Potrivit legiuitorului, succesibilii (cei chemaţi la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului si care nu şi-au exercitat încă dreptul de opţiune succesorală) pot accepta moştenirea lăsată de un defunct sau pot renunţa la ea, în baza dreptului de opţiune succesorală.

Având în vedere faptul că, la un momendat, orice persoană poate să se confrunte în viaţă cu situaţia primirii unei moşteniri, ne-am gândit să prezentăm în articolul de faţă câteva informaţii ce pot prezenta interes pentru cei ce se află într-o astfel de situaţie.

Care este termenul în care cel care doreşte să devină moştenitor trebuie să accepte succesiunea şi de când începe acesta să curgă?

În primul rând, trebuie subliniat faptul că, dacă o persoană doreşte să devină moştenitor, trebuie să accepte succesiunea în termenul legal de opţiune succesorală.

În al doilea rând reţinem că, potrivit art. 1103 alin. 1 din Codul civil, dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii, adica de la data decesului lui de cuius (defunctului).

Termenul de opţiune mai sus menţionat (de un an) curge:

a) de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii;

b) de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care iasă moştenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată;

c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii;

d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

Neexprimarea opţiunii succesorale, în sensul acceptării sau renunţării la moştenirea lui de cuius (a defunctului), în termenul de un an stabilit de lege, este considerată renunţare la moştenire cu toate consecinţele juridice decurgând din aceasta.

Există şi situaţii în care termenul de opţiune succesorala de un an poate fi redus?

Da, astfel de situaţii există; astfel, legiuitorul arată că, pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială, să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanţa judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art. 1103 din Codul civil.

Potrivit art. 1113 alin. 2 din Codul civil, succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanţa judecătorească este considerat că a renunţat la moştenire.

Ce se întâmplă în cazul în care o persoană a decedat (la rândul său) fără a fi exercitat dreptul de opţiune succesorală după de cuius (defunct)?

Într-o astfel de situaţie, moştenitorii celui care a decedat fără a fi exercitat dreptul de opţiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor; în cazul respectiv, reţinem ca partea succesibilului care renunţă profită celorlalţi moştenitori ai autorului său.

Cum trebuie să procedeze un succesibil în cazul în care doreşte să accepte o moştenire?

În primul rând trebuie amintit faptul că  nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine, dar, dacă totuşi succesibilul s-a decis să accepte o moştenire, trebuie să cunoască că poate să o accepte în mod expres sau tacit.

Acceptarea moştenirii este expresă când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic (declaraţie autentică dată, în acest sens, în faţa notarului public) sau sub semnătură privată.

Reţinem că, în situaţia în care acceptarea este făcută printr-un înscris autentic, declaraţia de acceptare se va înscrie în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii.

Acceptarea moştenirii este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îi facă decât în calitate de moştenitor (de exemplu: închiriază imobilul ăn care a locuit defunctul, înstrăinează  bunuri ce au aparţinut defunctului etc).

Potrivit legiuitorului, actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii atrag acceptarea tacită a acesteia. Sunt astfel de acte:

a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moştenirii;

b) renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi;

c) renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi.

De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii actele de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire.

În schimb, actele de conservare, supraveghere şi de administrare provizorie1  nu valorează acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor.

Ce efecte produce acceptarea unei moşteniri?

Urmare a acceptării unei moşteniri, moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia.

În ceea ce îl priveşte pe legatarul cu titlu particular reţinem că, în principiu aceste nu este obligat să suporte datoriile şi sarcinile moştenirii. Prin excepţie, el răspunde pentru pasivul moştenirii, însă numai cu bunul sau bunurile ce formează obiectul legatului, dacă:

a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens;

b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moştenire culeasă de către testator şi nelichidată încă; în acest caz, legatarul răspunde pentru pasivul acelei universalităţi;

c) celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii.

În cazul înstrăinării bunurilor moştenirii după deschiderea acesteia, bunurile intrate în patrimoniul succesoral prin efectul subrogaţiei pot fi afectate stingerii datoriilor şi sarcinilor moştenirii.

Ce înţelegem prin acceptare forţată a moştenirii şi ce efecte produce o astfel de acceptare?

Legiuitorul prevede că succesibilul care, cu rea-credinţă, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donaţie supusă raportului ori reducţiunii este considerat că a acceptat moştenirea, chiar dacă anterior renunţase la ea.

În situaţia mai sus descrisă, cel care a acceptat forţat moştenirea nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse şi, după caz, va fi obligat să raporteze ori să reducă donaţia ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat; de asemenea, moştenitorul aflat într-o astfel de situaţie este ţinut să plătească datoriile şi sarcinile moştenirii proporţional cu cota sa din moştenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.

Când suntem în prezenţa unei prezumţii de renunţare la moştenire?

Potrivit art. 1112 alin. 1 din Codul civil, este prezumat, până la proba contrară, că a renunţat la moştenire succesibilul care, deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil, nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală, prin acceptarea moştenirii sau renunţarea expresă la moştenire, în termenul de un an prevăzut la art. 1103.

Prezumţia de renunţare operează, după împlinirea termenului de un an de la deschiderea moştenirii, dacă succesibilul, citat în condiţiile legii2 , nu face dovada exercitării dreptului de opţiune succesorală (art. 1112 alin. 2 din Codul civil).

Cum trebuie să procedeze un succesibil în cazul în care doreşte să renunţe la o moştenire?

Potrivit legiuitorului, renunţarea la moştenire nu se presupune, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 1.112 şi art. 1.113 alin. 2 din Codul civil (mai sus prezentate).

Pe cale de consecinţă, cel care doreşte să renunţe la o moştenire va face o declaraţie de renunţare care se poate face în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, în condiţiile şi limitele prevăzute de lege (art. 1120 alin. 2 din Codul civil).

Reţinem şi că, pentru informarea terţilor, declaraţia de renunţare se va înscrie, pe cheltuiala renunţătorului, în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii (art. 1120 alin. 3 din Codul civil).

Ce efecte produce renunţarea la o moştenire?

Succesibilul care renunţă este considerat că nu a fost niciodată moştenitor, iar partea acestuia profită moştenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea.

Poate renunţătorul să revoce renunţarea sa la o moştenire? În caz afirmativ, în ce condiţii?

Da, în tot cursul termenului de opţiune succesorală, renunţătorul poate revoca renunţarea, dacă moştenirea nu a fost deja acceptată de alţi succesibili care au vocaţie la partea care i-ar reveni, dispoziţiile art. 1120 aplicându-se în mod corespunzător. Pe cale de consecinţă, revocarea renunţării valorează acceptarea moştenirii, iar bunurile moştenirii sunt preluate în starea în care se găsesc şi sub rezerva drepturilor dobândite de terţi asupra acelor bunuri.

_________________________________________________________________________________

1  Sunt considerate a fi acte de administrare provizorie actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moştenirii.

Citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, şi precizarea că, dacă succesibilul nu şi-a exercitat dreptul de a accepta moştenirea în termenul de decădere prevăzut la art. 1.103, este prezumat că renunţă la moştenire.

(P) Aveţi nevoie de legislatie actualizată la zi? Acum puteţi cumpăra 3 produse Lege5 plătind un singur abonament!  Utilizaţi cel mai performant soft de documentare legislativă din România de pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile sau în Cloud.

comentarii

57 COMENTARII

  1. Sarut’mana! Ma aflu intr-o situatie oarecum asemanatoare cu ceea ce ati publicat d-voastra in acest articol. Fratele tatalui meu a murit in urma cu 14 ani fara a intocmi un testament pe locuinta! Era necasatorit si fara copii dar cel mai apropiat lui, dintre nepotii de frate , eu eram. Inainte sa moara eu l-am ingrijit , dupa care eu l-am si inmormantat iar la inmormantare au participat majoritatea rudelor , iar la pomana, ultimul in viata dintre frati, mai exact o sora de-a lui , a tinut un mic speak in care a spus celorlalte rude ca dorinta defunctului era sa faca un testament in favoarea mea, considerand el , ca ii sunt ca un fiu. Rudele au inteles asta si au fost de acord(verbal, chiar au consimtit ca e normal sa-mi ramana mie garsoniera avand in vedere ca l-am ingrijit si inmormantat), insa la acea vreme niciunul n-a facut renuntare la mostenire decat matusa( sora defunctului) ! Mentionez ca nici eu nu am facut un act notarial de acceptare a mostenirii. Locuinta din acel moment este in grija mea, in sensul ca am acces in ea, sunt in posesia actului de proprietate (pe numele defunctului) iar de 13 ani, eu platesc anual impozitul pe imobil la Primarie dar inca tot pe numele defunctului, insa tare as vrea sa rezolv treaba asta pentru ca , zic eu, de prea multa vreme dureaza aceasta situatie incerta . M-ar interesa ca acum, dupa atatia ani, daca sunt acceptat ca si mostenitor „tacit” si daca ceilalti posibili mostenitori ( care sunt prin tara dar si prin strainatate) sunt sau nu decazuti , iar in cazul in care ajung la notar mai am nevoie de renuntare in forma legal(izat)a din partea lor. Mai exact, ce am de facut pentru a deveni proprietar pe imobil ? Cu stima si respect”:

  2. Daca sunt 2 mostenitori (copii) si unul are domiciliul in strainatate si este citat si nu vine, ce sa intampla? ce urmeaza?cat dureaza? mentionez ca exista testament si mostenitorul din strainatate are un sfert din mostenire. si inca o intrebare: daca mostenitorul din strainatate nu e de acord cu sfertul lasat prin testament? ce se intampla? deschide proces inainte sau dupa succesiune? sau cum? multumesc

    • daca sunt 3 mostenitori , sotia. un copil care este in strainatate si nu vrea ca dea adresa pt. succesiune, acte de nastere si copie dupa buletin si inca un copil din a IIa caznicie cum se pocedeaza pt. a face succesiunea deoarece anul trecut a murit sotul , am vandut un teren am luat bani pe el cat era sotul in viata , dar n-am finalizat vanzarea terenul deoarece trebuie sa fac succesiune. va multumesc mult

  3. cei care sunt urmatorii pe lista de mostenire ar trebui sa aiba dreptul de a renunta la mostenire(intrare indrepturi (cuvenite)nu mostenire ca doar nu suntem pe timp de boieri si nici toti regi)chiar din timpul in care propriwetarul este in viata pentru ca se doreste sa se foloseasca de drepturi pentru sistem sclavagist si prin mostenire impiedicarea sa te asociezi cu altul intr-o afacere mai rentabil sau altfel facuta pentru a fi mai rentabil si mai modernizat conditii mai decente de munca nu cu mijloce si la fel ca predecesorii lor…si poate interesul chiar si daca se dispune de mijloace modermne este orientat in alt domeniu sau in alta parte iar mostenirile de terenuri nu sunt case locuibile deci sunt ca si locuri de munca si trebuie considerate ca atare afaceri falimentare sau nu adica (sau in posibilitate de faliment sau in nefunctionare sau ilegitime)

  4. Buna ziua,intrebarea mea este urmatoarea daca bunicul meu a renuntat la mostenirea lui (este fara frati)in favoarea ficei lui (unica fiica)iar fiica lui la rândul ei a renuntat in favoarea fiului ei(singurul) bunicul mai poate face ceva pentru a devenii din nou in drepturi?(actele de renuntare ale bunicului cat si a ficei lui in favoarea fiului fiind facute la un notar)
    Va multumesc

  5. Tatal meu a decedat la data de 16 ianuarie 2014, la data de 13 iunie 2014 am dat in fata notarului declaratia pe proprie raspundere ca accept in mod expres, in conf cu art.1100 Cod Civil succesiunea defunctului meu tata, in calitate de fiica. declaratia autentificata s-a inregistrat la RNNEOS. Mama mea vitrega ma preseaza acum sa deschidem succesiunea desi ea s-a mutat din apartament si locuieste de cca un an cu sora si nepoata si plateste acolo intretinerea iar eu in toata aceasta perioada nu am avut acces in casa, dar nici nu am presat-o sa mi-l dea.Nu sunt bunuri de impartit, nu am pretentie la obiectele din casa si nici datorii de platit.Nu si-a exprimat vreo dorinta in priviinta apartamentului,inchiriere, vanzare.Nu-i inteleg graba.Gandesc doar sa fie vorba despre pierderea dreptului la abitat in apartamentul care face obiectul succesiunii deoarece s-a mutat din apartament desi nu m-am gandit sa-i fac aceasta.Dansa a semnat in perioada in care traia si tata un Testament in favoarea fiului meu caruia ii lasa partea ei, pe atunci desigur neprecizata.Nu are copii, are doar o sora, doi nepoti si un frate.
    Care ar fi consecintele pentru mine daca refuz sa ma prezint la deschiderea succesiunii pe care a decis-o singura fara a ma consulta? Se anuleaza Declaratia si pierd dreptul la mostenirea din partea tatalui meu?Am termen 5 ian 2016.
    Va rog mult un raspuns.Va multumesc.

  6. Buna ziua,

    Locuiesc in strainatate.
    Dupa ce a murit mama am trimis in Romania la sora mea (care este avocat) o declaratie notariala ca accept mostenirea.
    Nu mi-a trimis nici un act de mostenire, mama a murit in 2006.
    Acum am aflat ca soara mea este unica mostenitoare is eu si a traia sora Țsuntem straine de mostenireȚ Am avut un soc.
    Va rog sa ma sfatuiti ce sa fac. Imi puteti raspunde la emailul personal?
    Multumesc

  7. buna ziua,
    mama a decedat in anul 1998, am o sora vitrega , personal nu am depus nicio cerere de dezbatere a succesiunii. intre timp am obtinut urmatoarele informatii:
    1. sora mea a declarat ca este unic mostenitor si a obtinut certificat de mostenitor in urma dezbaterii succesiunii pe terenul de 6000 m.p obtinuti de mama dupa decesul sotului( tatal surorii mele)
    2. mama mea si sora ei au avut un CERTICAT DE MOSTENIRE fara indiviziune, acum doi ani verisoara mea nu stiu daca si sora mea a dezbatut mostenirea nu stiu daca numai pentru partea matusii sau pentru tot.
    in aceasta situatie cum sa procedez, mai am sau nu drept de mostenire?
    va multumesc anticipat pentru raspuns.
    SARBATORI FERICITE si LA MULTI ANI 2016!
    Cu stima,

  8. Buna ziua am o intrebare mama mea vrea aa imi lase mostenire apartamentul tata meu este decedat de 9 ani si eu vreau sa fac succisiunea daca sora mea nu se prezinta la succesiune ce se intampla ? Poate sa imi faca mie actele pe casa ? Va multumesc mult astept un raspuns de la dumneavoastra

  9. buna ziua,
    In situatia in care a trecut mai mult de 1 an de cand a decedat o persoana(acesta are copii si sotie) si nu s-a facut succesiunea, exista posibilitatea de prezumtie de renuntare la mostenire?mentionez ca nu se intentioneaza sa se renunte la mostenire,…este obligatorie succesiunea? ce efecte are daca nu se realizeaza?

  10. Exsistă un certificat de moștenitor a 6 copii din partea părințiilor decedați. Au decedat toți cei 6 copii și soții respectiv soțiile.Două dintre surori au avut copii. și anume una a avut un băiat cealaltă 2 băieți care sunt în viață
    Una dintre surori care nu a avut copii a lăsat testament olograf pt. o șesime din avere unuia din cei trei nepoți Aceasta s-a dezbătut la notar în 2003.La dezbaterea moștenirii au fost de acord cei chemați adică cei trei nepoții și soția unuia dintre frați care la aceea vreme mai trăia și două surori care deasemeni erau în viață Toată lumea a fost de acord. Pe certificatul de moștenitor au fost trecuți , nepotul care a primit primit 1/6 din moștenire prin testsment olograf, un nepot de la altă soră si celelalte 2 surori.Acum că și suroile sunt moarte așa cum arătam
    la început Cănd am mers la același notar toți 3 nepoții pt. certificatul de moștenitor, nu poate să-l elibereze spune pânâ când nu facem dezbaterea moștenirii după primul decedat care a murit în 1972 la Mediaș despre care nu mai știm nimic în afară de fatul că nu a avut copii și în 1978 a decedat și soția,Întrebarea cum s-a eliberat în 2003 certificatul de moștenitor fără să se dezbată și succesiunea dupa acesta . Mulțumesc mult.

    • Sunt titulara unui apartament in Slobozia dar nefiind divortata adevenit bun comun cu sotl. El a decedat in acest an , nu a avut niciodata domiciliul in Slobozia .Avem impreuna doi copii [ majori]. Unde se face succesiunea ?

  11. BUNA ZIUA As incepe cu o explicatie; in urma decesului socrilor a ramas copropietari in cota de 21la suta baieti mei mostenitori dupa decesul sotiei Ce trebuie facut pt iesirea di diviziune deoarece ceilalti copropietari refuza iesirea din diviziune iar noi platim impozitul dupa cota fara a beneficia de ceva din prop socrilor

  12. Buna ziua.In ianuarie a decedat bunica mea care a avut doi copii, mama mea si un baiat care e decedat. Au fost facuti cu barbati diferiti nu a crescut nici unu din copii.Acum ficele unchiului meu au deschis succesiunea dupa bunica si vor ca mama sa le cedeze partea din mostenire.,mentionand ca a inmormantato.Bunica nu a apropiat pe nimeni nici copii nici nepoti dar fiind anuntate au imormantato, in casa gasinduse o suma considerabila de bani dar si iau insusit iar acum vor ca mama sa le cedeze partea ei. Ce trebuie facut deoarece mama nu doreste acest lucru. Va multumesc !

  13. Buna ziua.
    As dori sa pun o întrebare, in urma cu 21 ani a deceda bunica, bunicul decedat de 46 de ani,având doi copi. In anul 1997 unul din copii a facut citatie sa se prezinte sa facă acte pentru mostenire, tatăl meu s-a prezentat si au facut actele. Dupa 18 ani, adica in acest an am vrut sa merg la notar sa împart pamantu lăsat mostenire fără sa stii ce acte au facut ei in 1997, ( nu sunt cunoscatoare acte de mostenire). In momentul ca am ajuns la notar notaru a spus ca nu avem ce sa impartim deoarece unul din frati( cel care a facut citatia) nu a acceptat. Tin sa mentionez ca ei au facut un certificat de mostenitor prin care el a trecut ca: Sunt strein de succesiune prin neacceptare conform art.700 cod civil. Eu am fost la notar si am obtinul un certificat de mostenitor suplimentar in care sunt specificate toate bunurile.
    Aflând de toate aceste lucruri copii ( persoana carea renuntat a decedat in urma cu 5 ani), vor sa ne dea in judecata să-si obtina drepturile. Care sunt sansele sa castige.

  14. Buna ziua, suntem 6 frati, parintii au decedat, dar ei au impartit pamantul in timpul vietii lor. Nu s-a deschis succesiune, au trecut 4 ani si acum unul dintre frati solicita casa, desi ea a ramas la cel cere a ingrijit parintii, conform spuselor parintilor cand traiau. Ce-i care nuau pretentii ce declaratie trebuie sa dea, iar cel care are pretentii la casa ce sanse de castig are? Multumesc.

  15. buna ziua. sunt singura, nu am copii, sot. in caz de deces, in urma mea pot veni la mostenire fratii mei. ce as putea face de acum ca, in cazul decesului meu, un anumit frate supravietuitor, sa nu poata mosteni nimic, fara ca eu sa fac acte, in mod special, cuiva. cum il pot decade din drepturile de mostenitor la bunurile care imi apartin, sunt pe numele meu, la moartea mea sa nu mai aiba nici un drept. Multumesc!

    • Cel mai simplu, probabil un testament pentru fratii preferati. Nici unul dintre frati nu este mostenitor rezervatar, asa ca bunurile se vor imparti conform testamentului.

    • Dacă pe timpul vieții nu faceți act de donație sau vânzare-cumpărare cui doriți,sigur după decesul d-voastră,frații și surorile vor intra la masa succesorală.Ideea e să faceți până la vârsta de 65-70 ani,cat inca legiuitorul consideră că aveți discernământ.

  16. Tatal meu a decedat pe 8.10.2016, are o masina retinuta de catre Vama din anul 2011Aceasta masina a fost reţinuta pentru săvârşirea contravenţiei ( o prietena avea asupra ei mai multe pachete de tigari nedeclarate) până la plata amenzii de 5000 lei – pe care nu vrea sa o achite.
    Impozitul s-a platit dar daca nu o cer ca mostenire nu intra de drept in posesia Statulu (VAMA)? Ce se intampla daca nu e trecuta in masa succesorala?Multumesc!

  17. BUNA ZIUA.AM O PROBLEMA CARE NECESITA REZOLVARE URGENTA. BUNICII MEI AU MURIT INAINTE DE REVOLUTIE SI TATA IN 2011.SA BEZBATUT SUCCESIUNEA LU BUNICU MEU LA VREMEA RESPECTIVA SI ACUMA VREAU SA O DEZBAT PE A BUNICII MELE SI A TATULUI MEU.2 FRATI AU ACCEPTAT SA SEMNEZE DECLARATII DE RENUNTARE LA MOSTENIRE PENTRU MAMA SI AL 3 LEA FRATE NU VREA SA SEMNEZE DELOC CA E MORT SI ARE 2 COPII DAR BAIATU LUI NU VREA SA SEMNEZE CA ISI VREA PARTEA LUI CRED.CE POT SA FAC IN CAZUL MEU?
    ASTEPT RASPUNS URGENT.VA ROG AJUTATI-MA CA DISPER.

  18. Buna ziua,va rog foarte mult sa ma ajutați cu un raspuns,tatăl meu a murit acum trei saptamâni,eu sunt unicul fiu,mama mea traieste,este necesar sa fac succesiunea sau pot aștepta pana se duce si mama si sa o fac atunci?!sau daca mama vrea sa renunțe la moștenire si sa fac succesiune doar pe numele meu si sa devin unic Moștenitor este mai avantajos din punct de vedere al costurilor?!va multumesc anticipat….

  19. Buna seara, Va rog sa-mi spuneti care sunt pasii pe care trebuie sa-i parcurgem pentru succesiunea in urma decesului mamei sotiei mele, in decembrie 2016. Mentionez ca si socrul meu a decedat in 2014, soacra mea nu a avut nici frati nici alti copii . Daca se poate sa-mi spuneti si taxele ce trebuiesc achitate.Multumesc

  20. Buna seara,
    Tatal meu, care a decedat recent, este casatorit cu o doamna din anul 1992.Au impreuna un apartament, desi faptic doar tata a suportat cheltuielile ahizitiei imobilului. Aceasta doamna a plecat in urma cu 13 ani in Italia, lasandu-l singur si bolnav pe tata. Acum vine pentru succesiune , iar eu mai am o sora(suntem doua surori), care practic in ultimii patru ani a stat cu tata si l-a ingrijit.Va rog sa-mi spuneti ce drepturi avem la succesiune.De asemenea eu doresc sa cedez partea mea surorii mele, o pot face fara sa merg la masa succesorala? Apartamentul valoreaza in jur de 25000 de euro, ce costuri ar fi cu actele? Succesiunea se poate face doar in prezenta tuturor succesorilor sau se poate face si separat?( fiecare sa mearga la notar in functie de posibilitati)
    Astept raspunsul dumneavoastra, pentru care va multumesc anticipat.

    • Buna seara!Suntem 3 frati si un parinte ramas in viata,care doreste in prezent sa-i cedam unuia din frati dreptul de mostenire asupra unui teren ptr a-si construi acesta o casa!Noi mostenim prin succesiune toti o casa si 2 terenuri,ce doresc eu sa stiu,este daca prin cedarea dreptului meu de mostenire din acel teren,imi pierd si dreptul de mostenire din celalat teren si din proprietate,sau doar din acel teren!Multumesc anticipat!

  21. Buna ziua.
    O matusa a decedat da 45 de ani, Mama mea, decedata si ea in martie anul acesta este unic mostenitor. La moartea matusii nu a invocat in masa succeasorala decat casa nu si terenurile, deoarece fiind CAP nu prezenta interes. Acum primaria nu-mi elibereaza titlu de proprietate deoarece nu s-au trecut in masa succesorala si acele terenuri. Notarul nu elibereaza certificat de mostenitor in lipsa titlului.

  22. buna seara. am si eu o intrebare ..bunicul meu a decedat acum 21 de ani are 4 fete si un baiat(tatal meu) ,tatal meu eate singurul mostenitor iar bunica mea vrea acum sa dezbata mostenirea si sa o puna pe una dintre matusile mele ca proprietar pe jumatate de curte si tatal meu nu este de acord intrebarea mea este daca poate sa faca asta fara semnatura lui?

  23. Buna ziua. In urma cu 6 ani, dupa decesul parintilor mei, s-a efectuat succesiunea, dobandind, asftel, alturi de ceilalti trei frati, dreptul de mostenitor. Acum pot renunta la cest drept?
    Multumesc.

  24. Buna ziua!Tatal meu a decedat la inceputul acestui an.Eu am obtinut o declaratie de renuntare la succesiune legala de la Ambasada Romaniei de la Haga.Mentionez ca nu exista testament.Mama si fratelele meu s-au prezentat la notar,pentru deschiderea succesiunii.Notarul cere si declaratia mea in original.Mentionez ca detin un singur exemplar.Aceasta declaratie fiind inregistrata in registrul notarial electronic R.N.N.E.O.S.,de ce este nevoie de original? Multumesc

  25. BUNAZIUA,, ma adresez dumneavoastra pentru a-mi clarifica situatia mea de mostenitor Acum 3 ani am fost contactata pe facebook de o persoana care era sotia unui frate vitreg de-al meu care imi anunta decesul tatalui… (parinte care m-a abandonat acum 45 ani) acum venind in Romania am aflat ca fac parte dintre mostenitori.. precizez ca nu am fost chemata la dezbatere si nici nu stiu daca a fost facuta… care sunt drepturile mele, mai pot accepta mostenirea la un notar, si cum sa procedez tinand cont ca sunt doua case cu doua familii diferite una cu sot supravituitar si doi copii iar cealata o jumatate de proprietate cu un copil adoptat,, in concluzie suntem 4 copii mostenitori din 2 casatorii si un concubinaj si un sot supravietuitor,,, pot sa cer eu dezbaterea mostenirii si cum va fi evaluat valoarea patrimoniului immobiliar? precizez ca eu locuiesc inafara Romaniei
    Va multumesc daca aveti amabilitatea sa-mi elucidati care sunt drepturile mele
    Cu mult respect Violeta

  26. Tatăl meu a decedat in luna Ianuarie 2018 și suntem trei frați cel care a locuit cu el vrea sa facă moștenirea dar eu am cedat fratelui meu bun eu sunt plecată din țara i’am făcut procura succesorala ca’i cedez fratelui meu și sp ca nu’i buna ca trebuie altfel de procura ca tatăl nostru nu a lăsat testament cui lasă “averea” și nu știu ce fel de procura îmi trebuie sa trimet in țara lui fratele meu bun ???

  27. Bună ziua tatal meu a murit in ianuarie ramase ca mostenitori eu si sora mea el nu avea acte pe casa in care locuia era la randul lui tot mostenitor dupa bunica el mai are o sora noi am facut succesiunea dupa el pe sora lui notarul nu nea pus so chemăm pe actul de mostenitor nu este numele ei trecut ce drept are la teren si la casa .daca aceste bunuri erau ale bunicilor

  28. Buna ziua,
    Ma adresez dumneavoastra pentru a mi clarifica urmatoatrea zituatie. Bunicii mei din partea tatalui a murit in urma cu 30 ani, s a facut succesiunea dupa moartea lor si toti cei 7 fratii au cate un certificate de mostenitor cu o cota parte. Mentionez ca tatal meu locuind cu ei in acel imobil s a ocupat de ingrijirea si inmormantarea lor, Tatal meu a decedat si el, iar locuinta din acel moment este in grija mamei, plateste anual impozitul pe imobil la Primarie dar si intretinerea lui, Tot e pe numele tatalui si al bunicului, insa tare as vrea sa rezolv treaba asta. M-ar interesa ca acum, dupa atatia ani, daca ceilalti mostenitori care sunt prin tara, prin strainatate nu se stie intrucat nu s a pastrat legatura cu ei sunt sau nu decazuti , iar in cazul in care ajung la notar mai am nevoie de renuntare in forma legal(izat)a din partea lor. Mai exact, ce am de facut pentru ca mama sa deveni proprietara pe imobil ? Cu stima si respect”:

  29. In urma succesiuni dupa tata ,fratele meu a fost despagubit cu suma de bani conform sultei ce-i revenea iar in declaratia data la notar ca a luat banii este un paragraf in care spune…De asemenea declar ca nu mai am nicio pretentie de nicio natura prezenta sau viitoare asupra apartamentului situat la adresa cutare.Intrebarea mea este in urma acestei declaratii mai are drept la succesiunea dupa mama care a decedat in noiembrie 2018.

  30. Hallo , dupa moartea tatalui meu sa facut succesunea in 5 parti de acum 17 ani mama doreste sa faca testament la un nepot , se poate? O sora nu este de acord, doresc informati va multumesc,.

  31. Buna seara.Va rog sa-mi spuneti ce pot sa fac in urmatoarea situatie: sotul meu a decedat acun 7 ani.Avem un singur fiu.Din motive financiare nu am dezbatut mostenirea.Acum,sunt in varsta – 70 ani si ma gandesc sa procedez la dezbaterea succesiunii,dar as dori sa las si partea mea de mostenire fiului nostru.Ce modalitate este de a realiza acest aspect.Cu multumiri,A.P.

  32. buna ziua,
    suntem 4 verisori ,tatii nostri au fost frati,toti sunt decedati; una dintre verisoare a decedat ,nu am stiu ,a trecut 1 an si 2 luni si var de-al ei din partea mamei spune ca el s-a ocupat de inmormantare si faptul ca a trecut mai mult de un an ,doar el care a stiut are drept de mostenire; nici unul dintre verisorii din partea tatalui ei nu am semnat in prezenta unui notar ca nu acceptam mostenirea.
    avem sau nu dreptul la mostenire chiar daca a trecut mai mult de 1 an.
    multumesc

  33. Suntem 3 mostenitori.Daca unul din cei 3 cedeaza partea lui numai la unul din cei doi mostenitori ramasi,ii revine si celui de al treilea mostenitor parte de cedarea mostenirii?S- au ramine psgubit?

  34. suntem 5 frati ,parintii au decedat pe rand mama in1990,Un frate a deschis succesiunea dupa mama ,la notar dar doi dintre frati n-au fost anuntati, iar ceilalti doi nu s-au prezentat si fratele a primit certificat de mostenitor ptr.casa parinteasca si teren, N-am stiut de existenta acelui act pina recent,dupa moartea fratelui ptr ca nu l-a inregistrat la primarie n-a revendicat deoarece in casa resp traiau doi dintre fratii in viata intreb mai putem face ceva sa anulam acel certificatul deoarece copii lui cer casa si terenul aferent, ,se poate elibera certif,de notar fara sa ceara acceptul expres al tuturor fratilor, multumesc

  35. Tatal meu si cu fratele lui au o propietate primita mostenire de la parintii lor, bunicii din partea tatalui, formata dintr-o casa si un teren intravilan.Sunt copropietari dar nici unul nu locuieste acolo.Tatal meu a construit o casa pe acel teren fara ca fratele lui sa-si dea acordul.Dupa decesul tatalui meu fratele lui solicita jumatate din casa construita de tata.Spune ca sunt copropietari si ca au drepturi egale pe bunurile din acea propietate inclusiv casa construita de tatal meu. Ce pot sa fac in aceste conditii ? Ce sanse de reusita are sa obtina jumatate din casa construita de tata ?

  36. In urma decesului sotiei detin un testament ca legatar universal.Mama supravietuitoare a depus declaratie notariala de acceptare expresa a mostenirii fiicei decedate.Mai are in viata o fiica.Intrebarea este : prin decesul mamei cota de mostenire parentala se transmite prin mostenire celei de-a doua fiice in viata,in conditiile in care mama (in timpul vietii ) a refuzat orice demers amiabil in vederea obtinerii certificatului de mostenitor si a partajului succesoral ??????

  37. Bună seara trebuie sa facem o succesiune intre trei frați, dintre care unul dintre frați locuiește la adresa moștenirii și are datori pe amenzi și altele dar nu figurează cu același nume cu cel de la adresa respectivă, vom avea probleme la succesiune sa ii plătim datoriile.

  38. Buna ziua,daca nu am renuntat la mostenire ,în timp de 6 luni de la moartea tatălui meu ,se mai poate face ceva acum ,după aproximativ 3 ani de zile.Multumesc frumos!

  39. Buna ziua, va rog sa ma ajutati cu un sfat. Suntem 4 surori si am mostenit de la mama un teren cu casa batraneasca, una dintre surori vrea sa cumpere ea casa si noi sa ii cedam drepturiile, eu nu sunt de acord cu acest lucru deoarece astept sa vina un cumparator care sa dea mai mult decat ne promite noua sora aceasta. Celelalte surori sunt de acord, dar eu nu, ce se poate face? A spus ca daca nu accept ma da in judecata si mi se repartizeaza o partePoate sa faca asa ceva ?
    Multumesc nespus 
    Simona

  40. Buna ziua! La mine e o altfel de problema, a decedat mama, tata traieste si mai am 2 frati, tata si fratele meu vor sa imi cedeze mie partea dar sora mea nu, problema e ca sora mea a furat-o pe mama toata viata ei, mama trebuia sa imi faca mie acte pe casa dar nu a mai apucat, ce sanse am daca merg in instanta si cu avocat sa recuperez acea parte care nu are ce cauta la ea?

  41. Bună ziua!
    Sora dvs. are drepturi legale la bunurile lăsate moștenire de mama dvs.!
    Nu aveți nicio șansă să obțineți in integralitate bunurile lăsate moștenire, chiar daca tatăl și celălalt frate ar fi de acord sa vă cedeze partea lor; aveți însă posibilitatea să dobândiți partea sorei dvs. platindu-i acesteia o sulta( suma de bani) pentru partea ei! Se poate să rezolvați amiabil ( la notar) sau în instanță!
    Av.Madalina Moceanu
    Baroul Bucuresti

  42. Buna ziua.Mama mea a decedat in octombrie 2020. A lasat casa in care au stat cu tata prin testament tatalui meu.Ei mai aveau si un apartament,pe care eu il folosesc de 13ani,si care imi era promisa mie,doar ca nu am facut acte(este pe numele mamei mele,ea fiind casatorita cu tata).Cum as putea sa trec apartamentul pe numele meu,avand in vedere ca mai am un frate care e mostenitor.Tata si fratele sunt dispusi sa semneze soi sa renunte la partea lor din apartament,insa nu stim cum se face.Eu stau in Franta si vreau sa vin luna viitoare sa rezolv problema,insa am doar doua saptamani la dispozitie.Multumesc frumos pentru raspuns.

  43. Bună ziua!
    Întâi trebuie sa dezbateți succesiunea de pe urma mamei, tatăl și fratele dvs. renunțând la partea lor din acel apartament ce ar trebui sa fie al dvs., conform înțelegerii cu rudele dvs.!
    Dacă nu vă descurcați la notariat, pot sa va asist in momentul dezbaterii succesiunii respective, când veniți în tara!
    Av. Moceanu Madalina
    Baroul Bucuresti

  44. Buna ziua ,doresc cateva informatii: tata a murit in 26.04 21 si am testament pentru un apartament cit si pentru bani care mai sunt in banca(sunt singura mostenitoare ) ,eu locuiesc in Germania si nu ma pot deplasa in Ro. pentru succesiune .
    Ce acte trebuie sa intcmesc pentru fiica mea pentru a ma reprezenta la succesiune cit si pentru toate formalitatile impuse de retragerea banilor din banca cit si inchiderea contului .
    Doresc sa-i dau apartamentul mostenit fiicei mele .
    Va multumesc anticipat pentru informatii.

  45. Bună seara. Am nevoie, va rog de un răspuns. Tatăl meu a decedat în 2010. Am făcut succesiunea și am renunțat la tot în favoarea mamei mele, sora mea fiind decedata. Acum a decedat și mama. Nepoții mei vor totul. Eu mai am dreptul la ceva? Va mulțumesc!

  46. Bună ziua!
    Aveți dreptul la moștenire de pe urma mamei dvs., dvs. ați renunțat doar la partea după tatăl dvs. in 2010, nu și după partea după mamă dvs.
    Așadar nepoții nu pot lua totul, dar pot lua o parte mai mare decât dvs. dacă aceștia au acceptat partea mamei lor decedate după urma tatălui dvs.!
    Av. Mădălina Moceanu
    Baroul Bucuresti

  47. Bună ziua,mama mea vrea sa facă succesiunea după bunicul ei deoarece tatăl său a murit la un an de la nașterea ei. Primăria ne a trimis acte de la registrul agricol doar că nu sunt pe numele bunicului sunt pe numele a doi frați ai tatălui mamei. Știind că au ceva pământ am cerut acte de la arhiva notarilor și am primit că bunicul are pământ și este chiar și împroprietărit cu pământ. Ce facem in situația asta daca angajez un avocat,care hârtie e valabilă. Cei de la primărie mi au dat din anii 1951 și cei de la arhiva din anii 1945. Menționez că succesiunea nu este dezbătută. Va rog sa ne ajutați cu un răspuns! Mulțumesc frumos!

  48. fratele meu a ramas in casa părinților decedați.In acest timp a platit impozitul pe casa
    în anul 2014 am făcut succesiunea dupa tata.Mama a murit în 2015Nu am făcut succesiunea.Acum în 2023 vreau sa fac succesiunea
    Fratele meu spune ca nu are bani
    Poate obține casa pentru ca platit impozit 8 ani.Amvrut sa plătesc și eu.Nu a vrut.Acum poate sa ia casa?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here