Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Actul normativ a eliminat indemnizația pentru limită de vârstă pentru senatorii și deputații. Articolele 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Potrivit legii nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat.

Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă se acorda în limita a 3 mandate și se calcula ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată.

Articolul care prevede dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă se abrogă  împreună cu articolul 50 care prevede că nu beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă, deputații și senatorii care au fost condamnați definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracțiuni de corupție precum și pentru infracțiunile prevăzute de Codul penal.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here