Indemnizaţia de maternitate: un caz special

Vorbim aici despre indemnizaţia de maternitate solicitată de o persoana care, în anul anterior, a lucrat în afara ţării, situaţia care a implicat clarificări suplimentare de aplicare a reglementărilor comunitare în legătură cu calcularea alocaţiei în situaţia dată. 

La 2 ianuarie 2014, dna DW a solicitat Agenției Naționale de Securitate Socială acordarea unei alocații de maternitate pe durata concediului său pentru sarcină. La 2 aprilie 2014, ea a solicitat de asemenea beneficiul acestei alocații pe durata concediului său de maternitate.

Agenția Națională de Securitate Socială a acordat alocația, stabilită la 80 % din baza de contribuție medie calculată pe zi calendaristică, determinată în funcție de veniturile obținute de DW în perioada de 12 luni calendaristice cuprinsă între 1 noiembrie 2012 și 31 octombrie 2013 și de numărul de zile calendaristice din această perioadă. Având în vedere că, în perioada de referință de 12 luni, DW a lucrat timp de 11 luni pentru o instituție a Uniunii Europene și că ea nu a fost, așadar, înregistrată în calitate de lucrătoare salariată în Letonia, Agenția Națională de Securitate Socială a stabilit, în conformitate cu legislaţie naţională, baza de contribuție pentru fiecare dintre aceste luni la 70 % din baza de contribuție medie stabilită în statul membru respectiv, și anume 395,70 euro. În schimb, pentru luna în care DW era înregistrată ca lucrătoare salariată și a plătit contribuții în Letonia, a fost luată în considerare baza de contribuție medie efectivă din această lună, și anume 1 849,73 euro.

DW a înaintat Tribunalului Administrativ Districtual o cerere prin care solicita efectuarea unui nou calcul al cuantumului alocației sale. Această instanță a admis cererea întemeindu‑se atât pe dispozițiile din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cât și pe cele din Tratatul FUE referitoare la libera circulație a lucrătorilor.

Apelul formulat de Agenția Națională de Securitate Socială a fost admis de Curtea Administrativă Regională. Această instanță a considerat că Regulamentul nr. 883/2004, întrucât preconizează cumularea perioadelor realizate pentru dobândirea unui drept, nu este aplicabil în speță, având în vedere că dreptul leton nu impune, pentru acordarea dreptului la alocația de maternitate, nicio perioadă prealabilă de afiliere la securitatea socială letonă. Ea a dedus de aici că această alocație fusese calculată în mod corect exclusiv în lumina dreptului leton.

DW a formulat recurs împotriva acestei decizii la Curtea Supremă din Letonia, susținând că modalitățile de calcul al alocației menționate sunt contrare articolelor 45-48 TFUE și jurisprudenței Curții. Potrivit DW, este necesar, la calcularea prestației care trebuie acordată, să nu se țină seama de perioadele de asigurare realizate în cadrul instituțiilor Uniunii și să se adauge valoarea prestației la cea pe care ar fi primit‑o dacă ar fi lucrat în Letonia în întreaga perioadă de referință. Această concluzie ar fi confirmată de obiectivul prestației în cauză, și anume valorizarea alocației de maternitate a persoanelor care au desfășurat o activitate salariată, asigurând în același timp un venit minim persoanelor fără loc de muncă.

La rândul său, Agenția Națională de Securitate Socială consideră că jurisprudența Curții referitoare la cumularea perioadelor de activitate în scopul stabilirii dreptului la alocații parentale nu este aplicabilă în ipoteza din speță, referitoare la calcularea cuantumului alocației de maternitate.

Instanța de trimitere a avut îndoieli cu privire la aspectul dacă dispozițiile din dreptul leton referitoare la calcularea cuantumului alocației de maternitate sunt conforme cu dreptul Uniunii. În această privință, ea constată că DW este dezavantajată după ce și‑a exercitat libertatea de circulație plecând să lucreze pentru o instituție a Uniunii. Astfel, baza de contribuție medie reținută de dreptul leton pentru cele 11 luni în care DW a fost în serviciul unei instituții a Uniunii este în mod considerabil inferioară celei reținute pentru luna rămasă de muncă efectuată de DW în Letonia. Potrivit instanței de trimitere, metoda de calcul aplicată pentru stabilirea alocației de maternitate conduce, în realitate, la a face să depindă cuantumul acestei alocații de întinderea perioadei de activitate a lucrătorului respectiv în Letonia.

Instanța de trimitere amintește în acest context jurisprudența Curții în temeiul căreia o asemenea reglementare este susceptibilă să constituie o restricție privind libera circulație a lucrătorilor, interzisă de articolul 45 TFUE. Această reglementare nu poate fi admisă nici în lumina obligației de cooperare și de asistență loială care revine statelor membre și care își găsește expresia în obligația prevăzută la articolul 4 alineatul (3) TUE.

În aceste condiții, Curtea Supremă din Letonia a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 4 alineatul (3) TUE și articolul 45 alineatele (1) și (2) TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru precum cea din litigiul principal, care, pentru stabilirea cuantumului alocației de maternitate, nu exclude din perioada de 12 luni care trebuie avută în vedere  pentru calcularea bazei de contribuție medii lunile în care persoana a lucrat într‑o instituție a Uniunii Europene și a fost asigurată în cadrul sistemului comun de asigurări de sănătate al [Uniunii], ci, întrucât consideră că în perioada respectivă persoana nu a fost asigurată în Letonia, stabilește veniturile acesteia în funcție de baza de contribuție medie stabilită în acest stat, ceea ce poate să reducă în mod substanțial valoarea alocației de maternitate acordate, comparativ cu cea pe care ar fi putut să o primească dacă în perioada luată ca referință pentru efectuarea calculului nu ar fi lucrat în cadrul unei instituții a Uniunii […], ci ar fi fost angajată în Letonia?”

Curtea de Justiţie a UE a dat următorul răspuns la întrebarea prealabilă:

Articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, care, pentru a stabili baza de contribuție medie la asigurare care servește la calcularea cuantumului alocației de maternitate, asimilează lunile din perioada de referință în care persoana respectivă a lucrat pentru o instituție a Uniunii și în care nu a fost afiliată la sistemul de securitate socială al acestui stat membru cu o perioadă de inactivitate și le aplică baza de contribuție medie stabilită în statul membru menționat, ceea ce are ca efect reducerea substanțială a cuantumului alocației de maternitate acordate acestei persoane față de cel la care ar fi avut dreptul dacă ar fi desfășurat o activitate profesională numai în acel stat membru.

(Hotărârea CJUE din 7 martie 2018 în cauza C‑651/16, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea Supremă din Letonia, în procedura DW împotriva Valsts sociālās apdrošināšanas aģentūra (Agenția Națională de Securitate Socială, Letonia), pe de altă parte, în legătură cu stabilirea cuantumului alocației de maternitate care trebuie să îi fie acordată) 

Documentar de drept român

Ordonanța de urgență nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă

Art. 1. 

Prezenta ordonanță de urgență reglementează măsuri de protecție socială pentru:

a) salariate gravide și mame, lăuze sau care alăptează, de cetățenie română ori a unui stat membru al Uniunii Europene și din Spațiul Economic European, care au raporturi de muncă sau raporturi de serviciu cu un angajator;

b) cetățeni ai altor state și apatrizi, care au, conform legii, domiciliul sau reședința în România, dacă fac parte din categoriile de salariate prevăzute la lit. a).

(2) Dispozițiile Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările ulterioare, cu excepția art. 4, se aplică în întregime întregului domeniu la care se face referire la alin. (1), fără a aduce atingere dispozițiilor mai restrictive și/sau speciale, incluse în prezenta ordonanță de urgență, ce asigură o mai bună protecție salariatelor cărora li se aplică prevederile prezentei ordonanțe de urgență. 

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate (cu ultimele modificări aduse prin O.U.G. nr. 8/2018 privind reglementarea unor măsuri în domeniul sănătăţii, în vigoare de la 01.03.2018)

Art. 1. 

(1) Persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asigurați, au dreptul, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă:

A. realizează venituri din desfășurarea unei activități în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, precum și alte venituri asimilate salariilor, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

B. realizează în România veniturile prevăzute la lit. A, de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

C. beneficiază de indemnizație de șomaj, potrivit legii.

(2) Se pot asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pe bază de contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

*) Potrivit art. II. din O.U.G. nr 99/2017, persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2017 sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate pe bază de declarație de asigurare pentru concedii și indemnizații, pentru a beneficia de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2018, sunt obligate să încheie contractul de asigurare prevăzut la art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005.

Art. 2.

(1) Concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul asigurații, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, sunt: […]

c) concedii medicale și indemnizații pentru maternitate; […].

Art. 3. 

(1) Dreptul la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul persoanele asigurate prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A și B, este condiționat de plata contribuției asiguratorii pentru muncă, destinată suportării acestor indemnizații, reglementată prin Codul fiscal.

(2) Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. C sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate fără plata unei contribuții.

(3) Dreptul la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), este condiționat de plata unei contribuții pentru asigurarea pentru concedii și indemnizații în cota de 1%, aplicată asupra venitului lunar ales înscris în contractul de asigurare, care se face venit la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Art. 3¹. 

Pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să îndeplinească stagiul minim de cotizare prevăzut de prezenta ordonanță de urgență;

b) să prezinte adeverința de la plătitorul de indemnizații din care să reiasă numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni, cu excepția urgențelor medico-chirurgicale sau a bolilor infectocontagioase din grupa A; […]

Art. 5. 

(1) Cota de contribuție prevăzută la art. 3 alin. (3) se datorează și se achită de către persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2). Venitul lunar pentru care se optează plata contribuției este un venit ales care nu poate fi mai mic decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, și nici mai mare decât valoarea a de 12 ori a acestuia. […]

Art. 6. […]

(6) Pentru a beneficia de concedii și indemnizații, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) sunt obligate să încheie contractul de asigurare pentru concedii și indemnizații cu casa de asigurări de sănătate la care sunt luate în evidență ca persoane asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Contractul se înregistrează la casa de asigurări de sănătate și produce efecte de la data înregistrării.

(6³) Persoanele și informațiile prevăzute la alin. (3) se declară și de către persoanele fizice care obțin venituri sub formă de salarii ca urmare a activității desfășurate la misiunile diplomatice și posturile consulare acreditate în România, precum și la reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, precum și de persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, care își desfășoară activitatea în România și obțin venituri sub formă de salarii de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanță în România și care datorează contribuțiile sociale obligatorii pentru salariații lor, potrivit prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și ale acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, în condițiile prevăzute la art. 147 alin. (12) și (13) din Codul fiscal.

Art. 7. 

Stagiul minim de asigurare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-d) este de 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical.

Art. 7¹. – Prin derogare de la prevederile art. 7, până la 1 iulie 2018, stagiul minim de asigurare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-d) este de o lună realizată în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical.

Art. 8. 

1) Stagiul de cotizare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzut la art. 7, se constituie din însumarea perioadelor:

a) pentru care s-a achitat contribuția asiguratorie pentru muncă;

b) pentru care s-a achitat contribuția pentru concedii și indemnizații de către angajator sau, după caz, de către asigurat, respectiv de către fondul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale sau bugetul asigurărilor pentru șomaj;09/11/2006 – litera a fost modificată anterior prin Lege 399/2006

c) pentru care s-a achitat contribuția prevăzută la art. 3 alin. (3);

d) pentru care persoanele sunt asigurate fără plata contribuției potrivit art. 3 alin. (2). […]

Art. 10. 

(1) Pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A și B, baza de calcul al indemnizațiilor prevăzute la art. 2 se determină ca medie a veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe țară lunar, pe baza cărora se calculează contribuția asiguratorie pentru muncă. […]

Concediul și indemnizația de maternitate

Art. 25. 

(1) Cuantumul brut lunar al indemnizației de maternitate este de 85% din baza de calcul stabilită conform art. 10.

(2) Indemnizația de maternitate se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Dispoziții finale

Art. 53. 

(1) Indemnizațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) -d) se pot transfera în țările în care asigurații își stabilesc domiciliul sau reședința, în condițiile reglementate prin acorduri și convenții internaționale la care România este parte. […]