Cererea de decizie preliminară pe care o semnalăm privește interpretarea articolului 10 punctele 1 și 2 din Directiva 92/85 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează (a zecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391), precum și a articolului 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 98/59 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective.
Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Jessica Porras Guisado, pe de o parte, și Bankia SA, diferite secțiuni sindicale, precum și Fondo de Garantía Salarial (Fogasa) (Fondul de Garantare a Salariilor, Spania), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea concedierii doamnei Porras Guisado, în cadrul unei concedieri colective, în timp ce era însărcinată.
Litigiul principal și întrebările preliminare
La 18 aprilie 2006, doamna Porras Guisado a fost angajată de Bankia.
– La 9 ianuarie 2013, Bankia a lansat o perioadă de consultare a reprezentanților lucrătorilor, și anume secțiile sindicale ale CCOO, ale UGT, ale ACCAM, ale SATE și ale CSICA, în vederea efectuării unei concedieri colective.
– La 8 februarie 2013, grupul special de negociere, astfel cum este menționat la articolul 51 alineatul 2 din Statutul lucrătorilor, a ajuns la un acord privind în special concedierea colectivă care urma a fi efectuată, modificarea condițiilor de muncă, precum și mobilitatea funcțională și geografică (denumit în continuare „acordul din 8 februarie 2013”).
Din decizia de trimitere reiese că, potrivit procesului‑verbal referitor la acest acord, criteriile care urmează a fi luate în considerare pentru determinarea persoanelor vizate de deciziile de concediere luate direct de întreprindere sunt următoarele:
„1) Sectorul de aplicare va fi provincia sau grupurile ori unitățile funcționale ale serviciilor centrale în care sunt angajați lucrătorii.
2) În acest sens, odată deduse locurile de muncă pe care întreprinderea decide să le desființeze ca urmare a procedurii de aderare [la programul de plecări indemnizate] și odată scăzute persoanele vizate de procedurile de mobilitate geografică și de redistribuire pentru a acoperi nevoile generate de plecările voluntare ale angajaților […], întreprinderea va desemna persoanele vizate de concedierea colectivă în sectorul de aplicare corespunzător, ținând seama de nota care rezultă din procedurile de evaluare realizate de întreprindere cu privire la competențe și la indicatorii de potențial.”
– Același proces‑verbal menționează criterii care stabilesc o prioritate la menținerea locurilor de muncă, și anume:
„1) În caz de căsătorie sau de conviețuire de fapt între două persoane, poate fi vizată doar una dintre acestea, în funcție de alegerea lor, în conformitate cu nevoile funcționale și cu profilurile cerute, o mutare geografică putând fi necesară pentru îndeplinirea acestei condiții.
2) În ceea ce privește angajații care prezintă un grad de incapacitate de peste 33 %, recunoscut și atestat de organismele competente ale fiecărei comunități autonome, dacă locul lor de muncă este desființat, întreprinderea va lua în considerare redistribuirea lor, cu condiția ca noul loc de muncă să corespundă profilului lor.”
– La 13 noiembrie 2013, Bankia i-a transmis unei lucrătoare, însărcinată la acel moment, o notificare de concediere în conformitate cu acordul elaborat de grupul special de negociere. Această notificare indica în special că, în cazul concret al provinciei în care aceasta presta servicii, era necesară reducerea semnificativă a personalului și că din procedura de evaluare efectuată în cadrul întreprinderii în perioada consultărilor rezulta că rezultatul obținut de ea se încadra printre evaluările cu cel mai mic punctaj din provincie.
– La aceeași dată cu notificarea scrisorii de concediere, doamna Porras Guisado a primit din partea Bankia o sumă de bani cu titlu de indemnizație.
– La momentul concedierii sale, doamna Porras Guisado era însărcinată.
– La 9 ianuarie 2014, persoana în cauză a formulat o cerere de conciliere, care nu a avut un rezultat favorabil.
– La 3 februarie 2014, doamna Porras Guisado a contestat concedierea sa la Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 1 din Mataró, Spania, care a respins această cale de atac printr‑o hotărâre din 25 februarie 2015.
– Doamna Porras Guisado a formulat un apel împotriva acestei hotărâri în fața instanței de trimitere, și anume Curtea Superioară de Justiție din Catalonia, Spania.
– Instanța menționată subliniază că cererea sa de decizie preliminară nu vizează protecția împotriva discriminărilor stabilită prin Directiva 2006/54 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă. Cererea respectivă ar urmări să se stabilească dacă reglementarea spaniolă constituie o transpunere corectă a articolului 10 din Directiva 92/85, care ar interzice, cu excepția cazurilor speciale, concedierea lucrătoarelor însărcinate.
-În aceste condiții, Tribunal Superior de Justicia de Cataluña (Curtea Superioară de Justiție din Catalonia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 10 punctul 1 din Directiva 92/85 trebuie interpretat în sensul că situația «cazurilor speciale care nu au legătură cu starea lor, admise de legislațiile și/sau practicile naționale», ca excepție de la interdicția concedierii lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează, reprezintă o situație care nu este similară cu «unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana lucrătorului» la care face referire articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 98/59, ci este mai restrânsă?
2) În cazul concedierii colective, pentru a examina existența cazurilor speciale, care justifică concedierea lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează, conform articolului 10 punctul 1 din Directiva 92/85, este necesar ca lucrătoarea afectată să nu poată fi redistribuită pe alt loc de muncă sau este suficient să se facă dovada unor cauze economice, tehnice sau de producție care afectează locul său de muncă?
3) Este conformă cu articolul 10 punctul 1 din Directiva 92/85, care interzice concedierea lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează, o legislație precum cea spaniolă, care transpune interdicția respectivă stabilind o garanție în temeiul căreia, în cazul în care nu se face dovada cauzelor care justifică concedierea, se constată nulitatea acesteia (protecție reparatorie), fără să prevadă o interdicție a concedierii (protecție preventivă)?
4) O legislație precum cea spaniolă, care nu prevede în favoarea lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează, o prioritate la menținerea locului de muncă în cadrul întreprinderii în cazul concedierii colective, este conformă cu articolul 10 punctul 1 din Directiva 92/85?
5) O legislație națională care consideră că este suficientă o notificare de concediere precum cea din prezenta cauză, care nu face nicio referire la existența unei situații speciale, în plus față de cele pe care se întemeiază concedierea colectivă, care afectează lucrătoarea gravidă prin decizia de încetare colectivă, este conformă cu articolul 10 punctul 2 din Directiva 92/85?”
Prin hotărârea pronunţată, Curtea a statuat următoarele:
1) Articolul 10 punctul 1 din Directiva 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează [a zecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care permite concedierea unei lucrătoare gravide ca urmare a unei concedieri colective, în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective.
2) Articolul 10 punctul 2 din Directiva 92/85 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care permite angajatorului să concedieze o lucrătoare gravidă în cadrul unei concedieri colective, fără a‑i furniza alte motive decât cele care justifică această concediere colectivă, în măsura în care sunt indicate criteriile obiective care au fost reținute pentru a desemna lucrătorii care urmează a fi concediați.
3) Articolul 10 punctul 1 din Directiva 92/85 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție se opune unei reglementări naționale care nu interzice, în principiu, concedierea cu titlu preventiv a unei lucrătoare gravide, care a născut de curând sau care alăptează și care prevede exclusiv nulitatea acestei concedieri atunci când ea este ilegală, cu titlu de reparație.
4) Articolul 10 punctul 1 din Directiva 92/85 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care, în cadrul unei concedieri colective, în sensul Directivei 98/59, nu prevede nici o prioritate la menținerea locurilor de muncă, nici o prioritate la redistribuire, aplicabile prealabil acestei concedieri, pentru lucrătoarele gravide, care au născut de curând sau care alăptează, fără a fi exclusă însă posibilitatea statelor membre de a garanta o protecție mai ridicată lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează.
Hotărârea CJUE din 22 februarie 2018 în cauza C‑103/16, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea Superioară de Justiție din Catalonia, Spania, în procedura
Jessica Porras Guisado împotriva Bankia SA şi alţii
