - 11.07.1995, în cadrul societăţii pârâte.
Potrivit art. 1 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar potrivit art. 2, în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Este adevărat că, potrivit art. 6 din acelaşi act normativ, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.).
Art.3 din Ordinul nr. 50/1990, prevede însă că beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere, şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr.1 şi 2.
Prin Decizia nr. 258/20.09.2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de 9 judecători, a reţinut că: „ ...Ordinului comun nr. 50/1990 i s-au adus mai multe modificări, făcând corp comun cu acest act normativ, potrivit cărora a devenit aplicabil şi altor categorii de activităţi şi funcţii, între care şi cele prestate de reclamant.
Or, acestei reglementări unice, cu efect global, astfel cum a fost dată prin succesivele modificări şi precizări aduse ordinului în discuţie, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activităţile şi funcţiile prevăzute în forma iniţială a actului, în lipsa unei dispoziţii exprese a însuşi organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările şi modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvenţele şi inechităţile existente.
De aceea, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului şi a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situaţia pe care aceştia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală şi nediferenţiată a tuturor celor care au activat în condiţii similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.”
Art.16 alin.1 din Constituţia României garantează egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi potrivit art.41 alin.2 din Constituţie, salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială, ce includ securitatea şi sănătatea salariaţilor, precum şi prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale.
Se reţine că pentru o parte dintre salariaţii care au lucrat efectiv la locurile de muncă din Atelierul de mezelărie Cluj, sau care au făcut parte din formaţiile de lucru „Congelator”, „Abator”, „Fierbere Afumare”, activităţile desfăşurate au fost încadrate în grupa a II-a de muncă, conform deciziei nr.3981/08.07.1992 a S.C. „C.” S.A., depusă la dosar în recurs.
De asemenea, conform Scrisorii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 5511/22.05.1991, se încadrează în grupa a II-a de muncă perioadele lucrate, după data de 18.03.1969, la următoarele locuri de muncă: staţiile industriale de frig în care se utilizează amoniac, prelucrarea maţelor, topirea grăsimilor, manipularea cărnurilor infectate în unităţile subordonate Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
Potrivit Scrisorii nr. 5527/22.05.1991, se încadrează în grupa a II-a de muncă perioadele lucrate, după data de 18.03.1969, la următoarele locuri de muncă: muncitorii de la fierberea şi afumarea preparatelor din carne şi peşte precum şi cel de la abatoarele de păsări, porci şi bovine, care efectuează deplumarea, eviscerarea, pârlirea şi tranşarea în condiţii de umiditate excesivă şi temperatură ridicată.
Curtea de apel a reţinut astfel că reclamanta a invocat în cauză şi a dovedit existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminări directe sau indirecte, potrivit disp.art.27 alin.4 din O.G. nr.137/2000, revenindu-i persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
Având în vedere faptul că în cauză S.C. „C.” S.A. Cluj nu a probat faptul că nu a adus atingere, în mod discriminatoriu, drepturilor recurentei prin recunoaşterea grupei a II-a de muncă doar unora dintre salariaţii care au îndeplinit o anumită funcţie în cadrul unităţii, în aceeaşi perioadă de timp, se reţine ca fiind fondată cererea formulată de către aceasta, de înlăturare a situaţiei create prin discriminare.
În plus, s-a constatat că prin răspunsul dat la solicitarea de lămuriri din partea instanţei superioare, pârâta a arătat că deşi reclamanta nu a lucrat în aceleaşi condiţii ca şi persoanele de la sectorul fierbere şi afumare, a lucrat totuşi în condiţii deosebite, ca şi ceilalţi mezelari cărora li s-au admis acţiunile similare (umiditate mare, în cizme de cauciuc, mediu toxic).
Extras din Decizia civilă nr. 203/R din 22.01.2013, Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, www. curteadeapelcluj.ro
Ai nevoie de Codul Muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!