Noţiuni, termeni şi expresii necunoscute folosite în Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal

Hotărâre Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal conţin numeroase noţiuni, termeni şi expresii al căror sens şi conţinut:

• nu este cunoscut de utilizatorii legislaţiei fiscale;
• nu este definit nici în legislaţia fiscală, şi nici în DEX şi în DOOM,

fapt pentru care, prin folosirea acestora

• se încalcă prevederile Legii nr. 500/2004 şi ale Legii nr. 24/2000;
• se cauzează numeroase neajunsuri în interpretarea şi în aplicare corectă a legislaţiei fiscale.

Dintre cele peste 100 de cuvinte existente în legislaţia fiscală, al căror sens şi conţinut nu este cunoscut, vom da numai următoarele exemple.

1. În „Titlul IV. Impozitul pe venit”, „Capitolul V. Venituri din investiţii”, „Secţiunea 1. Definirea veniturilor din investiţii”, punctele 22 şi 24, şi „SECŢIUNEA a 3-a. Stabilirea venitului din operaţiuni cu instrumentele financiare derivate”, punctul 24, sunt următoarele noţiuni, termeni şi expresii care nu sunt definite (sublinierile ne aparţin):

„SECŢIUNEA 1. Definirea veniturilor din investiţii

22. (1) În aplicarea art. 91 lit. b) din Codul fiscal sunt considerate venituri din dobânzi, fără a fi limitate, următoarele:

[…]b) dobânzi obţinute pentru conturile curente, conturi escrow, depozitele la vedere, colaterale şi la termen, inclusiv la certificatele de depozit;

[…]d) dobânzi obţinute din instrumente alternative de investire de tipul structurilor (depozite structurate) în care este legat un instrument derivat cu un depozit;

[…] (2) În aplicarea art. 91 lit. c) din Codul fiscal în cadrul instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe piaţa la buna înţelegere (OTC) se includ, fără a se limita, următoarele:

a) forward pe cursul de schimb fără livrare la scadenţă;

b) swap pe cursul de schimb;

c) swap pe rata dobânzii;

d) opţiuni pe cursul de schimb fără livrare la scadenţă;

e) opţiuni pe rata dobânzii;

f) opţiuni pe acţiuni sau indici bursieri;

g) opţiuni pe alte active suport (de exemplu: mărfuri);

h) opţiuni binare;

i) forward rate agreement;

j) swap pe acţiuni;

k) sau orice combinaţii ale acestora.

Pentru scopuri fiscale, sunt incluse în categoria instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe piaţa la buna înţelegere (OTC) şi tranzacţiile în marjă.”.

„SECŢIUNEA a 3-a. Stabilirea venitului din operaţiuni cu instrumentele financiare derivate

24. (1) Câştigul/pierderea obţinută din operaţiuni de tip repo/reverse repo care au la bază transferul instrumentelor financiare derivate se determină conform regulilor de la art. 95 din Codul fiscal.

(2) Venitul realizat din operaţiuni cu instrumente financiare derivate îl reprezintă încasările efective din toate aceste operaţiuni realizate în cursul unui an şi evidenţiate în contul contribuabilului din aceste operaţiuni, mai puţin încasările de principal.

Costurile aferente tranzacţiei reprezintă plăţile efective din toate aceste operaţiuni realizate în cursul unui an şi evidenţiate în contul contribuabilului din aceste operaţiuni, mai puţin plăţile de principal.

Prima încasată în cadrul opţiunilor încheiate pe pieţe la buna înţelegere (OTC) se include în veniturile realizate, iar prima plătită se include în costurile aferente.

În cazul contractelor forward pe cursul de schimb fără livrare la scadenţă, baza de impozitare o reprezintă diferenţă favorabilă dintre cursul forward la care se încheie tranzacţia iniţială şi cursul spot/forward la care tranzacţia se închide printr-o operaţiune legată de sens contrar, multiplicată cu suma contractului şi evidenţiată ca atare în contul clientului la închiderea tranzacţiei.

Schimbul valutar la vedere sau la termen nu este inclus în operaţiuni cu instrumente financiare derivate, dacă prin natura lor aceste tranzacţii nu sunt asimilate contractelor forward sau opţiuni pe cursul de schimb fără livrare la scadenţă.

În cazul tranzacţiilor în marjă, câştigul/pierderea din aceste tranzacţii reprezintă diferenţa pozitivă/negativă realizată între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare evidenţiată în contul de marjă al beneficiarului de venit, diminuată cu costurile aferente tranzacţiei dovedite prin documente justificative.

Pentru opţiunile cu profit fix (binare), în cazul în care opţiunea se exercită, baza de impozitare o reprezintă diferenţa favorabilă dintre suma încasată/plătită în urma exercitării opţiunii şi prima plătită/încasată pentru cumpărarea/vânzarea opţiunii. În cazul în care opţiunea nu se exercită, baza impozabilă o reprezintă suma încasată pentru vânzarea opţiunii.”.

2. În, „TITLUL IX. Impozite şi taxe locale”, „CAPITOLUL III. Impozitul pe teren şi taxa pe teren”, „SECȚIUNEA a 5-a. Plata impozitului şi a taxei pe teren”, în punctul 101 există noţiunea „letric” care nu este definită în DEX:

„101. (1) La nivelul fiecărui organ fiscal al comunei, al oraşului, al municipiului, după caz, se instituie şi se conduce Registrul de evidenţă a mijloacelor de transport supuse înmatriculării/înregistrării, denumit în continuare registru. Registrul, formular tipizat, se ţine în format letric sau în format electronic, potrivit capacităţii administrative de care dispune organul fiscal local. La nivelul municipiului Bucureşti, registrul se instituie şi se conduce la nivelul organului fiscal local al sectorului.”.

3. În aplicarea anumitor prevederi se face trimitere la unele reglementări inexistente, precum la unele „termene”, „momente” etc. care nu există în prevederile legale la care se face trimitere.

Edificator în acest sens este exemplul din „TITLUL VIII. Accize şi alte taxe speciale”, „Capitolul I. Regimul accizelor armonizate”, „Secţiunea a 9-a. Regimul de antrepozitare”, „Subsecţiunea a 3-a. Condiţii de autorizare”, pct. 30, alin. (4), unde se prevede:

„30[…](4) Antrepozitarul autorizat care intenţionează să desfăşoare în antrepozitul fiscal de producţie şi activităţi de producţie prevăzute la alin. (3) anunţă în scris această intenţie la autoritatea vamală teritorială şi depune la această autoritate manualul de procedură corespunzător produselor neaccizabile pe care intenţionează să le realizeze în antrepozitul fiscal de producţie pe care îl deţine.”.

Tot în „TITLUL VIII. Accize şi alte taxe speciale”, „Capitolul I. Regimul accizelor armonizate”, „Secţiunea a 9-a. Regimul de antrepozitare”, dar în „Subsecţiunea a 6-a. Anularea, revocarea şi suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal”, pct. 40, alin. (6),  se prevede (sublinierile ne aparţin):

„(6) Suspendarea, revocarea, anularea sau expirarea autorizaţiei de antrepozit fiscal atrage întreruperea ori încetarea activităţii şi, după caz, aplicarea sigiliilor pe instalaţiile de producţie, de către autoritatea vamală teritorială. În cazul în care pe fluxul tehnologic există produse aflate în procesul de producţie, acesta se finalizează sub supraveghere vamală, urmând ca sigilarea instalaţiei să se realizeze după încheierea acestui proces. Prin finalizarea procesului de producţie se înţelege realizarea produsului finit, aşa cum este acesta descris în manualul de procedură, depus la momentul autorizării antrepozitului fiscal de producţie, respectiv la momentul prevăzut la pct. 30 alin. (4).”.

Dar „momentul prevăzut la pct. 30 alin. (4)” nu există.

În plus, este total nepotrivită folosirea cuvântului „moment” în legislaţia fiscală pentru a indica data depunerii unei declaraţii fiscale, a depunerii unor documente etc. şi aceasta deoarece:

• orice declaraţie fiscală, orice document se depune la o instituţie până la un anumit termen, până într-o anumită zi, fără a se consemna ora, minutul şi cu atât mai mult secunda, clipa depunerii;
• cuvântul „moment” are sensul de „interval scurt de timp; clipă, secundă”.

4. De subliniat şi faptul că în H.G. nr. 1/2016 există numeroase prevederi în care aceeaşi noţiune este definită de mai multe ori, de până la 5 ori, uneori chiar în mod diferit.

Numai în „Titlul V. Contribuţii sociale obligatorii”, termenul „străinătate” este definit de 5 ori, respectiv prin punctele 3, 11, 22, 28 şi 29, iar termenul „salariul de bază minim brut pe ţară” este definit de 3 ori, respectiv prin punctele 16, 18 şi 19.

5.  Noţiunea „derecunoaştere”  este folosită, de zeci de ori, fără a i se defini sensul şi conţinutul, în numeroase acte normative, dintre care sunt de reţinut Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal (H.G. nr. 1/2016), Ordinele BNR nr. 6/2007, nr. 1/2011, Regulamentele BNR nr. 31/2011, nr. 4/2014 etc.

În Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal”, noţiunea „derecunoaştere” este folosită în TITLUL II. Impozitul pe profit, CAPITOLUL II. Calculul rezultatului fiscal, SECŢIUNEA a 5-a. Cheltuieli, pct. 18, alin. (1), lit. b), în „(ix) câştiguri/pierderi din derecunoaşterea activelor, altele decât cele deţinute în vederea vânzării – net;”.

În Codul fiscal noţiunea „derecunoaştere” nu este definită şi nici nu este folosită.

Din numeroasele prevederi legale, care folosesc această noţiune se deduce că aceasta ar avea cel puţin următoarele două sensuri: de „nerecunoaştere” şi de „eliminare”, ceea ce este o mare diferenţă între acestea.

Noţiunea „derecunoaştere” nu este definită nici în „Dicţionarul explicativ al limbii romane” (DEX), şi nici în „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii romane”(DOOM), folosirea acesteia încălcând şi prevederile „Legii nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice”, şi pe cele ale „Legii nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative”. 

În cazul Legii nr. 24/2000, prevederile cele mai frecvent încălcate sunt (sublinierile ne aparţin):

„Art. 24. Determinarea conceptelor şi noţiunilor. În cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite.”.

„Art. 34. Stilul actelor normative[…]

(4) Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonată dezideratului înţelegerii cu uşurinţă a textului de către destinatarii acestuia.

Art. 35. Unitatea terminologică[…]

(2) Dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie.[…]”.

„Art. 46. (3) Dacă în cuprinsul unui articol se utilizează un termen sau o expresie care are în contextul actului normativ un alt înţeles decât cel obişnuit, înţelesul specific al acesteia trebuie definit în cadrul unui alineat subsecvent.[…]”.

În cazul Legii nr. 500/2004, prevederile cele mai frecvent încălcate sunt (sublinierile ne aparţin):

„Art. 1. (1) Orice text scris sau vorbit în limba română, având caracter de interes public, în sensul prevăzut la art. 2, trebuie să fie corect din punctul de vedere al proprietăţii termenilor,[…]”.