Guvernul României a adoptat în ședința din 27 martie 2025 o ordonanță de urgență ce instituie o schemă de ajutor de stat destinată excepționării unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 privind sistemul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile. Măsura vizează companiile industriale mari, consumatoare de energie, pentru a le sprijini competitivitatea în contextul eforturilor naționale și europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Detalii și obiective
Buget și perioada de aplicare: Schemat beneficiază de un buget de 578,4 milioane EUR (echivalent în lei) alocat până la 31 decembrie 2031, cu un plafon anual de 150 milioane EUR și se estimează că până la 200 de operatori economici vor beneficia de această măsură.
Modalitatea de ajutor: Ajutorul de stat se acordă sub forma unei reduceri procentuale – de maximum 85% sau 75% din costurile achiziției de certificate verzi, în funcție de activitatea desfășurată. Reducerea nu poate conduce la o taxă mai mică de 0,5 EUR/MWh anual.
Scopul intervenției: Măsura urmărește prevenirea relocării emisiilor de carbon, reducerea expunerii la riscul de mutare a producției în afara UE și asigurarea competitivității întreprinderilor românești pe piața globală. Aceasta vine în contextul politicilor de decarbonizare ale Uniunii Europene, care vizează reducerea semnificativă a emisiilor până în 2030 și atingerea neutralității climatice până în 2050.
Context și implicații
Politicile de mediu din ce în ce mai stricte și taxele pe consumul de energie electrică, menite să finanțeze obiectivele energetice și de mediu, cresc presiunea asupra producătorilor industriali. Majoritatea companiilor nu pot transfera integral creșterea costurilor către clienți fără a-și afecta competitivitatea. În plus, pe o piață globală, competitorii din regiuni cu reglementări mai puțin riguroase (ex. Asia) reprezintă o amenințare serioasă. Relocarea activității industriale ar putea genera pierderi de locuri de muncă și efecte negative asupra mediului, diminuând beneficiile obținute prin aplicarea Directivei 2003/87/CE privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Implementare și monitorizare
Ministerul Energiei este autoritatea responsabilă de administrarea schemei. Ajutorul se acordă anual pe baza unei cereri depuse de operatorii economici, după evaluarea documentelor justificative. Pentru anul 2025, solicitările trebuie trimise în termen de 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordonanței. Excepția se aplică doar punctelor de lucru cu activitate eligibilă, conform certificatului de înregistrare la oficiul registrului comerțului. Actul normativ stabilește, de asemenea, prevederi pentru verificarea administrativă, monitorizarea, raportarea și publicarea informațiilor, aliniate la Decizia Comisiei Europene din 21 noiembrie 2024 (Decizia C (2024) 8139 final).
Această măsură este concepută pentru a sprijini obiectivele de decarbonizare ale UE și pentru a asigura competitivitatea industriei românești în fața presiunilor interne și externe, prevenind astfel relocarea activităților și menținând efectele pozitive în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Ordonanță de urgență a Guvernului privind instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie