21 Septembrie, 2017

Fiscul schimbă formularul 014 – Notificare privind modificarea anului fiscal

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a emis un comunicat de presă prin care anunţă actualizarea Formularului 014  – Notificare privind modificarea anului fiscal, precum și modificarea instrucțiunilor de completare a acestuia.

Potrivit Codului fiscal (art. 16 alin. 1) anul fiscal este anul calendaristic. Totodată, conform art. 16 alin. (5) din același act normativ, contribuabilii care au optat  pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, pot opta ca anul fiscal să corespundă exercițiului financiar.

În acest scop a fost aprobat formularul 014 – Notificare privind modificarea anului fiscal, prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare fiscală nr. 3495/2015.

Însă, prin OUG nr. 84/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal, la art. 16 din Codul fiscal, după alineatul (5), a fost introdus un nou alineat, alin. (51), potrivit căruia, contribuabilii care și-au modificat exercițiul financiar, pot opta ca anul fiscal modificat să redevină an fiscal calendaristic sau pot să modifice perioada anului fiscal modificat.

Conform prevederilor legale în vigoare, contribuabilii comunică organelor fiscale competente modificarea perioadei anului fiscal astfel:

  • contribuabilii pentru care anul fiscal modificat redevine anul fiscal calendaristic, până la data de 25 a celei de-a treia luni inclusiv, de la data la care s-ar fi închis anul fiscal modificat;
  • contribuabilii care modifică perioada anului fiscal modificat, în termen de 15 zile de la data începerii noului an fiscal modificat.

Ca urmare, este necesară modificarea modelului şi conţinutului formularului 014 – Notificare privind modificarea anului fiscal”, precum și a instrucțiunilor de completare a acestuia.

Ai nevoie de Codul fiscal? poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Fara comentarii

Scrie un comentariu