21 August, 2019

Înscrierea la clasa zero, posibilă de la 5 ani prin lege, nu prin derogare

Camera Deputaților a adoptat un proiect de modificare a Legii educației care prevede ca înscrierea copiilor la clasa zero să nu se mai facă după criteriul împlinirii vârstei de 6 ani, ci după dezvoltarea lor psihosomatică, posibilă după vârsta de 5 ani.

În forma sa actuală, art. 29 alin. (2) teza finală din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011  limitează posibilităţile de înscriere în învăţământul primar doar pentru copii care împlinesc vârsta de 6 ani până la finalul anului calendaristic, deşi structura anului şcolar nu coincide niciodată cu structura anului calendaristic, anul şcolar desfășurându-se pe perioada a doi ani calendaristici consecutivi.

Inițiatorii proiectului susțin, în expunerea de motive, că „prin reglementarea actuală se creează practic o discriminare între copiii care împlinesc vârsta legală pentru înscriere în învăţământul primar în perioada cuprinsă între 15 septembrie – 31 decembrie şi cei care ar împlini această vârstă ulterior datei de 31 decembrie, respectiv în cursul celui de-al doilea an calendaristic din structura anului şcolar”.

Noua măsură prevede înscrierea copiilor la solicitarea părinților, chiar dacă împlinesc 6 ani în următoarele 6 luni de la începerea anului școlar. Norma va fi însă opțională, nu obligatorie, singura condiție care trebuie îndeplinită fiind, ca și acum, obţinerea unui rezultat favorabil ca urmare a evaluării dezvoltării psihosomatice.

Art. 29 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 se modifică şi va avea următorul conţinut:

În clasa pregătitoare sunt înscrişi copiii care au împlinit vârsta de 6 ani până la data începerii anului şcolar. La solicitarea scrisă a părinţilor, a tutorilor sau a susţinătorilor legali, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare şi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în următoarele 6 luni calendaristice, calculate de la data începerii anului şcolar, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoarei.

Dacă va fi adoptat și în plenul Senatului, camera decizională, proiectul va fi trimis apoi președintelui țării, pentru promulgare și va intra în vigoare.

Ai nevoie de Legea nr. 1/2011? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu