Reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre prin care să oblige pârâta la plata sumei de 148.000 euro și a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că acesta a încheiat cu pârâta contractul de comision nr. X/09.11.2007 legalizat la BNP A.A.R., prin care s-a obligat să identifice potenţialii cumpărători pentru imobilul proprietatea acesteia, situat în Iaşi, compus din teren în suprafaţă de 854,71 mp. şi construcţie compusă din subsol, parter şi trei etaje.
Potrivit acestui contract, în momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul se obligă să achite integral prestatorului comisionul datorat, acesta fiind egal cu diferenţa dintre suma de 1.502.000 euro şi preţul vânzării, cu precizarea că acest comision va fi achitat numai în situaţia în care vânzarea imobilului se va încheia cu unul din potenţialii cumpărători identificaţi de prestator, iar printre aceşti cumpărători au fost menţionaţi C. şi D.
Ulterior, pârâta a procedat la vânzarea imobilului descris mai sus, cu preţul de 1.650.000 euro, către cumpărătorul C., menţionat şi în cuprinsul contractului de comision ca fiind identificat de către reclamant, fără însă a achita comisionul în cuantum de 148.000 euro, menţionat în contractul de comision.
În probaţiune, reclamantul a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri.
Ce apărări concrete a formulat pârâta B. în cauză?
Pârata B. a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată motivând că nu datorează suma de bani sus menţionată întrucât contractul de comision a fost valabil doar până la data de 25.11.2007, pe cand, atât antecontractul de vânzare-cumpărare cât şi contractul de vânzare-cumpărare au fost încheiate după această dată; pârâta a solicitat, de asemenea, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?
Prin sentinţa civilă nr. 1164/26.06.2008 Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 148.000 euro reprezentând comision datorat în baza contractului de comision încheiat la 09.11.2007; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 13.064 lei reprezentând cheltuieli de judecată; a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Atâta timp cât părţile au convenit, pe baza manifestării libere de voinţă că, în momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul (în speță pârâta B.) se obligă să achite integral prestatorului (în speță reclamantul A.) comisionul datorat, acesta fiind egal cu diferenţa dintre suma de 1.502.000 euro şi preţul vânzării, iar, ulterior, contractul s-a încheiat chiar cu unul dintre potenţialii cumpărători identificaţi de către prestator, respectiv C., această manifestare de voinţă a părţilor urmează a produce efecte juridice, în temeiul forţei obligatorii a contractului, neputându-se invoca faptul că nu ar exista o cauză a datoriei, sau că respectiva creanţă nu este certă, lichidă şi exigibilă.
Susţinerile pârâtei, în sensul că nu datorează suma de bani sus menţionată întrucât contractul de comision a fost valabil doar până la data de 25.11.2007, pe câtă vreme atât antecontractul de vânzare-cumpărare cât şi contractul de vânzare-cumpărare au fost încheiate după această dată sunt irelevante şi nefondate în speţa dedusă judecăţii, întrucât potrivit contractului de comision, proprietarul a acordat prestatorului exclusivitate până la data de 25.11.2007 aşadar, în cauză nu este vorba despre un contract cu termen, respectiv un contract ce şi-ar înceta efectele la o anumită dată, ci este vorba doar de data la care încetează exclusivitatea acordată reclamantului în efectuarea serviciilor menţionate în contractul de comision.
Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către pârâtă şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?
Da, pârâta a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 1164/26.06.2008 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, dar prin decizia civilă nr. 134/A/25.02.2009 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat.
De asemenea, pârâta a declarat și recurs împotriva deciziei civile nr. 134/A/25.02.2009 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, dar și recursul a fost respins prin decizia civilă nr. 1613/12.06.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția I civilă.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa supremă a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 1635/13.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost soluţionat irevocabil dosarul având ca obiect constatarea nulităţii contractului de comision nr. X/09.11.2007 legalizat la BNP A.A.R., s-a stabilit cu putere de lucru judecat că pârâta a luat cunoştinţă, sub semnătură, mai înainte sau concomitent cu încheierea contractului de comision, despre existenţa potenţialului cumpărător C. şi despre preţul oferit de acesta, de 1 600 000 euro.
Prin urmare, prestatorul (reclamantul A.) şi-a îndeplinit o parte din obligaţiile stabilite în sarcina sa în contractul de comision, pârâta având deplina reprezentare atât a persoanei prezumtivului cumpărător, cât şi a cuantumului comisionului pe care l-ar datora reclamantului, în ipoteza încheierii contractului de vânzare-cumpărare, împrejurare de fapt care nu a fost combătută cu înscrisurile depuse de recurentă în recurs, care privesc ştiri din ziare şi aspecte legate de averea pe care reclamantul şi-a declarat-o.
Apar astfel ca nefondate criticile privind neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor contractuale, cât şi cele referitoare la stabilirea greşită a cuantumului comisionului datorat reclamantului.
Excepţia de neexecutare a contractului a fost invocată, în acest context, pentru prima dată în recurs.
Potrivit art. 294 alin. (1) din vechiul Cod de procedura civila, „În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi”.
Conform art. 316 din vechiul Cod de procedura civila,„Dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol”.
Definită ca mijloc de apărare propriu-zisă (de fond), aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, pe care aceasta îl exercită în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile obligaţii, excepţia de neexecutare a contractului NU constituie o excepţie procesuală şi nici un alt mijloc de apărare de acest tip, motiv pentru care nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs.
Justificarea aceste interdicţii constă în imposibilitatea învestirii instanţei de recurs cu aspecte care necesită verificări de fapt, prin administrarea de probe inadmisibile în recurs, însă, mai ales, în privarea părţilor de gradele de jurisdicţie prevăzute de lege pentru analiza unui mijloc de apărare propriu-zisă, adică de fond.
Celelalte critici formulate de parata recurentă sunt, de asemenea, nefondate, întrucât din cuprinsul contractului de comision rezultă fără dubiu că termenul din 25.11.2007 este stabilit ca termen limită pentru exclusivitatea contractului de comision în favoarea reclamantului, astfel încât natura sa nu poate fi dedusă în raport de alte înscrisuri administrate în cauză. Un eventual viciu de consimţământ, la momentul încheierii contractului de comision cu privire la acest aspect, putea fi invocat pe calea acţiunii în anularea contractului.
Împrejurarea că durata contractului de comision nu putea fi nedeterminată, ceea ce ar dovedi că voinţa reală a părţilor a fost alta, în ceea ce priveşte natura termenului din 25.11.2007, constituie o prezumţie care a fost răsturnată prin menţiunile din contractul de comision care nu a fost anulat.
Acesta continuă să producă depline consecinţe juridice, ca lege a părţilor, conform art. 969 C.civ., iar interpretarea sa nu poate fi alta decât cea care rezultă din act şi se prezumă că exprimă voinţa reală a părţilor la momentul perfectării contractului. În acest context, nu se poate reţine încălcarea art. 977 din vechiul Cod civil nu a fost încălcat.
Extras din Decizia civilă nr. 1613/12.06.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Secţia I civilă, www. scj.ro.
(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.
