Pentru drepturile reprezentând venituri din salarii sau pensii aferente lunilor cuprinse în perioada ianuarie 2016 - decembrie 2017, Guvernul a hotărât că se acordă o deducerea specială pentru credite, cu respectarea anumitor condiţii la restructurarea creditelor şi cu un plafon maxim de deducere.
Detaliile de mai jos au în vedere prevederile din Ordonanţa de urgenţă nr. 46/2014 pentru modificarea şi completarea Codului fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 475/2014, în vigoare de la data de 27 iunie 2014.
Deducerea personală
Potrivit art. 56 din Codul fiscal, au dreptul unei deduceri personale, din venitul net lunar, înainte de impozitare, persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România, pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, precum şi persoanele fizice nerezidente care îndeplinesc condiţiile de rezidenţă. Deducerea personală se acordă pentru un segment de salarii şi în funcţie de numnărul persoanelor pe care contribuabilul le are în întreţinere.
Deducerea specială pentru credite restructurate
Faţă de acest regim general al deducerii, ordonanţa de urgenţă introduce în Codul fiscal deducerea specială pentru credite restructurate.
Credite restructurate. Vorbim, aşadar, despre situaţii în care are loc restructurarea creditelor şi care semnifică modificarea condiţiilor de rambursare a acestora. Potrivit art. 561, nou-introdus în Codul fiscal prin O.U.G. nr. 46/2014, restructurarea trebuie, în principal, să fie acordată pentru credite care nu înregistrează întârzieri la plată sau care au întârzieri la plată de cel mult 90 de zile, să conducă la diminuarea cu cel mult 35% a obligaţiilor lunare de plată ale debitorului, aferente creditului supus restructurării, dar nu cu mai mult de 900 de lei sau echivalent, indiferent dacă împrumutul respectiv a fost acordat în lei sau în valută, pentru o perioadă de maximum doi ani.
Deducerea specială poate fi acordată pentru o singură restructurare aprobată unei persoane fizice, la unul sau mai multe credite, cu condiţia ca suma totală amânată la plată să se încadreze în limita valorică de 900 de lei sau echivalent.
Deducerea specială poate fi aplicată în cazul creditelor acordate de împrumutători (instituţiile de credit), care optează pentru restructurarea creditelor, potrivit condiţiilor stabilite în normele interne şi cu respectarea cerinţelor prevăzute la alin. (1).
Contribuabilii persoanele fizice care sunt titulare ale unor contracte de credite supuse restructurării au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere specială pentru credite, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile, numai pentru veniturile din salarii realizate la locul unde se află funcţia de bază. Acelaşi regim fiscal se aplică şi în cazul moştenitorilor care au preluat contractele de credite restructurate, precum şi garanţilor care au preluat prin novaţie credite restructurate, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile de acordare a facilităţii.
Condiţii. Pentru acordarea deducerii speciale pentru credite, titularii de credite -- persoanele fizice eligibile -- trebuie, de asemenea, să îndeplinească prin cumul o serie de condiţii, astfel:
- să fie titulară a unui contract de credit aflat în derulare la data de 31 mai 2014, indiferent de data acordării creditului;
- creditul primit de persoana fizică să fi fost supus restructurării până la data de 1 ianuarie 2016;
- persoana fizică să realizeze venituri brute din salarii (cu excepţia veniturilor asimilate, a avantajelor şi ajutoarelor care nu sunt incluse în salarii), la funcţia de bază, de până la 2.200 de lei, inclusiv, în fiecare lună a perioadei impozabile în care se acordă deducerea.
Regim de acordare. Deducerea specială pentru credite se acordă lunar, şi anume:
- la locul unde se acordă şi deducerea personală pentru contribuabilii care obţin venituri din salarii la funcţia de bază;
- după încheierea perioadei de diminuare a ratei, dar nu mai mult de 900 de lei/lună.
Deducerea specială pentru credite în cazul contribuabililor care obţin venituri din salarii la funcţia de bază şi din pensii
Printr-un alt articol – 601 – introdus în Codul fiscal de aceeaşi ordonanţă de urgenţă, în cazul în care contribuabilul realizează venituri atât din salarii, cât şi din pensii, deducerea specială pentru credite se acordă la stabilirea bazei impozabile pentru venitul realizat de la o singură sursă desemnată de contribuabil.
Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie, în ordine, a următoarelor:
Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie, în ordine, a următoarelor:
- contribuţii sociale obligatorii calculate, reţinute şi suportate de persoana fizică;
- suma neimpozabilă lunară de 1.000 de lei;
- deducerea specială pentru credite.
Notă: În caseta foto puteţi vedea o parte dintre modificările aduse de OUG 46/2014 la Codul fiscal (stânga - forma veche, dreapta - forma nouă). Atenţie: Urmărirea modificărilor este disponibilă doar abonaţilor Lege5. Foto: Lege5 Online

Notă: În caseta foto puteţi vedea o parte dintre modificările aduse de OUG 46/2014 la Codul fiscal (stânga - forma veche, dreapta - forma nouă). Atenţie: Urmărirea modificărilor este disponibilă doar abonaţilor Lege5. Foto: Lege5 Online

Deducerea specială pentru credite în cazul contribuabililor care obţin venituri din pensii
Deducerea specială pentru credite se acordă pentru persoanele fizice care realizează un venit brut lunar din pensii la locul desemnat pentru acordarea deducerii speciale pentru credite, de până la 2.200 de lei, inclusiv, în fiecare lună a perioadei impozabile în care se acordă deducerea.
Pentru a fi eligibilă, persoana în cauză trebuie să fie titulară a unui contract de credit aflat în derulare la data de 31 mai 2014, indiferent de data acordării creditului şi creditul primit de persoana fizică să fi fost supus restructurării până la data de 1 ianuarie 2016.
Pentru a fi eligibilă, persoana în cauză trebuie să fie titulară a unui contract de credit aflat în derulare la data de 31 mai 2014, indiferent de data acordării creditului şi creditul primit de persoana fizică să fi fost supus restructurării până la data de 1 ianuarie 2016.
Deducerea specială pentru credite în cazul contribuabililor care obţin venituri din pensii şi din salarii
În cazul în care contribuabilul realizează venituri atât din pensii, cât şi din salarii, deducerea specială pentru credite se acordă la stabilirea bazei impozabile pentru venitul realizat de la o singură sursă desemnată de contribuabil.
În cazul în care contribuabilul realizează venituri din pensii din mai multe surse de venit, deducerea specială pentru credite se acordă la stabilirea bazei impozabile pentru venitul realizat de la o singură sursă desemnată de contribuabil.
În cazul în care contribuabilul realizează venituri din pensii din mai multe surse de venit, deducerea specială pentru credite se acordă la stabilirea bazei impozabile pentru venitul realizat de la o singură sursă desemnată de contribuabil.
------------------------------------(P)------------------------------------
Lege5 a creat instrumentul ideal pentru a vă ajuta să vizualizaţi prin comparare textul unui act normativ aşa cum era el înainte de modificare şi textul modificat, cu evidenţierea modificărilor.
Prin evidenţierea modificărilor la nivel de paragraf, Lege5 vă ajută să identificaţi mai repede şi cu uşurinţă modificările, astfel încât să luaţi decizii corecte şi să lucraţi eficient.