20 Noiembrie, 2017

Interesul superior al copiilor în stabilirea programului de vizitare

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 București, reclamantul F.E. a chemat în judecată pe pârâta F.L., solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunța să se stabilească în favoarea sa un program de vizitare a minorelor F.E.-A.-R., născută la data de 19.04.1997 și F.E.-M.-C., născută la data de 14.12.2001, după cum urmează: în week-end, o dată la două săptămâni, de vineri, orele 1800, până sâmbătă, orele 1800; o saptămână în vacanța de iarnă; o săptamână în vacanța de Paște; două săptamâni în vacanța de vară.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr.  4697/05.09.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr.7816/4/2006, s-a desfăcut căsătoria părților încheiată la data de 22.12.1994 și s-a dispus încredințarea către pârâtă, spre creștere și educare, a celor două minore.

A mai arătat reclamantul că de la data pronunțării acestei sentințe și până în prezent a încercat în repetate rânduri să viziteze fetițele, însă pârâta și părinții acesteia au refuzat sistematic să-i permită acest lucru.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriul pârâtei și anchetă socială. 

Ce apărări concrete a formulat  pârâta în cauză?

Pârâta a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

A arătat pârâta că în toata perioada scursă de la nașterea minorelor și până în prezent s-a ocupat singură de creșterea și educarea lor, cu sprijinul părinților săi, reclamantul fiind plecat foarte mult timp din tață cu serviciul, nefiind însă interesat să acorde atenție copiilor nici în perioadele în care se afla la domiciliu.

A mai arătat pârâta că în timpul scurt pe care l-a petrecut împreună cu minorele, prin comportamentul său, reclamantul a dovedit că nu este interesat de educarea lor, având o atitudine vulgară, adresând injurii de față cu ele și manifestând violență față de ea și față de minore, motiv pentru care a fost nevoită să părăsească domiciliul comun, mutându-se împreună cu minorele la părinții săi.

A învederat pârâta că nu i-a interzis niciodată reclamantului să își vada copiii, însă în puținele zile în care a venit să le vada, a avut manifestări violente față de ea și de părinții săi, dovadă fiind plângerile adresate poliției și Serviciului pentru Violență în Familie, precum și martorii prezenți.

A mai arătat pârâta că fiind vorba de două minore de 11 și respectiv 6 ani, consideră că programul de vizitare solicitat de reclamant nu poate fi acceptat, în sensul că minorele nu pot ramâne singure cu acesta, ci se impune ca vizita să se facă numai în prezența unei alte persoane.

Pârâta a arătat că, în opinia sa, reclamantul nu îndeplinește în momentul de față condițiile pentru a putea petrece mai mult timp singur cu minorele, lăsarea minorelor în grija acestuia prezentând un grad foarte mare de risc având în vedere ca reclamantul consumă frecvent băuturi alcoolice, fumează în prezența copiilor și conduce autoturismul fără a poseda permis de conducere.

A solicitat pârâta ca reclamantul să poata vizita minorele la domiciliul lor sau în altă locație prestabilită, la sfârșitul săptămânii, numai în prezența sa ori a altei persoane desemnate de ea.

În dovedirea întâmpinării, pârâta a solicitat incuviințarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriul reclamantului și anchetă socială. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat ?

Prin sentința civilă nr.2452/24.04.2008, Judecătoria Sectorului 4 București a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a stabilit în favoarea reclamantului următorul program de vizitare a minorelor F.E.-A.-R., nascută la 19.04.1997, și F-E-M-C., nascută la 14.12.2001: în prima și a treia sâmbată a fiecărei luni calendaristice, inclusiv în timpul vacanțelor copiilor, de la orele 1200 până la orele 1800, vizita urmând să se desfășoare în afara domiciliului pârâtei și fără supravegherea acesteia sau a bunicilor materni și a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către pârâtă şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de către instanţele superioare? Cum a argumentat ultima instanță de control judiciar hotărârea sa?

Da, sentinţa instanţei de fond a fost atacată atât cu apel, dar și cu recurs de către  pârâtă, iar tribunalul, dar și curtea de apel a reţinut că acestea sunt neîntemeiate, drept pentru care le-a respins, menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

Pentru a pronunţa hotărârea hotărârea din recurs, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:

(…)  Curtea de apel a răspuns punctual doar  acelor  critici  de nelegalitate inserate în cuprinsul cererii de recurs, ca urmare a exercitarii rolului  activ al  instanței.

(…)   În   acest  sens, curtea  a avut   în vedere   faptul  că   prin cererea de recurs, recurenta  a criticat  modul  de stabilire a  programului de vizita cu referire la  manifestarea de voință a copiilor (…).

În acest  sens, Curtea de apel a constatat că instanța de apel, ca și instanța de fond au avut în vedere, la analizarea măsurii stabilirii  programului  de vizitare a  celor două minore, cu prioritate, interesul superior al acestora, astfel cum este acesta este conturat în art. 3 si art. 18 din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990 și în art. 2  și  16 alin. (1)  din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 

Astfel, potrivit art.2 din Legea nr.272/2004, orice act juridic emis sau încheiat în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate deciziile și demersurile care privesc copilul.

În considerarea interesului  superior al  copilului, unul din drepturile copilului garantate prin Legea nr. 272/2004 este potrivit art. 16 alin. 1 acela de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, în sensul acestei legi, relațiile personale realizându-se conform art. 15 prin:  a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoana care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către o altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit; d) corespondența ori altă formă de comunicare cu copilul;  e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul; f) transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relatii personale cu copilul.

De asemenea, în cadrul ocrotirii părintești, deplina egalitate în drepturi a părinților în ceea ce privește exercitarea drepturilor și îndatoririlor față de copii minori reprezintă unul dintre principiile de bază ale Codului familiei (n.n.-în prezent abrogat), prevăzut in art. 97 alin.1, iar ca o expresie a acestuia art. 98 alin. (1) Cod fam. dispune că ‚‚măsurile privitoare la persoana copilului (….) se iau de către părinți de comun acord”.

Potrivit art.8 alin.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului “Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private  și de familie, a domiciliului sau și a  corespondenței sale”. Conform alineatului 2 “nu este admis  amestecul unei autorități publice în executarea acestui drept decât în măsura în care  acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsura care, într-o societate democratică, este  necesară pentru securitatea națională și siguranța publică, bunastarea economică a țării, apararea ordinii și prevenirii  faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora”. Prin acest articol Convenția protejează o sferă largă de interese de natură personală, aceste dispoziții aplicându-se  pe deplin  în cazul  relațiilor dintre părinți  și  copii, astfel  cum a statuat  Curtea  Europeană  a   Drepturilor  Omului   în cauza   Ignaccolo-Zenide împotriva României, în care s-a  apreciat  că  ,,art. 8 implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, precum și obligația autorităților naționale de a dispune aceste măsuri. Respectarea vieții de familie astfel înțeleasă, implică, pentru stat, obligația de a acționa  în așa fel, încât  să permită dezvoltarea normală a acestor raporturi.

De asemenea în Cauza Amanalachioai vs. România, Curtea  Europeană  a   Drepturilor  Omului  a statuat  că, interesul copiilor prezintă un dublu aspect: pe de o parte, să le garanteze copiilor o evoluție într-un mediu sănătos; pe de altă parte, să mențină legăturile acestora cu familia. Interesul copilului impune ca numai anumite circumstanțe cu totul excepționale să poata duce la o ruptură a unei părți a legăturii de familie și ca să se facă tot posibilul să se păstreze relațiile personale și, dacă este cazul, la momentul potrivit, “să se reconstituie” familia.

Concluzionând, în lumina acestor  prevederi legale și  a interpretarii  Curții  Europene  a   Drepturilor  Omului, prevederilor art.8  din Convenție, curtea apreciază  că  interesul  copilului   impune  respectarea dreptului  acestuia de a avea  o  viață de familie, deziderat  care nu  se poate realiza decât prin menținerea   legăturilor  personale, în mod efectiv, între copil  și părintele căruia nu  i-a fost încredințat, cu  excepția acelor situații excepționale  în care  se probează  că există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.

Curtea de apel a apreciat în aceeași  ordine de idei  că indiferent de problemele existente între părinți, copiii trebuie să crească într-un climat armonios, propice dezvoltării și securității psihice și morale. Un copil traumatizat de neînțelegerile dintre părinți, poate fi afectat ireversibil, cu consecințe grave asupra dezvoltării sale armonioase, indiferent că vina unuia dintre părinți este mai mare sau mai mică. Ceea ce este important în ceea ce privește consolidarea relației dintre părinte și copilul minor, la această vârstă relativ fragedă, este contactul direct și regulat al acestora.

Pe de altă parte, în considerarea jurisprudenței CEDO, anterior citată,  legăturile firești dintre părinte și copil nu se  pot stabili decât  în situația în care cei doi  beneficiază de condiții optime pentru  realizarea acestui deziderat,  impunându-se ca dispozițiile adoptate în acest sens să nu fie formale, ci susceptibile de aducere eficientă la îndeplinire și, în mod necesar, să asigure valorificarea optimă a dreptului  acestora  de a avea o  viață de familie.

În același  timp,  în  interesul superior al copilului, părinții sunt datori să  comunice unul celuilalt toate informatiile privind starea de sănătate și nevoile concrete de creșere și îngrijire a copilului, în  sensul art. 15 lit. f din Legea nr. 272/2004 și  să  colaboreze în  scopul luării celor mai potrivite măsuri în  legătură cu persoana copilului, iar nu să  obstrucționeze în  orice mod desfășurarea firească a legăturilor dintre copil și părintele care nu a obținut încredințarea minorului.

În acest  sens,  în spiritul  bunei  credinte si al întelegerii, în interesul  superior al  copilului, principial, ambii  parinti   trebuie sa manifeste  o  disponibilitate maxima  si  o  cooperare  deplina, de asa maniera încât copilul  sa se bucure de prezenta si afectiunea ambilor parinti, care, prin comportamentul  lor   ar  trebuie sa aiba în vedere în permanenta   principiul  interesului  superior  al  copilului.

În  speță, din situația de fapt stabilită de către instanțele de fond,  din coroborarea probelor administrate, rezultă că cele două  minore rezultate din căsătoria celor două părți,  au   fost  încredințate  mamei,  la desfacerea căsătoriei. În  prezent, cele două   minore,  locuiesc împreună cu  mama  și  bunicii  materni, între cei  doi  părinți existând   o stare conflictuală  care  se răsfrânge   și  asupra modului   de exercitare a drepturilor  părintești  de către   tata, inclusiv  în ceea ce privește vizitarea minorelor  și  păstrarea   între tata și  minore  a   unor legături  specifice vieții  de familie.

Curtea a mai  reținut că   în mod corect  s-a apreciat  în cauză că  simplul  fapt că  minorele au  fost  încredințate mamei  spre creștere și  educare nu  poate  fi   o  piedică  în menținerea  contactului direct  al  acestora cu  tatăl  și că   păstrarea unor astfel  de legături  este  în  interesul superior al copiilor – aspect   care, de altminteri,  nu  a fost  contestat nici  de  recurenta pârâtă, aceasta  fiind de  acord cu  vizitarea  copiilor  în domiciliul  său.

Recurenta a susținut că   instanța de apel  nu  a avut  în vedere faptul  că cele două minore sunt   marcate de comportamentul  agresiv, fizic și  verbal  al  tatălui  și  că se tem de   părintele lor.

Curtea de apel a reținut însă că  în cadrul  deciziei  recurate, instanța  de apel  a făcut o  analiză punctuală  a  apărărilor  cu  acest  obiect,   invocate   ca atare și  în cererea de apel,  a   analizat  comportamentul tatălui  în relația cu  cei  doi  copii,  reținând că   după desfacerea căsătoriei  și  mutarea  recurentei  din locuința comună, între cei  doi  părinți, s-a instalat  o  stare de tensiune deosebită, implicând certuri  cu  ocazia întâlnirilor dintre aceștia, atitudine care a  influențat  și    atitudinea celor doi  copii  față de   tată.

Din situatia de fapt  stabilită în față instanțelor de fond rezultă că  nu  s-a probat  un comportament agresiv al  tatălui  în relațiile cu  minorele și  că   acestea au  fost  afectate  emoțional, însă nu  în mod   exclusiv și   direct  ca urmare a acțiunii  unilaterale a tatălui  ci, în special  ca  urmare a certurilor și  neînțelegerilor frecvente care aveau loc între cei  doi  părinți   și  la care   acestea asistau,   atât   în  timpul  conviețuirii,  cât și  după  mutarea pârâtei  în locuința  părinților săi,  împreună cu  cele două minore, atitudinea de respingere a pârâtei  și  a părinților acesteia față de  intimatul  reclamant, fiind   însușită și  de către cele  două fetițe.

Curtea de apel a reținut în aceeași ordine  de idei  că   această  situație de fapt a   fost  stabilită de către cele două instanțe de fond, în urma valorificării și  coroborării   tuturor probatoriilor administrate  în cauză,  și  că  în mod corect  la  stabilirea   interesului  superior al  copiilor   au  fost  avute în vedere toate aceste  dovezi.

De altfel, în recurs, intimatul  reclamant  a   administrat  dovezi  din care a rezultat că deține un permis de conducere, că în  dosarul  penal  în care acesta avea calitatea de învinuit, pentru   infracțiunea prevăzută de art. 85 alin. 1 ,2  din Codul penal, a fost  soluționat  prin aplicarea, în sarcina sa a unei  amenzi  administrative, prin raportare la     periculozitatea  redusă a   faptei  săvârșite  de  acesta   și  că s-a  preocupat  de situația celor doi copii, expediindu-le acestora   diverse sume  de bani  sume  de bani, astfel  că, aceste înscrisuri, nu  numai  că nu contrazic situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, dar  sunt de natură să  sprijine constatările   de fapt  ale instanțelor  de fond.

Recurenta  a invocat manifestarea de voință  a   minorelor,  în momentul  audierii  acestora,  în sensul  de a  refuza  legăturile personale cu  tatăl  și  care în opinia sa ar  constitui  un probatoriu  suficient pentru  a reține o  altă situație de fapt decât cea rezultată din coroborarea întregului  probatoriu  administrat  în cauză.

Din acest   punct de vedere curtea a apreciat ca neîndoielnic, opțiunea copiilor de a avea  sau  nu   legături  personale cu  părintele căruia nu i-au  fost  încredintați,  deși  nu  poate avea  un rol  preponderent,  în adoptarea soluției, nu  poate fi  nesocotită, atunci  când aceștia se află la vârsta  la care pot aprecia corect interesul  lor, ci  trebuie analizată  și  avută  în vedere   în raport  și  de celelalte  probe   administrate.

Altfel  spus, manifestarea  de voință a   minorilor   inclusiv în   legătură cu  menținerea unor relații  cu  părintele cărora   ei  nu  au  fost  încredintați,   este  un element  care nu  poate fi  ignorat de către instanțele de judecată,  însă, valorificarea acesteia  trebuie  supusă aceluiași  principiu  al  ocrotirii  interesului  superior al  copilului  în cauză, ceea ce presupune   o  analiză a  acestei  voințe, ținând seama nu  numai  de vârsta,  gradul  de  maturitate al  acestora, capacitatea concretă a  acestora  de a   discerne   corespunzător  interesului personal, ci  și  de  motivele   subiective sau  obiective care determină adoptarea unei  asemenea  manifestări  de voință  și  eventualele  influențe ale   actualului  mediu în care   copii  se dezvoltă.       

În acest  context, în mod corect  instanțele de fond au  procedat  la   analiza   manifestării  de  voință a   minorelor  în ceea ce privește păstrarea   legăturilor  personale  cu  reclamantul, respectiv dacă acest  refuz este întemeiat  pe elemente   faptice reale sau  este indus ca urmare a    influenței  exercitate de mediul familial și  social   în care cresc și se  dezvoltă, cu  atât mai  mult cu  cât   minorele  au  o  vârsta -   8  și  respectiv  12  ani, în raport de care nu  se poate prezuma că au  suficientă   maturitate pentru  a putea  discerne, în mod liber și  constient,  potrivit  propriului  lor  interes.

În masura în care, din situatia de fapt astfel stabilită în cauză, și în special  din   evaluările psihologice ale   celor doi  copii,  nu  a fost   relevat   un comportament violent al tatălui, față de minore și  nici  faptul  că reclamantul prin acțiunile sale periclitează, într-un mod real și foarte serios, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului, singurele situații în care s-ar  fi putut reține incidența unei situații excepționale care să  justifice limitarea dreptului tatălui de a vizita copiii  doar  în prezența  mamei sau  a bunicilor materni, în mod corect  au  apreciat  instanțele de fond că  se impune ca   stabilirea   programului   de vizitare a   celor două minore,  să preîntâmpine pe de o  parte, expunerea   pe viitor a  celor doi  copii  la  situații   de natura să  influențeze  negativ dezvoltarea lor psihică, iar  pe de altă  parte, refacerea graduală  a   legăturilor afective  dintre cei  doi  copii  și  tatăl  lor, fiind evident că   în atare   situație,  vizitarea copiilor  de  către tată  doar  la domiciliul și în  prezența  mamei, ar  împiedica  menținerea  unor legături   firești,   normale, între  aceștia și  ar echivala, în contextul dat,  cu îndeplinirea unei simple formalități, deoarece în  cadrul unor astfel de întâlniri, dată fiind starea conflictuală între cei  doi  părinți  și  între reclamant   și  bunicii  materni, în locuința cărora  locuiesc minorele,  nu se poate concepe stabilirea  unei  legături   psihice   care  să poata  sta   la baza comunicării libere dintre părinte și copil a informațiilor, stărilor, sentimentelor, în  scopul menținerii pe cât posibil a unor raporturi specifice mediului familial.

Faptul  că tatăl  a fost  sancționat  administrativ  pentru  fapta prevăzută de art. 85alin. 1,2  din OUG nr.195/2002  republicată, deși  dovedit,  în mod corect  a fost  analizat  de către instanța de apel  prin raportare la   ansamblul  probator  administrat  în cauză   și  la   comportamentul   reclamantului  atât anterior săvârșirii  acestei  fapte cât și  ulterior, în relația acestuia cu  cele două minore, or, câtă  vreme din   situația de fapt, stabilită  în cauză,  nu rezultă   indicii  suficiente   că  lăsarea copiilor  în grija tatălui  i-ar  putea pune pe  aceștia într-o  stare de real  pericol sau  că tatăl   nu  ar  fi în măsură să le   asigure    condițiile  elementare de  alimentație,  respectarea programului  de odihnă s.a.m.d.,  solicitarea   recurentei în sensul   privării   intimatului  și  a minorelor   de posibilitatea de  a    petrece împreună  o perioadă limitată și în acelasi  timp,   rezonabilă,  în raport de circumstanțele   invocate de recurentă  ar   reprezenta  o  măsură   vădit   disproporționată și  nejustificată.

Curtea de apel a apreciat așadar,  că  modalitatea  de exercitare a  drepturilor părintești  ale pârâtului, stabilită de către instanțele de fond, corespunde  necesității  de a  contribui  la consolidarea   legăturilor afective între   tată și cei  doi  copii  și  vădește  preocuparea   instanțelor de fond  pentru  protejarea interesului  copiilor  raportat  la  vârsta acestora, necesitatea  acestora  de a avea  un program  constant, stabil și  că programul astfel stabilit realizează un just echilibru între necesitatea de a se asigura un contact regulat între un părinte și copilul său și aceea de menținere a unui mediu consecvent și fără variații majore, care să nu implice scoaterea copiilor  din mediul familial pe perioade mari de timp și care ar putea să îi destabilizeze, instanțele de fond  folosind propria putere de apreciere de o manieră rațională, argumentele folosite în susținerea soluției fiind pertinente.

Așa fiind, prin raportare la  circumstanțele concrete ale cauzei,  vizitarea minorelor  de către tată, în afara domiciliului  mamei  și  fără supravegherea acesteia sau  a   bunicilor materni, pentru  un interval  de timp limitat – de 6 ore, în   mecanismul  configurat  în  fazele procesuale anterioare, nu  poate fi  apreciată  ca fiind  contrară intereselor   acestora (…). 

Extras din Decizia nr. 110/28.01.2010 , Curtea de Apel București, Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie , www.just.ro

Ai nevoie de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului? O poți obține în varianta actualizată, în format PDF sau MOBI apăsând AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu