La sfârşitul săptămânii trecute a fost publicat în Monitorul Oficial OMFP nr. 3254/2017 ce reglementează formatul și modul de completare a Registrului de evidență fiscală, destinat persoanelor fizice care desfășoară activități independente şi care conduc contabilitatea în sistem real.

Registrul de evidență fiscală pentru persoanele ce desfășoară activități independente/profesii libere a fost reglementat pentru prima data în anul 2014, prin OG nr. 80/2014 ce modifică Codul fiscal, cu aplicare de la 1 ianuarie 2015. Astfel, timp de 3 ani, acest registru a fost menținut ca obligație de completare, dar ordinul de aplicare a fost publicat în Monitorul oficial din 5.01.2018.

În acest registru se vor completa sumele în baza cărora se calculează și determină impozitul pe venit datorat de persoana fizică aflată în sfera de utilizare a acestui document.

registru evidenta fiscala

De reținut! Registrul se completează și de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat pentru veniturile realizate din activități independente sau din activități agricole, silvicultură și piscicultură, chiar dacă aceste persoane beneficiază de scutirea la impozitul pe venit.

Contribuabilii care realizează venituri impune în baza tranșelor de venit au obligația să completeze numai partea aferentă veniturilor.

Contribuabilii ce realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală ce au optat pentru impozit final de către plătitorul de venit au dreptul să completeze acest registru, sau pot să îndeplinească obligația de determinare a impozitului de plată numai cu documentele eliberate de plătitorul de venit.

Termenul de completare al registrului este termenul de depunere a declarației anuale de venit, 25 mai. Acest lucru înseamnă că pentru activitatea desfășurată în mod independent în anul 2017 trebuie să se completeze acest registru cel mai târziu până la data de 25 mai 2018.

În cazul unei asocieri fără personalitate juridică, registrul va fi completat de către asociatul ce are obligația îndeplinirii atribuțiilor de ținere a evidenței fiscale.

Registrul de evidență fiscală se completează anual cu totalul veniturilor și totalul cheltuielilor efectuate în scopul realizării veniturilor (cheltuieli deductibile), astfel încât să se permită identificarea și controlul operațiunilor ce au condus la stabilirea venitului net, pierderii nete declarate la autoritatea fiscală prin declarația anuală de venit.

Dacă un contribuabil are mai multe surse de venit, evidența se ține pe fiecare sursă de venit în cadrul aceluiași Registru de evidență fiscală. Detalierea elementelor de calcul evidențiate în Registrul de evidență fiscală se efectuează în funcție de specificul activității.

Foarte important! Legiuitorul a explicitat foarte clar faptul că suma TVA colectată nu reprezintă venit brut impozabil, iar TVA deductibilă plătită nu reprezintă o cheltuială.

Vă urăm succes la completarea acestui registru!

Ai nevoie de Codul fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua,

    1. AM cumparat un laptop in 2017 si am dedus toata suma, inclusiv tva-ul (sunt profesie libera). Dar acum citesc „TVA dedusa din achizita de bunuri si servicii nu reprezinta cheltuiala si nu se inregistreaza in Registrul de evidenta fiscala” – mi-a zis contabilul că in Registrul-jurnal de incasari si plati se trece laptopul cu suma totala trecuta pe factura, adica 2299,99 lei, care include si TVA-ul., si se si deduce suma aceasta in totalitate din venitul brut. Acum inteleg că in Reg evidenta fiscala nu am dreptul să trec/deduc TVA-ul, ci doar suma de baza (1932,77 lei), asta insemnand că suma totala din REG evid.fiscala n-o sa corespunda cu venitul net real declarat in declaratia 200, desi scrie clar ca trebuie sa corespunda, acesta fiindu-i scopul. Nu inteleg logica.
    2. Inteleg că sub casuta Elemente de calcul pt stabilirea venitului net… trec Incasari 2017 iar la căsuța Valoare in lei trec totalul incasarilor, adica 29.000 in cazul meu . Pe al doilea rand trec Cheltuieli deductibile Laptop=2299,99 lei, iar pe al treilea rand Comisioane bancare- total 340,19 lei. (pt ca se specifica in ordin ca cheltuielile se trec in functie de natura lor, pe fiecare sursa). E corect, trec doar totalul acestor elemente?
    Va multumesc.

  2. Buna ziua,
    REF trebuie completat la venituri si de un PFA cu norma de venit ce activeaza in domeniul agricultura. Recolta de cereale din toamna 2017, predata la o societate ce face achiziitii in domeniu si nu a achitat c/v acestei productii pana la trimiterea decl.unice, valoarea acestei productii este trecuta ca si venit in 2017??
    Cu stima,

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here