Ministerul Finanțelor propune modificări esențiale în O.G. nr. 71/2001, actul normativ care reglementează activitatea de consultanță fiscală, prin adoptarea unor măsuri orientate spre claritate și eficiență, în contextul recomandărilor stricte ale OCDE.
Proiectul este în consultare publică până pe 1 mai 2025 și se adresează direct profesioniștilor din domeniu.
Care sunt propunerile de modificare?
1. Deblocarea accesului în profesia de consultant fiscal pentru absolvenții de studii juridice
- La articolul 4: Se propune modificarea condițiilor de acces, pentru a permite și absolvenților de studii juridice să candideze la examenul de consultant fiscal. În prezent legislaţia permite accesul la activitatea de consultant fiscal doar licențiaților facultăților cu profil economic.
Potrivit notei de fundamentare, fiscalitatea aparține în egală măsură domeniului economic (ea vizează, prin excelență, operațiuni economice supuse legii fiscale), dar și domeniului juridic (impozitele și procedura administrării lor sunt reglementate prin lege). De altfel, fiscalitatea face obiectul și unei discipline distincte în cadrul facultăților importante de drept din România;
2. Termene și proceduri de înregistrare
- La articolul 8: Se propune reducerea perioadei pentru înregistrarea în Registrul consultanților fiscali de la 12 luni - la 90 de zile de la data comunicării rezultatului examenului.
3. Clarificarea cadrului legislativ și eliminarea unor paralelisme
- La articolul 3: Se propune reformularea conținutului și a formelor de exercitare a consultanței fiscale, pentru eliminarea ambiguităților și a incoerențelor din textul actual, în aşa fel încât definițiile și condițiile de activitate să fie precise și aplicabile în practică.
Astfel, activitatea de consultanță fiscală va consta, printre altele, în:
“a) prestarea de servicii de asistență în domeniul fiscal și de procedură fiscală care constau în elaborarea și furnizarea de opinii profesionale, informări și alte lucrări de analiză teoretică sau practică;
b) servicii de întocmire a declarațiilor fiscale și a raportărilor în scop fiscal sau asistență de specialitate privind întocmirea acestora; [...]
d) servicii de întocmire a evidențelor fiscale obligatorii potrivit legii, inclusiv întocmirea documentației privind prețurile de transfer, cererilor pentru obținerea acordurilor de preț în avans, a soluțiilor fiscale individuale anticipate și de intrare în procedurile amiabile pentru evitarea dublei impuneri;
e) servicii de asistență şi reprezentare în fața organelor fiscale, inclusiv acordarea de asistență de specialitate pe parcursul derulării oricăror proceduri de administrare fiscală;
f) servicii de întocmire sau asistență privind întocmirea documentației pentru exercitarea căilor de atac împotriva titlurilor de creanță şi a altor acte administrative fiscale."[...].
- La articolul 17: Se propunere eliminarea unor necorelări în ceea ce privește activitățile pe care le poate avea, comnform obiectului de activitate, (vezi art. 9 din Ordonanță - care nu limitează în niciun fel obiectul de activitate) și, respectiv, le poate desfășura o societate autorizată de către Camera Consultanților Fiscali pentru consultanță fiscală.
Astfel, consultanții fiscali şi societățile de consultanță fiscală vor putea desfășura, ”și alte activități, în condițiile legii”, pe lângă activitățile de: consultanță fiscală, expertiză contabilă, audit financiar și instruire și perfecționare în domeniul fiscal.
- La articolul 21 ind. 1: Se propune clarificarea modurilor prin care își exercită activitatea în România consultanții fiscali care și-au obținut calificarea profesională într-unul din statele membre UE, SEE sau Elveția și anume:
a) activitate de consultanță fiscală independentă sau în asociere;
b) activitate dependentă, ca salariați în România;
c) activitate de prestare de servicii de consultanță fiscală, în condițiile art. 21 ind. 9 .
- La articolul 21 ind. 9: Se propune clarificarea articolului 21 ind. 9 alineatul (2) cu scopul stabilirii unei diferențieri între:
- situațiile în care activitatea independentă de consultanță fiscală se desfășoară sistematic (conform. 21 ind. 1 lit. a); și
- situațiile în care activitatea independentă de consultanță fiscală se desfășoară ocazional.
4. Recunoașterea pe bază de reciprocitate a consultanților fiscali din afara UE/SEE/Confederației Elvețiene
În urma întâlnirii din 28 februarie 2024 la sediul BNR și a scrisorii primite de România din partea Comitetului Investiții al OCDE (12 ianuarie 2024), s-a constatat că recomandările OCDE privind recunoașterea reciprocă a calificărilor de consultant fiscal, obținute în afara UE/SEE/Confederației Elvețiene, sunt obligatorii în procesul de aderare la OCDE.
Astfel, potrivit proiectului de modificare a O.G. nr. 71/2001, prevederile privind exercitarea profesiei de către consultanții fiscali care au obținut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederației Elveției, se vor aplica în condiții similare și consultanților fiscali proveninți din statele aderente la „Codurile de liberalizare a mișcărilor de capital și a operațiunilor curente invizibile” promovate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.”
- Criterii de recunoaștere:
- Titlul de calificare obținut pe un teritoriu din afara UE/SEE/Confederației Elvețiene;
- Minim trei (3) ani de experiență profesională.
5. Crearea parteneriatului instituțional MF-ANAF-CCF
Potrivit proiectului, se va institui un mecanism de cooperare între Camera Consultanților Fiscali, Ministerul Finanțelor și ANAF.
Astfel, Camera consultanților fiscali:
- va putea emite, la cererea Ministerului Finanțelor, puncte de vedere consultative asupra proiectelor de acte normative din domeniul fiscalității;
- va putea elabora din inițiativă proprie sau la cerere, studii și analize de specialitate, sau proiecte fundamentate referitoare la legislația fiscală, care vor fi transmise departamentului de legislație al Ministerului Finanțelor;
- va fi obligată să colaboreze cu Ministerul Finanțelor și cu ANAF în scopul îmbunătățirii conformări fiscale a contribuabililor, printr-un mecanism transparent de colaborare destinat interpretării și aplicării corecte și unitare a legislației fiscale, stabilit prin protocol încheiat între Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Camera Consultanților Fiscali.
*
Mecanismul de colaborare instituțională – o nouă viziune strategică în relația MF–ANAF–CCF
Din considerente de transparență totală, nota de fundamentare a proiectului legislativ detaliază modul în care Ministerul Finanțelor, ANAF și Camera Consultanților Fiscali (CCF) vor colabora prin protocolul care va fi încheiat între acestea.
Abordarea este inspirată de bune practici europene și vizează crearea unui mecanism eficient și transparent de interpretare a legislației fiscale și de îmbunătățire a acesteia.
Elemente-cheie ale protocolului:
- Identificarea problemelor reale de aplicare: CCF va analiza, la nivelul structurilor de specialitate, neclaritățile semnalate de membrii săi și va identifica textele de lege pentru a determina dacă sunt probleme reale de interpretare juridică sau practică.
- Formularea profesională a soluțiilor: Problemele vor fi prezentate depersonalizat, însoțite de argumente de drept și de propuneri de interpretare sau, unde este cazul, de modificare legislativă.
- Transmiterea propunerilor către Ministerul Finanțelor: Acestea sunt centralizate și comunicate formal către direcția de legislație a MF.
- Diseminare și formare profesională: Soluțiile primite vor fi comunicate obligatoriu de CCF tuturor membrilor CCF, în cadrul cursurilor de pregătire profesională, asigurând un grad ridicat de informare și conformare.
Având în vedere că de peste trei ani, 250–400 de funcționari ANAF participă gratuit la cursurile online organizate de Camera Consultanților Fiscali, în baza unui protocol între instituții, clarificările legislative dezbătute, vor ajunge direct în administrația fiscală, fără costuri suplimentare, contribuind la uniformizarea practicii, o mai bună îndrumare a contribuabililor și creșterea conformării voluntare.
Transparentizarea și conlucrarea administrației fiscale din România cu Camera Consultanților Fiscali și cu celelalte organisme profesionale reglementate în domeniul financiar-fiscal este esențială pentru creșterea conformării fiscale. Prin rețeaua lor națională și legătura directă cu contribuabilii, aceste organisme reprezintă interfața reală între stat și contribuabil.
În statele din Uniunea Europeană, unde nivelul de conformare fiscală este mult mai ridicat decât în România, administrațiile fiscale au construit de ani buni relații solide de colaborare și parteneriat cu aceste categorii de profesioniști, recunoscând impactul imediat pe care îl au în aplicarea corectă a legii.
Astfel, la nivel european, acești profesioniști sprijină administrația fiscală și chiar îi suplinesc rolul de îndrumare și asistență al statului în scopul unei conformări fiscale ridicate.
Limita pentru trimitere sugestii: 10/04/2025
Data încheierii consultării publice: 01/05/2025