Ordonanţa de urgenţă nr. 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităţilor din domeniul agroalimentar cu finanţare din fonduri externe nerambursabile este în vigoare de la 06 mai 2022.
Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează cadrul general pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, denumit în continuare POC, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii din domeniile agricultură, acvacultură, piscicultură şi industrie alimentară prevăzuţi de prezenta ordonanţă de urgenţă, a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei de COVID-19.
Măsurile de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă cuprind:
a) microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară;
b) granturi pentru capital de lucru acordate sub formă de sumă forfetară sau în procent din cifra de afaceri.
- Microgranturile
Microgranturile au valoarea de 5.000 de euro şi se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară. Acestea se acordă pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat cu următoarele categorii de beneficiari:
a) microîntreprinderile, întreprinderile mici şi mijlocii care fac dovada prin situaţiile financiare depuse că nu deţin salariaţi cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexă;
b) persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, astfel cum sunt reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexă;
- granturi pentru capital de lucru
Valoarea sprijinului din fonduri externe nerambursabile pentru capital de lucru se stabileşte astfel:
a) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 şi 33.350 euro, valoarea grantului este de 5.000 euro;
b) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 mai mare de 33.350 euro, valoarea grantului poate fi de 15% din cifra de afaceri şi nu poate depăşi suma de 120.000 euro.
Valoarea granturilor pentru capital de lucru nu include cofinanţarea beneficiarilor de ajutor de stat, care trebuie să fie liberă de ajutor de stat, la constituirea capitalului de lucru, în procent de 15% din valoarea grantului solicitat.
Granturile pentru capital de lucru se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au înregistrat profit operaţional din activitatea curentă/operaţională, respectiv din activitatea de exploatare, în unul din ultimele trei exerciţii financiare înainte de depunerea cererii de finanţare pentru obţinerea grantului, potrivit situaţiilor financiare depuse la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
b) dispun de coparticipare la constituirea capitalului de lucru în procent de 15% din valoarea grantului, la data acordării grantului pentru capital de lucru, cofinanţare care este liberă de ajutor de stat, potrivit prevederilor legale în vigoare;
c) menţin sau, după caz, suplimentează numărul de salariaţi, faţă de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni de la data acordării granturilor, cu excepţia situaţiilor în care contractele individuale de muncă sunt încheiate pentru sezonieri sau/şi zilieri;
d) Codul CAEN REV 2 pentru care se solicită ajutor de stat era autorizat potrivit prevederilor legale în vigoare la data de 31 decembrie 2019.
Beneficiarii pot utiliza granturile pentru capital de lucru, sub formă de sumă forfetară, alocate din fonduri externe nerambursabile, cofinanţate din bugetul de stat, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat în format electronic, pentru susţinerea următoarelor cheltuieli angajate după data de 1 februarie 2020:
a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum şi alte categorii de stocuri necesare activităţii curente/operaţionale desfăşurate de beneficiari;
b) datorii curente şi restante faţă de furnizorii curenţi, inclusiv faţă de furnizorii de utilităţi, potrivit contractelor încheiate;
c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat şi/sau cheltuieli privind arenda sau redevenţa pe bază de contract de arendă sau contract de concesiune aferente terenurilor agricole;
d) cheltuieli privind achiziţia de servicii necesare activităţii curente/operaţionale, cu excepţia serviciilor de consultanţă;
e) cheltuieli privind achiziţia de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activităţii curente/operaţionale;
f) cheltuieli privind achiziţia de echipamente, utilaje, instalaţii şi tehnologii necesare reluării activităţii curente/operaţionale;
g) cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului şi bugetele locale.
Condiţii referitoare la încheierea contractelor de ajutor de stat, până la data de 30 iunie 2022
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.