Guvernul a aprobat în data de 27 martie a.c. o hotărâre de guvern care modifică şi completează anexele nr. 1, 2 şi 6 la HG 57/2012. Hotărârea corectează deficienţele constatate în procesul de implementare a prevederilor unor acte normative privind acordarea de beneficii de asistenţă socială, respectiv venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

Astfel, s-a introdus în formularele de cerere şi anchetă socială pentru solicitarea ajutorului social şi alocaţiei pentru susţinerea familiei o rubrică nouă destinată adresei unde se află efectiv beneficiarul, întrucât aceste ajutoare se acordă şi persoanelor care nu au domiciliu sau reşedinţă.

”De multe ori există neconcordanţe între adresa de domiciliu şi adresa de rezidenţă a solicitantului şi pentru clarificarea situaţiei a apărut această rubrică nouă”, a explicat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

În funcţie de adresa efectivă a solicitantului, se poate stabili agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială pentru stabilirea dreptului şi efectuarea plăţii ajutorului social.

De asemenea, prin hotărârea aprobată, s-a stabilit o completare în formularul de cerere pentru solicitarea drepturilor prevăzute de OUG 111/2010, respectiv noile drepturi preluate din Legea 448/2006 care vizează acordarea indemnizaţiei şi sprijinul lunar pentru familiile care au în îngrijire copii cu handicap în vârstă de până la 7 ani sau persoanelor cu handicap care au în îngrijire copii în vârstă de până la 7 ani.

Informaţii de background

Prin HG nr 57/2012 au fost modificate:

1.  Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii 416/2001 privind venitul minim garantat (aprobate prin HG 50/2011)

2. Normele metodologice de aplicare a prevederilor a Legii 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei (aprobate HG 38/2011)

3. Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţelor de urgenţă 148/2005 şi 111/2010 care reglementează acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here