20 Noiembrie, 2019

Fond special pentru autostrăzi, la Parlament, din donațiile contribuabililor

Parlamentarii vor dezbate un proiect de lege care prevede înființarea unui fond special pentru autostrăzi, din donațiile firmelor și persoanelor fizice, pe lângă alte alocări.

Banii ar urma să fie transparent cheltuiți și direcționați strict pentru un anume tronson de drum, se prevede în noua lege. Cei care ar contribui la construcția și întreținerea autostrăzilor ar urma să beneficieze de deduceri, conform Codului fiscal – o deducere de 20% din impozitul pe veniturile datorate pentru trimestrul în  care au înregistrat cheltuielile la micro-întreprinderi, iar contribuabilii până la 3,5% din impozitul datorat. Autoritățile publice nu pot redirecționa banii din acest fond către alte destinații, ci doar cetățenii care au contribuit.

Lege pentru constituirea și utilizarea Fondului special al autostrăzilor

Art. 1 – Pentru completarea surselor de finanțare necesare construcției, modernizării, administrării, întreținerii și reparării drumurilor autostrăzilor se înființează Fondul special al autostrăzilor.

Art. 3 – Sursele fondului se constituie după cum urmează:

  1. Sponsorizări ale micro-întreprinderilor, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994, pentru susținerea entităților nonprofit.
  2. Redirecționarea de către contribuabili a unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul stabilit la alin. (3), pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii.
  3. Alocări bugetare, în condițiile legii.
  4. Alte sponsorizări sau donații.

Art. 4 – Lucrările ce pot fi finanțate din Fond sunt cele cuprinse în Master Planul General de Transport și cele stabilite prin lege. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere constituie și gestionează Fondul, în limitele legii, și este responsabilă de buna executare a lucrărilor.

Art. 5 – În momentul redirecționării sau donării unor sume către Fond, contribuabilii, reprezentanții legali ai micro-întreprinderilor sau ai instituțiilor publice vor putea menționa pentru ce lucrare anume sunt destinați banii. Sumele încasate pentru Fond vor fi folosite în exclusivitate în scopul pentru care au fost constituite.

Fondurile rămase pot fi raportate cu aceeași destinație pentru anul următor, iar cele nefolosite după finalizarea lucrărilor pot fi utilizate la lucrările de întreținere a acelorași obiective, mai prevede proiectul de lege.

Actul normativ va fi supus dezbaterii în Senat, apoi în Camera Deputaților, pentru votul final.

Ai nevoie de Legea nr. 32/1994? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu