Liceul va deveni obligatoriu peste un an.

Liceul și grupa mare de grădiniță vor deveni obligatorii din 2020, conform unui proiect de lege adoptat de Senat, proiect care fusese adoptat, anul trecut, și de plenul Camerei Deputaților.

Proiectul va fi trimis președintelui spre promulgare, urmând ca după aceea să fie publicat în Monitorul Oficial și să fie aplicat.

Concret, proiectul prevede ca:

  • Învățământul obligatoriu până în 2020 – grupa mare de la grădiniță și clasele a XI-a și a XII-a – 14 ani în total 
  • Învățământul obligatoriu până în 2023 – grupa mijlocie – 15 ani în total 
  • Învățământul obligatoriu până în 2030 – grupa mică – 16 ani de învățământ obligatoriu.

Legea educației naționale nr. 1/2011, se modifică după cum urmează:

Alineatele (1) şi (2) ale articolului 16 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Art. 16

(1) Învățământul general obligatoriu cuprinde ultimii 2 ani ai învățământului preșcolar, învățământul primar, învățământul gimnazial și primii doi ani ai învățământului secundar superior. Învățământul liceal și grupa mare din învățământul preșcolar devin obligatorii până cel târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mica până în anul 2030.

(2) Frecventarea învățământului obligatoriu poate înceta la forma cu frecvență la 18 ani”. 

Alineatele (1) al articolului 24 se modifică şi va avea următorul cuprins: 

Art. 24

(1) Învățământul general obligatoriu cuprinde învățământul primar, învățământul gimnazial şi primii 2 ani ai învățământului secundar superior. Învățământul secundar superior şi grupa mare din învățământul preșcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030”. 

În prezent, învățământul obligatoriu este de 11 clase, începe la clasa pregătitoare și se încheie la clasa a X-a. Ultimele două clase de liceu, a XI-a și a XII-a nu sunt obligatorii, unii dintre elevii de clasa a X-a optând pentru continuarea studiilor în cadrul învățământului dual sau profesional, unde pot deprinde și o calificare.

Ai nevoie de Legea nr. 1/2011? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu