Ordinul nr. 237/2022 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă a fost publicat în Monitorul Oficial la 23 februarie 2022.

Ordinul a modificat:

  • Formular 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”  – anexa nr. 1;
  • Formular 710 „Declaraţie rectificativă” – anexa nr. 2.
  • Anexa nr. 4 „Instrucţiuni de completare a formularului 100 «Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat»”. Aici au fost introduse facilităţile pentru microîntreprinderi prevăzute de OUG 153/2020.

Pe perioada aplicării prevederilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2020, pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prin derogare de la prevederile art. 56 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declaraţiei aferente trimestrului IV este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor.

Potrivit OUG nr. 153/2020, contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare şi plată prevăzut la art. 41 din Codul fiscal, contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor potrivit titlului III „Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor” din Codul fiscal, precum şi contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, beneficiază de reduceri ale impozitului pe profit anual/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor/impozitului specific unor activităţi, astfel:

a)2%, în cazul în care capitalul propriu contabil, prezentat în situaţiile financiare anuale, respectiv în raportările contabile anuale pentru sediile permanente ale persoanelor juridice rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European, în anul pentru care datorează impozitul, este pozitiv. Pentru contribuabilii care, potrivit prevederilor legale, au obligaţia constituirii capitalului social, capitalul propriu contabil trebuie să îndeplinească concomitent şi condiţia de a fi la nivelul unei valori cel puţin egale cu jumătate din capitalul social subscris;

b)dacă înregistrează o creştere anuală a capitalului propriu ajustat al anului pentru care datorează impozitul faţă de capitalul propriu ajustat înregistrat în anul precedent şi îndeplineşte concomitent condiţia prevăzută la lit. a), reducerile au următoarele valori:

Procentul de reducere a impozitului Intervalele de creştere anuală a capitalului propriu ajustat
5% până la 5% inclusiv
6% peste 5% şi până la 10% inclusiv
7% peste 10% şi până la 15% inclusiv
8% peste 15% şi până la 20% inclusiv
9% peste 20% şi până la 25% inclusiv
10% peste 25%

c)3%, dacă înregistrează o creştere peste nivelul prevăzut la  (4) a capitalului propriu ajustat al anului pentru care datorează impozitul faţă de capitalul propriu ajustat înregistrat în anul 2020 şi dacă îndeplineşte concomitent condiţia prevăzută la lit. a). Prevederile prezentei litere se aplică începând cu anul 2022, respectiv începând cu anul fiscal modificat care începe în anul 2022.

 

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here